Coordonatorul tezei de doctorat a lui Mircea Geoană, actual candidat la președinție, a fost unul dintre cei mai importanți diplomați români din ultima perioadă a epocii Ceaușescu. 

Gheorghe Dolgu a reprezentat interesele României ca ambasador în Elveția, la Berna, dar și ca șef al Misiunii permanente a României pe lângă Biroul ONU din Geneva.

În zilele Revoluției din decembrie 1989, din aceste poziții-cheie, Dolgu a fost unul dintre cei care au amplificat psihoza existenței teroriștilor încă din primele ore de la lansarea ei de către „grupul Iliescu”.

Astăzi, la aproape 35 de ani de la evenimentele din Decembrie 1989, procurorii români îl acuză formal pe Ion Iliescu și pe câțiva dintre apropiații săi de crime împotriva umanității, comise tocmai prin propagarea așa-numitei „psihoze a teroriștilor”.

Conform procurorilor, dezinformarea masivă a societății după fuga soților Ceaușescu din 22 decembrie, comisă prin vehicularea repetată a existenței teroriștilor, ar fi condus la „foc fratricid” în urma căruia au murit peste 800 de persoane.

Adică trei sferturi din totalul morților Revoluției.

Rechemat la București în primele zile ale lui ianuarie 1990, Dolgu revine la catedră la ASE și, în 1993, începe să-i coordoneze lucrarea de doctorat tânărului diplomat Mircea Geoană, ginerele vechii sale colege de la ASE, Margareta Costea.

Tot el i-a coordonat doctoratul și fiului Margaretei Costea, Ionuț Costea, din 1998 doctor în economia americană, din 2023 fugar după ce-a fost condamnat pentru corupție.

                                                                                                                                                                                                                                                                          Mircea Geoană. Sursa: Wikipedia

Într-o manieră calificată de actualul rector al Academiei de Studii Economice (ASE) drept „inexplicabilă”, tânărul diplomat Mircea Geoană a reușit să își prelungească până la peste 12 ani studiile doctorale, de la cel mult patru, cât permitea legea în vigoare atunci. 

Conform jurnalistei Emilia Șercan de la Pressone, care i-a studiat teza de doctorat și a descoperit o importantă componentă plagiată, Mircea Geoană s-a înscris la studii doctorale la ASE în 21 iunie 1993 și și-a susținut teza abia în 18 iulie 2005. După 12 ani și 28 de zile, conform calculelor Emiliei Șercan.

Dacă scădem întreruperile de studii la cererea doctorandului, precum și derogările emise formal de instituția de învățământ superior, ar rămâne mai bine de șase ani, respectiv perioada iunie 1998 - octombrie 2004, în care Geoană a rămas, inexplicabil  și azi, înmatriculat la doctorat.

Dincolo de secretariatul ASE, care ar fi trebuit să urmărească formal, pe calendar, termenele asumate de doctoranzi prin contractul de studii, principalul responsabil pentru parcursul celui îndrumat spre titlul de doctor este chiar coordonatorul său.

Dolgu. Gheorghe Dolgu

Mircea Geoană l-a avut coordonator de doctorat pe un fost rector al ASE, profesorul Gheorghe Dolgu. Acesta a condus Academia de Studii Economice între anii 1971 și 1980, când și-a început o carieră interesantă în diplomația ceaușistă, în paralel fiind și membru supleant în comitetul central al Partidului Comunist Român.

Imediat după cel de-al doilea mandat de rector la ASE, Dolgu ajunge în Ministerul Afacerilor Externe, iar în același an urcă direct în postura de ministru adjunct al ministrului de Externe al vremii, Ștefan Andrei.

Atât de important a fost Dolgu în anii ‘80 încât istoria îl consemnează drept primul român căruia președintele american Ronald Reagan i-a comunicat, în 1983, că suspendă „clauza națiunii celei mai favorizate” de care România beneficia.

Rămâne în această poziție la vârf - care azi poate fi asimilată celei de ministru secretar de stat - vreme de patru ani, după care ajunge, în 1986, ambasador al României în Elveția, la Berna, dar și reprezentant permanent al României comuniste la Secretariatul Organizației Națiunilor Unite (ONU) de la Geneva, al doilea birou ONU din întreaga lume ca dimensiune și importanță după „cartierul general” de la New York.

„Elveția, mai cu seamă în anii ‘80, era o țară vitală pentru România. Și pentru Ceaușescu, dar mai ales pentru Securitate, pentru că acolo erau banii Securității. Diplomații trimiși acolo aveau sarcina să primească, să protejeze și să acopere securiștii care făceau operațiuni financiare în sprijinul regimului”, a explicat, într-o discuție cu reporterul Centrului de Investigații Media (CIM), Cosmin Popa, istoric și cercetător cunoscut pentru studiul regimului comunist în România.

Și primul prim-ministru al României de după Revoluție, Petre Roman, confirmă cele spuse de istoricul Cosmin Popa. Într-o discuție cu reporterul CIM, Roman a povestit cum încă din anii 70, când chiar socrul său, Ion Georgescu, ocupa funcția de ambasador al României la Berna, șeful misiunii diplomatice din Elveția „avea mereu de-a face cu securiștii”.  

Fix în această poziție diplomatică - ambasador la Berna și șef al misiunii permanente pe lângă biroul ONU Geneva - l-a prins pe Gheorghe Dolgu, îndrumătorul de doctorat al lui Geoană, Revoluția din Decembrie 1989.

„Releul” Dolgu

În după-amiaza zilei de 23 decembrie 1989, de la Geneva, ambasadorul Gheorghe Dolgu transmite un mesaj către Centrala Ministerului Afacerilor Externe. Vorbește de „îngrijorarea” cu care colectivele misiunilor diplomatice de la Berna și Geneva, respectiv el și subordonații săi, au aflat de „situația dramatică din țară, unde bande de teroriști încearcă să înnăbușe (sic!) în sânge lupta pentru libertate a poporului român”.

Telegrama se încheie cu un mesaj adaptat perfect acelor ore: „Sprijinim pe deplin organismul care și-a asumat provizoriu sarcina guvernării în numele salvării naționale”.

(Ciorna documentului transmis de Dolgu de la Geneva, conținând traducerea textului în franceză.)

Documentul, ce poartă ora de transmitere 15:30, ora Genevei, este primit în Centrala MAE de la București la ora locală 18:25 și poate fi consultat la arhiva MAE de la Guvern.

În aceeași zi, Dolgu transmite și șefului său direct, ultimul ministru de externe al României comuniste, Ion Stoian, că a aflat „cu aprobare unanimă și deplină”, alături de toți subalternii săi,  de declarația diplomaților români care trec de partea revoluției. 

„Oricum s-ar desfășura luptele și oricare ar fi rezultatul lor, condamnăm pe Nicolae Ceaușescu pentru regimul de dictatură și teroare, pentru atrocitățile comise contra poporului român”, scrie, curajos, Dolgu, din Geneva, anunțându-și totodată susținerea pentru formarea „imediată” a unui „guvern provizoriu”.

„Trăiască poporul român liber”, conchide Gheorghe Dolgu.

Dolgu anunță și Biroul ONU din Geneva despre trecerea misiunilor diplomatice pe care le conduce de partea Revoluției, făcându-și cunoscută poziția și publicului larg, prin intermediul media elvețiene și internaționale.

În zilele următoare, activitatea diplomatică a lui Gheorghe Dolgu în Elveția se concentrează pe relația cu Crucea Roșie Internațională, care se arăta extrem de preocupată de evenimentele din România. 

În 26 decembrie 1989, Dolgu îi transmite o telegramă de felicitare lui Ion Iliescu, proaspăt numit „președinte al Consiliului Frontului Salvării Naționale”.

O telegramă similiară îi adresează și noului lui șef, proaspăt-numitul ministru de Externe Sergiu Celac, două zile mai târziu. 

Diversiunea „teroriștii” a însemnat trei sferturi din morții Revoluției

Revoluția din decembrie 1989 este singura cădere de regim comunist de după așa-numita Cortină de Fier care a presupus și violență de stat. 

Conform datelor oficiale, din totalul celor 1.166 de oameni morți în Revoluția din decembrie 1989, mai bine de trei sferturi și-au găsit sfârșitul după momentul celebrei fugi a cuplului Ceaușescu de pe clădirea fostului Comitet Central al Partidului Comunist Român (PCR), respectiv după miezul zilei de 22 decembrie.

Rechizitoriul din Dosarul Revoluției - pe care justiția română se chinuie de 35 de ani de să-l rezolve și care, de curând, a fost din nou restituit procurorilor - spune că, în intervalul 22-30 decembrie 1989, au fost uciși 857 de oameni.

Pentru aceste sute de vieți de oameni, precum și pentru mulți alți oameni răniți, schilodiți sau chinuiți prin beciuri ale miliției, securității sau armatei, liderul grupului care-a preluat puterea în acele zile, fostul președinte Iliescu, este acuzat, alături de alți câțiva apropiați, de crime împotriva umanității.

Procurorii indică în clar și cum anume au fost comise aceste fapte: prin intoxicarea românilor cu „psihoza teroriștilor”, o „operațiune sistematică de inducere în eroare a populației” prin mesaje transmise prin intermediul televiziunii sau comunicatelor oficiale.

Iliescu și grupul pe care-l reprezenta au creat, conform procurorilor, această „psihoză generalizată” cu scopul de a se legitima la conducerea României după fuga cuplului Ceaușescu.

La rândul ei, psihoza indusă populației prin diversiunea „teroriștilor”, într-un context profund neclar, a condus la multiple situații în care românii au ajuns să omoare, să rănească sau să chinuie români.   

„Aceste fapte (răspândirea informațiilor false despre pericolul teroriștilor, n.r.) au avut drept consecinţe generarea şi amplificarea psihozei generalizate a terorismului, psihoză cauzatoare de numeroase situaţii de foc fratricid generalizat şi astfel, în intervalul 22-30 decembrie 1989, au survenit 857 decese, 2.382 răniri de persoane, 585 privări grave de libertate cu încălcarea regulilor generale de drept internaţional şi 409 cazuri de suferinţe mari”, afirmă procurorii militari în rechizitoriu.

Dincolo de varianta oficială a procurorilor, unii dintre istoricii care s-au ocupat de studiul Revoluției din decembrie 1989, precum Andrei Ursu, vorbesc totuși despre existența unei rețele de sprijin a regimului Ceaușescu, rețea formată, în mare, din lucrători ai Securității fideli regimului care, în caz de înlăturare a dictatorului de la putere, ar fi avut ordinul să lupte pentru cauza acestuia și reîntoarcerea sa în fruntea României. Aceștia ar fi putut fi „teroriștii” la care s-ar fi referit cei din grupul condus de Ion Iliescu, însă nimănui nu-i este clar dacă această rețea pregătită de dictator chiar a ajuns să funcționeze în ultimele zile ale anului 1989. Istoricul Mădălin Hodor, și el adept moderat al acestei teorii a existenței rețelei de sprijin pentru Ceaușescu, crede că nu.

„Cert este că, deși am audiat mii de persoane și am cercetat sute de fapte de violență și crime, eu nu am identificat niciun terorist. Domnule, nici unul!”, a afirmat procurorul militar Dan Voinea, cel care a instrumentat ani de zile așa-numitul dosar al Revoluției, într-o discuție cu reporterul CIM.

Acesta a calificat drept „perversă” narațiunea „grupului Iliescu” despre posibilii teroriști. 

”Ba chiar complet perversă, dacă pot să spun așa, pentru că cel care a vorbit prima dată despre teroriști a fost însuși Ceaușescu, în celebrul lui discurs din 20 decembrie, în care-i făcea teroriști pe revoluționarii de la Timișoara. După care termenul a fost rapid preluat, la câteva ore după fuga ceaușeștilor cu elicopterul de pe sediul CC (Comitetul Central, n.r.) din 22 decembrie, de grupul Iliescu, doar că pentru a desemna o forță, de data asta, contra-revoluționară, chipurile. Scopul acestui grup? Simplu: a se instala convenabil la putere, căci - nu-i așa? - trebuia să luptăm cu acești inamici, cu teroriștii, vezi-Doamne, și cineva trebuia să conducă țara în această luptă”, a mai spus procurorul Dan Voinea, referindu-se la ultimul discurs televizat al lui Ceaușescu, în care a spus de șase ori în 20 de minute despre „teroriști”.

Roman: Iliescu îl simpatiza pe Dolgu

Contactat de reporterul CIM pentru a afla mai multe despre ce-a făcut Dolgu în zilele Revoluției, fostul premier Petre Roman și-a amintit că Iliescu „îl simpatiza” pe Gheorghe Dolgu.

„Să știți că era un om destupat la cap, nu era nicidecum activistul de partid prost, bătut în cap, închistat. Economic, era adeptul unei tranziții a economiei românești dinspre dezastrul ceaușist, cu trei sferturi din producție subvenționată de stat, spre o economie de piață. Era un om cu care aveai ce discuta, așa mi-l amintesc”, a povestit Petre Roman.

Multe intersecții și puține răspunsuri

Conform Monitorului Oficial, Gheorghe Dolgu a fost rechemat din posturile diplomatice din Elveția în data de 13 ianuarie 1990, printr-un decret semnat de Ion Iliescu.

Două zile mai târziu, în 15 ianuarie 1990, un tânăr inginer de la întreprinderea Energomontaj București pe nume Mircea Geoană, intra plin de speranțe în Ministerul de Externe pentru a da un interviu menit să-i schimbe complet cariera. 

Așa cum a spus în repetate rânduri, Geoană era la acel moment un tânăr absolvent de politehnică, student în anul II la Drept la fără frecvență și era inginer. 

Avea o viață destul de grea pe șantierele comuniste, așa cum își amintește soția lui, Mihaela Geoană (fostă Costea). „El, băiatul finuţ, educat, nu-ştiu-ce, mergea săracul cu cizme de cauciuc! După câteva luni, începuse să scape înjurături. I-am zis: „Dumnezeule, Mircea, ce faci, înjuri?!?". Păi ce era pe şantier acolo! Ce auzea săracul! Şi cum se bea acolo, unii aveau sticla în birou, beau din ea ca din perfuzii”, a povestit Mihaela Geoană într-un interviu acordat în anul 2012 jurnaliștilor Andrei Crăciun și Laurențiu Ungureanu de la Adevărul. 

Întrebat de jurnalistul Dan Tăpălagă într-un interviu recent pentru G4Media cum a ajuns să afle chiar în primele zile ale anului 1990 că MAE angajează tineri pentru o carieră diplomatică, Geoană a spus că i-a spus „un prieten care era mai apropiat de zona de Externe”.

În 12 noiembrie, Centrul de Investigații Media a întrebat oficial MAE cu cine anume a susținut Mircea Geoană acel unic interviu pentru accederea în diplomație și ce note a obținut din partea comisiei de angajare.

Răspunsul MAE a venit abia în seara zilei de 18 noiembrie, la ora 20.44. MAE a comunicat că nu știe cu cine a dat Mircea Geoană interviul pentru accederea în diplomație.

În ziua de 18 noiembrie, reporterul CIM l-a contactat pe Mircea Geoană, în speranța că-i va răspunde câtorva întrebări despre relația lui și a familiei lui extinse cu Gheorghe Dolgu, însă acesta nu a răspuns.

CIM l-a contactat apoi pe Liviu Iolu, cel care se ocupă de comunicarea cu presa a candidatului Geoană, în speranța că va ajuta la mijlocirea unei discuții telefonice cu acesta din urmă.

În ciuda insistențelor și a angajamentului comunicatorului campaniei că va discuta cu Mircea Geoană atunci când va apuca, până la momentul publicării acestui text nu am reușit să obținem o discuție în care să-i adresăm candidatului Geoană întrebările necesare. 

Reîntors de la postul diplomatic, Gheorghe Dolgu a revenit la catedră în ASE, unde și-a revăzut colegii. Între ei, și pe Margareta Costea, cadru didactic deja vestit în ASE, ajunsă aici în același an în care el își începea primul mandat de rector. 

Și soacra lui Mircea Geoană, mama Mihaelei.

Margareta Costea a fost audiată de DNA în dosarul de corupție al lui Cătălin Voicu, senatorul PSD condamnat pentru că aranja dosare în justiție la cel mai înalt nivel. În anul 2010, presa relata că soacra lui Geoană ar fi solicitat protecția lui Voicu pentru a scăpa de urmărirea penală pentru beneficiile nemreritate de pe urma unui posibil fals certificat de revoluționar.   

În 1993, Dolgu începe să-l îndrume spre doctorat pe actualul candidat la președinție de astăzi, iar în 1998, cumnatul lui Geoană, Ionuț Costea, fiul colegei sale vechi Margareta Costea, devine și el doctor tot sub îndrumarea lui. Teza de doctor a lui Ionuț Costea poartă numele „Formarea şi dezvoltarea economiei americane” și se poate găsi la Biblioteca Națională a României.

Ionuț Costea este astăzi căutat de poliție, după ce-a fost condamnat la pușcărie pentru șpagă, dar a reușit să fugă de pedeapsă.

O investigație de: Ovidiu Vanghele