"Avem nevoie de voi, de ochii vostri, de urechile voastre. Sa nu dormiti! Pareti obositi, vreti niste vitamine?", m-a intrebat Cezar, un turc de douazeci si ceva de ani, cand i-am spus ca sint jurnalist si ca vreau sa scriu despre ce se intampla in centrul Istanbulului. E mandru peste masura: de catva zile e paramedic in echipa din Parcul Gezi.
La cativa metri de copacul dorintelor gasesc cel mai tare joc de table, probabil si cel mai mare facut vreodata: are vreo 15-20 de metri patrati. Albele sint protestatarii, negrele sint politistii. Si unii si altii au fost mobilier stradal, stalpisori de trotuar, iar un artist i-a pictat in politisti pe unii, iar celorlalti le-a pus masti de gaze, transformandu-i in protestatari. Cativa bursieri Erasmus aflati la Istanbul rostogolesc zarurile aduse si ele la scara potrivita si muta cu mare efort piesele grele pe tabla de joc, fostul gard al santierului. Excelent! Rad in hohote si plec mai departe.
Spre dimineata merg la cel mai important cort din parc: Sivic Insiatyiv. Aici stau creierele protestului. Este de fapt o tabara de corturi imprejmuita cu garduri de-ale politiei. Aici e greu de intrat. Mi se cer legitimatie, acte, toti vor sa se convinga ca sint jurnalist strain si nu altceva. Orice altceva. Se tem, de vreo doua zile tot umbla vorba ca prin parc au aparut tot felul de provocatori. Se conving ca e totul in regula si ma primesc, cu aceeasi interdictie clara: “No photos with our faces!”.
Aici se depoziteaza tot ceea ce oamenii din toata Turcia le trimit celor din parc si din piata pentru a le sustine rezistenta. Sint munti de provizii, au de toate. Sistemul e acelasi ca la echipa medicala: totul se cere pe twitter. Tot ce primesc e distribuit de voluntari celor din piata, care stau cuminti la coada si primesc ce le trebuie.
“Am putea sa cerem orice, dar cei de aici nu au nevoie de mancare de fite. Daca vrem carne cerem si primim, iar apoi putem sa facem gratare aici si sa dam tuturor fripturi, dar nu despre asta e vorba”, imi spune unul dintre liderii voluntarilor care mi-a fost ghid la un tur al taberei.
O fosta fantana arteziana din parc este acum folosita pe post de cuier pentru genti si rucsaci ai voluntarilor. Mai incolo putin e bucataria. Aici se fac sandwich-urile si se storc portocalele si lamaile pentru sucuri. Cantitatile de mancare si racoritoare sint impresionante, direct proportionale cu marimea multimii. Intr-un alt cort este zona de ceai si cafea. Mormane de cutii asteapta sa fie desfacute si impartite in parc. Langa ele vad o stiva de cutii de tacamuri si vesela de plastic. Toate formele, toate brandurile, semn ca sint primite din mai multe surse. Mai incolo gasim stiva de paturi si langa ele mormanul de haine. Doi pustani carora li s-a facut frig vin, isi aleg cate un pulover si pleaca inapoi la corturi. In spate vad un munte de suluri de prosoape de hartie. “Astea sint prea multe deja, i-am rugat sa nu mai aduca, nu ne mai trebuie”, imi povesteste zambind omul.
Il intreb daca au si conturi in care oamenii din toata lumea care le sustin miscarea sa poata dona bani. “Bani? Fara bani! Aici nu ne trebuie bani!”, imi raspunde. Ca sa ma convinga, isi intoarce buzunarele pe dos si-mi spune: “Ma duc sa dorm acasa noaptea si cand ma trezesc vin aici. Dupa cateva zile cu programul asta am realizat ca nu am niciun ban in buzunar. Practic aici nu iti trebuie bani. Mancam ce avem, ne descurcam cu ce avem, rezistam!”
Ii multumesc pentru turul de tabara si-l intreb, in final, pe ce criterii sint alesi voluntarii. “Oricine poate fi voluntar! Vrei sa fii?”, imi spune. In cateva minute am o fasie de plastic albastru, rupta dintr-un sac menajer, legata pe mana, semn ca acum sint unul de-al lor. Plec multumit.
Spre iesirea din parc ma intersectez cu un grup de tineri foarte zgomotosi pentru ora mica de pe ceas. Merg in sirul deschis de unul cu o toba in mana, striga ceva si tin deasupra capului niste foi pe care e scris un mesaj. Intreb ce scrie acolo: “Nu va imbatati! Tebuie sa fim vigilenti, sintem in rezistenta!”. Zambesc, gandindu-ma ca am vazut deja cativa trotilati bine de-a lungul noptii lungi si zgomotoase.
Utopia din Parcul Gezi rezista si isi continua dezvoltarea.
Citeste si:
Republica Libera Taksim - Partea a doua
Republica Libera Taksim - Partea a treia
Republica Libera Taksim - Partea a patra
Republica Libera Taksim - Partea a cincea
Republica Libera Taksim - Partea a sasea
Republica Libera Taksim - EPILOG
