Statul roman are, din 2009, un centru de coordonare pentru operatiuni de cautare si salvare in caz de dezastre aviatice, centru construit in cadrul Administratiei Romane a Serviciilor de Trafic Aerian (ROMATSA). Institutia de stat a investit in acest centru suma totala de 3.194.374 de lei, bani care au ajuns la doua firme: una este in portofoliul deputatului PSD Sebastian Ghita, cealalta este controlata de un om de afaceri care, potrivit presei, este apropiat sefului STS si asociat cu Aurel Fratila, un roman arestat si extradat in SUA pentru a fi judecat pentru export ilegal de tehnica militara catre Iran. Ambele firme au obtinut in ultimii ani zeci de contracte de la importante institutii ale statului.
Pentru a se conforma normelor de securitate aeronautica europene si mondiale, Romania a infiintat, in 2009, in cadrul ROMATSA, "Centrul SAR". Toate operatiunile de cautare si salvare in caz de prabusire a unui aparat de zbor care survoleaza Romania sint coordonate din acest centru. Printr-o aplicatie software, cei de aici stabilesc, pe baza ultimelor localizari ale aparatului in timpul zborului, in functie de tipul, dimensiunile, greutatea si incarcatura aeronavei, o arie de cautare in care se afla aparatul de zbor care s-a prabusit.
Dupa stabilirea acestei arii de cautare, care se face prin suprapunerea datelor peste niste harti GIS, cei din Centrul SAR transmit informatiile echipelor de urgenta, impreuna cu o multitudine de date care, teoretic, ar trebui sa le fie folositoare in interventie. Din punct de vedere al comunicatiilor, Centrul SAR este conectat, prin infrastructura Serviciului de Telecomunicatii Speciale (STS), cu echipajele de urgenta din orice zona a tarii, care sint alertate si pleaca in operatiune de salvare a eventualilor supravietuitori, asa cum reiese dintr-o prezentare a aplicatiei software disponibila online.
Asadar ROMATSA, prin Centrul SAR, ar fi trebuit sa localizeze avionul pilotat de Adrian Iovan care a cazut, luni dupa-amiaza, in Muntii Apuseni.
Centrul SAR a costat statul roman 3.194.374,61 de lei, conform datelor disponibile pe site-urile de licitatii. Suma s-a impartit, aproape egal, intre o firma controlata de deputatul PSD Sebastian Ghita, TeamNet International, si firma Quality Business Solutions, detinuta integral de omul de afaceri Octavian Dumitru Nicolau.
Conform unui anunt de atribuire publicat de un site de licitatii, in 10 februarie 2009, firma TeamNet International primea de la ROMATSA, in urma unei licitatii deschise, contractul pentru realizarea aplicatiei software pentru Centrul SAR, un contract in valoare de 414.900 de euro fara TVA, adica 1.620.060,03 lei net.
O saptamana mai tarziu, conform unui alt anunt de atribuire, ROMATSA dadea, tot in urma unei licitatii, firmei Quality Business Solutions, firma detinuta integral, conform datelor de la Registrul Comertului, de Octavian Dumitru Nicolau, un contract in valoare de 1,574,314,58 de lei, suma in schimbul careia trebuia sa primeasca echipamentele pentru dotarea Centrului SAR.
Aproape doi ani mai tarziu, ROMATSA inaugura modernul Centru SAR, conform presei.
Firma TeamNet International din Ploiesti este una dintre firmele din grupul ASESOFT, grup de companii controlat de actualul deputat PSD Sebastian Ghita, o firma abonata la contractele cu statul. Cautarile de contracte dupa numele firmei pe site-urile de licitatii au dus la rezultate diferite, de aceea un numar clar al tuturor contractelor cu institutii de stat incheiate de aceasta firma nu ne este clar. Cert este ca, de exemplu, pe site-ul clubafaceri.ro apar 78 de astfel de contracte ale TeamNet International.
Firma Quality Business Solutions, detinuta de Nicolau, este, de asemenea, abonata la contractele cu statul. Numai de la ROMATSA a mai obtinut, din 2011 pana in prezent, alte patru contracte, in valoare totala de 1.406.134 de lei, conform datelor disponibile pe acelasi site. Trei dintre acestea, in valoare totala de aproape un milion de lei, vizau mentenanta Centrului SAR si achizitia de software nou pentru acesta. Anunturile de atribuire a acestor contracte pot fi consultate aici, aici, aici si aici.
Presa a scris despre aceasta firma ca ar avea 51 de contracte incheiate cu Serviciul de Telecomunicatii Speciale (STS), Jurnalul National afirmand, intr-un material din iunie 2011, citand declaratii de avere, ca sotia sefului STS, generalul Marcel Opris, ar fi angajata la Quality Business Solutions, dar si la o alta firma, Omnivision Consultanta, controlata de sotia lui Octavian Nicolau, Iuliana.
Patronul firmei, Octavian Dumitru Nicolau, este asociat, in parti egale, 48 la suta, in firma Tibet Trading SRL, in prezent suspendata, cu Aurel Fratila, un ofiter in rezerva arestat si extradat in SUA pentru a raspunde in fata unor acuzatii de exporturi ilegale de tehnica militara catre Iran, un stat aflat sub embargo, fapta pentru care risca 20 de ani de inchisoare.
Aurel Fratila, cunoscut in Romania ca logodnic al Biancai Brad, este acuzat ca a vandut Iranului echipamente pentru avioane, care pot fi montate şi pe aparate civile, dar şi militare.
Adevarul afirma ca autorităţile judiciare americane au lucrat la acest caz cu SRI, care îl monitoriza pe Frăţilă de mai multă vreme.
SUA ar fi încercat să-l extrădeze pe român încă din 2006, cererea find respinsă de autorităţile române la momentul respectiv.
Conform unor documente obtinute de RISE Project, Aurel Frăţilă şi generalul iranian Jamshid Ghassemi au fost inculpaţi, la 17 octombrie 2006, pentru spălare de bani şi conspiraţie în vederea exportului de articole incluse în catalogul produselor de război din SUA către Iran.
Centrul de Investigatii Media a transmis ROMATSA o solicitare de informatii privind eficienta Centrului SAR in cazul avionului pilotat de Adrian Iovan care s-a prabusit in 20 ianuarie in Muntii Apuseni, dar, pana la momentul publicarii acestui material, nu am primit niciun raspuns.