Schiul alpin românesc este condus de 24 de ani de același om: Dan Mihoc.

A devenit președintele Federației Române de Schi-Biatlon (FRSB) încă de la reînființarea acesteia, în 1998, și ocupă această poziție și astăzi.

În ciuda trecutului său înspământător.

Septuagenarul care încă ține în mâini deciziile în schiul românesc a fost, după cum el însuși a admis, ofițer de contrainformații externe al fostei Securități comuniste.

A ajuns să fie expulzat din Germania Federală în 1984, unde era „acoperit” ca diplomat la Ambasada României de la Bonn, după ce a fost acuzat, între altele, că a participat activ la mai multe acte de terorism alături de faimosul terorist Carlos Șacalul. Un coleg de-al său, tot ofițer de securitate, care a defectat în 1984 în Germania Federală, le-a declarat celor care l-au interogat că Mihoc chiar “a organizat” în februarie 1981, alaturi de teroristul internațional Carlos Șacalul, pe numele său adevărat Ilici Ramirez Sanchez, trei tentative de asasinat asupra unor famoși disidenți români din exil: Nicolae Penescu, Paul Goma și Șerban Orescu.

În plus, chiar în anul expulzării sale, serviciul secret vest-german BND îl acuză că a adunat informații despre substanțe chimice otrăvitoare care nu pot fi depistate la un eventual examen medico-legal, informații pe care apoi le-a trimis la București. 

Datele furnizate de colegul său ofițer de contrainformații externe care a defectat, pe nume Constantin Constantinescu, au fost confirmate și coroborate cu cele obținute de serviciul secret vest-german BND, dar și de spionajul american, astfel că Mihoc, secretar II al Ambasadei României la Bonn în acei ani, deci persoană cu statut și imunitate diplomatică, a fost expulzat, alături de alți patru colegi, din Germania Federală.

Nemții îl considerau pe Mihoc șeful grupului de cinci expulzați atunci, „ofițerul de legătură”.

Celor din grupul condus de Mihoc le este imputat atentatul cu bombă împotriva sediului postului de radio Europa Liberă de la Munchen, din 21 februarie 1981, atentat soldat cu distrugerea secției cehe și rănirea mai multor angajați, dar și alte teribile acte de intimidare a disidenților români din exil. 

Expulzarea celor cinci agenți de securitate români reprezenta cea mai aspră sancțiune din partea Germaniei de Vest, dat fiind statutul diplomatic sub care se camuflau. Deci și dovada clară a vinovăției pentru faptele de care erau acuzați.

După 1990, și România a recunoscut de la cel mai înalt nivel implicarea Securității în atentatele cu colete-capcană asupra disidenților români din exil.

Mai întâi Virgil Măgureanu, primul șef al SRI după 1990, într-o scrisoare către vechiul șef al serviciului de pază al postului Europa Liberă, Richard H. Cummings, iar apoi fostul președinte Iliescu, au admis că securitatea lui Ceaușescu a fost alături de teroristul venezuelean Carlos în planificarea și executarea atentatelor teroriste asupra celor trei disidenți, precum și asupra postului de radio Europa Liberă de la Munchen.

Cu toate astea, statul român nu a elucidat niciodata din perspectivă judiciară alăturarea securiștilor români cu teroristul Carlos Șacalul în comiterea acestor atentate, chiar dacă faptele sunt clar încadrabile drept crime împotriva umanității, deci sunt imprescriptibile.

După 1990, Dan Mihoc a devenit reprezentant al unei importante companii petroliere în România și chiar în regiune: British Petroleum. A ajuns membru în board-ul Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA) și a fost, ani de zile, președintele onorific al Salonului Auto București, cea mai mare expoziție auto din România.

De aproape un sfert de secol, Mihoc este și președinte al Federației Române de Schi Biatlon.

Totuși, federația este condusă de facto de Puiu Gaspar, care ocupă funcția de secretar general și care este, prin statut, alături de președinte, ordonator de credite, se află de câteva săptămâni în centrul unui scandal după ce a decis să nu trimită la Jocurile Olimpice de Iarnă Beijing 2022 cea mai valoroasă schioare a țării, Ania Caill, decizie pentru care a fost criticată de ministrul de resort, care a cerut demisia conducerii.

Contactat de Centrul de Investigații Media (CIM), Dan Mihoc a admis că a fost expulzat, însă afirmă că această măsură a venit după deconspirarea sa ca ofițer.

„Nu am lucrat niciodată cu domnul Carlos, domn'le! Astea sunt prostii! Am fost expulzat pentru că am fost deconspirat, așa era pe vremea aia. M-au acuzat că am trimis acasă, la București, un catalog de produse al companiei Merck, atâta tot!", s-a apărat Mihoc. 

În ziua de marți, 3 februarie 1981, la locuința din Boulevard Berthier din Paris a lui Nicolae Penescu, fost ministru și lider țărănist și apoi deținut politic, ajungea un colet al cărui conținut declarat era o carte. Ironic, era vorba despre Memoriile lui Nikita Hrusciov, primul secretar general al partidului comunist al URSS. Cutia de tinichea camuflată în ediția în limba spaniolă a Memoriilor lui Hrusciov conținea de fapt Semtext, un explozibil, și urma să detoneze la deschidere. Explozia l-a rănit grav pe Nicolae Penescu la gât, față, piept și mâini. Având 84 de ani, rănile și spitalizarea de după i-au grăbit sfârșitul: a murit un an și-o lună mai târziu.

În aceeași zi, aceeași “carte” îi este trimisă și scriitorului Paul Goma, unul dintre cei mai aprigi și cunoscuți critici ai lui Ceaușescu și ai regimului comunist din Romania lui. Mult mai precaut, Goma, care avea 46 de ani atunci, a observat firele și pilele electrice, așa că a simțit că ceva nu e în regulă și a dus pachetul în baie, după care a chemat poliția. Șeful echipei de neutralizare a bombelor din poliția din Paris a fost singurul rănit în tentativa de dezamorsare a încărcăturii.

A doua zi, pe 4 februarie, un colet identic a ajuns și la locuința din Koln a inginerului Șerban Orescu, fost liberal și, după emigrare, fondatorul Cercului Democratic al Românilor din Germania, și el critic acerb al regimului Ceaușescu. La fel de circumspect ca Goma, și Orescu a simțit că ceva e suspect, așa că a luat pachetul cu grijă și a vrut să-l ducă în stradă, însă pe holul casei explozibilul a detonat, rănindu-l mai grav la un picior, dar și la o mână și la față.

Acestea au fost primele trei atentate comise de binomul “securitate ceaușistă - Carlos Șacalul”.

Câteva zile săptămâni mai târziu, in 21 februarie 1981, o bombă de mult mai mari dimensiuni explodează la sediul postului de radio Europa Liberă din Munchen. Cu toate că era menită să nenorocească oamenii de la secția română, bomba a afectat mai degrabă redacția cehă. Din fericire, nimeni nu a murit, însă patru oameni au avut serios de tras pentru a se recupera.

Implicarea securității ceaușiste în aceste atentate a fost doar intuită, bănuită, nu și demonstrată. Până când, trei ani mai târziu, în martie 1984, un ofițer al aceleiași poliții politice comuniste românești, Constantin Constantinescu, care atunci era cifratorul-șef al Ambasadei României la Bonn, după ce fusese pe aceeași poziție la Ambasada României de la Washington, trădează regimul de la București și se predă autorităților vest-germane. Cu ocazia “defectării”, el a dat autorităților germane identitatea unui număr de cinci ofițeri de securitate români acoperiți ca diplomați care ar fi fost partenerii lui Carlos Șacalul în organizarea atentatelor contra celor trei disidenți și împotriva postului de radio.

Între aceștia, și Dan Mihoc, secretar 2 al Ambasadei României la Bonn, șef de facto al grupului și ofițerul de legătură, așa cum este el descris în primul articol despre expulzarea celor cinci, publicat în numărul din 9 noiembrie 1984 al Die Welt.

„Conform informațiilor deținute de "Die Welt", din investigațiile serviciului de contrainformații rezultă că cei cinci sunt cu toții ofițeri ai serviciului român de informații externe (CIE). (...) Mihoc este clasificat ca "ofițer de legătură" al serviciului de informații", scriau jurnaliștii de la Die Welt în amplul articol dedicat expulzării grupului de cinci securiști români.  

Despre Mihoc, defectorul Constantinescu a declarat că “a organizat împreună cu teroristul Carlos atentate cu colete-capcană” trimise celor trei disidenți români Goma, Penescu și Orescu. 

Denunțul lui Constantinescu a fost coroborat cu informații ale CIA si ale serviciului de spionaj vest-german BND, iar cei cinci securiști români “acoperiți” din Ambasada României la Bonn deconspirați de defectorul Constantinescu au fost expulzați.

Nu au putut fi judecați și condamnați pentru faptele comise pe teritoriul Germaniei din pricina imunității diplomatice de care beneficiau.

Pe lângă “organizarea” atentatelor împotriva celor trei cunoscuți disidenți români, Mihoc e identificat de spionajul american, alături de alți doi colegi expulzați odată cu el din Germania, drept “sursă informativă” într-un nou plan de atac cu bombă asupra sediului Europa Liberă, atac “pregătit de unitatea de diversiune a CIE cu indicativul C-428, începând din octombrie 1983”.

Tot în articolul din Die Welt se arată că, în ianuarie 1984, Mihoc „a primit de la București ordinul special de a procura conspirativ cărți de specialitate, de medicină legală, referitoare la otrăvuri care nu pot fi depistate prin examene patologice ulterioare”.

„Acesta a executat ordinul", scriu jurnaliștii Die Welt. 

Presa română a scris despre trecutul lui Mihoc încă din anul 1998, când ziarul Ziua dădea publicității numele și pozele celor cinci securiști din „grupul Mihoc” expulzați de la Bonn.

Aproape zece ani mai târziu, informațiile apar într-un amplu capitol semnat de istoricii Ștefan Bosomitu, Dan Drăghia și Andrei Muraru (actual ambasador al României la Washington) din volumul colectiv “Stat și viață privată în regimurile comuniste”, editat de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România (IICCR) și publicat la Editura Polirom, volum coordonat de Cosmin Budeancă și Florentin Olteanu.

Cei trei istorici contextualizează faptele de terorism comise de Carlos Șacalul alături de partenerii săi securiști români, explicând pe larg motivele pentru care Mihoc „organizatorul” i-a luat în cătare pe cei trei disidenți români și nu pe alții, demontând perdelele de fum ridicate de Securitate pentru a-și proteja agenții și punând degetul pe câteva probe factuale ale implicării poliției politice românești în atentate. 

Pe baza descoperirilor celor trei autori (Bosomitu, Drăghia și Muraru) - care erau, la data publicării articolului, istorici la IICCR și care, în această documentare, au studiat și încrucișat arhive de la CNSAS, STASI, CIA, dar și presa vremii și multe alte surse precum notițele fostului agent CIA Cummings, însărcinat cu paza și securitatea sediului Europa Liberă de la Munchen - instituția a făcut, în noiembrie 2007, o plângere penală pe numele lui Dan Mihoc și a colegilor săi alături de care Carlos Șacalul a terorizat ani de zile dizidența românească din exil.

În capitolul dedicat „grupului Mihoc”, cercetătorii au cerut informații și de la Serviciul de Informații Externe (SIE), urmașul DIE, însă spionii români n-au fost de prea mare ajutor. Despre însuși Mihoc, „șeful grupului” de acoperiți expulzați de la Bonn în 1984, SIE afirmă, în 2007, că nu apare deloc în arhive. 

Un dosar pierdut

Plângerea vizându-i pe cei cinci a fost anunțată de instituție in ziua în care a fost depusă, 7 noiembrie 2007, printr-un comunicat de presă.

Centrul de Investigații Media (CIM) a solicitat IICCMER (instituția de azi în care s-a “topit” fostul IICCR) detalii despre stadiul respectivului dosar deschis ca urmare a plângerii pe numele lui Mihoc și a celorlalți participanți la atentate. Reprezentanții instituției, însă, n-au putut spune dacă dosarul este încă în cercetare, dacă a fost clasat sau este în prezent judecat.

Pe portalul instanțelor românești nu figurează vreun dosar în care Mihoc și ceilalți complici ai săi de pe vremea atentatelor cu Șacalul să apară în calitate de inculpați.

“Tot ce am găsit este plângerea depusă de instituție atunci, în 7 noiembrie 2007. Atât, nimic altceva, nici măcar documentele pe care s-a bazat cercetarea istorică. Nu știm ce s-a întâmplat cu dosarul”, a declarat Florin Soare, reprezentantul IICCMER contactat telefonic de reporterul CIM.

Soare a opinat că această plângere ar fi putut fi conexată cu alte câteva într-un dosar mai mare care, aidoma dosarului Revoluției sau al Mineriadelor, a fost închis și redeschis de mai multe ori în anii din urmă.

“S-au pierdut multe aspecte din vedere atunci când cele două instituții anterioare au fuzionat în IICCMER, n-a mai urmărit nimeni cu atenție parcursul acestor dosare. Asta e realitatea, din păcate”, a mai spus Soare.

Ziua de sâmbătă, 10 noiembrie 1984, este cea în care lumea a aflat că Dan Mihoc a comis acte de terorism de stat pentru regimul Ceaușescu alături de „Carlos Șacalul”. În ediția din acea zi, cotidianul Die Welt îi publica numele și calitatea din care tocmai ce fusese expulzat din Germania,  

Eternul

În noiembrie 2007, atunci când pe numele său era depusă plângerea penală pentru actele teroriste organizate alături de teroristul venezuelean, Mihoc se pregătea să aniverseze deja zece ani în fruntea schiului alpin românesc.

Era de ani buni un important om de afaceri, conducea operațiunile din România ale gigantului British Petroleum și, în plus, era membru important în Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA). Din această poziție, de exemplu, avea să fie chiar directorul onorific al Salonului Auto București.

Același Dan Mihoc este însă și unicul șef al schiului românesc de după comunism. A fost primul președinte al Federației Române de Schi Biatlon, înființate de facto în 1998, după despărțirea schiului de alte două sporturi de iarnă de tradiție în România, bob și sanie. Din anii ‘70, atât schiul și biatlonul cât și bobul și sania funcționaseră în România împreună, sub aceeași federație. Anul 1998 aduce “spargerea” în două a federației-mamă, dar și un loc de șef pentru fostul terorist Mihoc peste tot ce înseamnă schi în România.

Poziție în care îl regăsim și astăzi.

Din anul 2000, Mihoc și l-a adus vicepreședinte în federație și pe colegul său din board-ul APIA, boss-ul de la Porsche România, Brent Valmar, care însă ar fi stat în acea funcție doar câteva luni.

Contactat de CIM, Dan Mihoc, astăzi în vârstă de aproape 80 de ani, dar încă președinte al FRSB, a negat categoric orice colaborare cu teroristul internațional Carlos Șacalul.

Într-o conversație lungă cu reporterul CIM, Mihoc, aflat într-o grea convalescență după o dificilă operație la plămâni, a explicat episodul expulzării din Germania.

„M-au expulzat din cauză că a defectat un cifror român. Eu am trimis acasă un catalog cu produse chimice al firmei Merck. Un catalog cu produse chimice! Iar Constantinescu ăsta a zis că l-a prins pe Dumnezeu de un picior, că sunt otrăvuri, că nu-știu-ce. Autoritatea germană. atunci când am fost deconspirat, m-a expulzat, dar eu n-am avut nicio treabă cu Carlos. Dovada e că, după decembrie 1989, interdicția mi-a fost ridicată și am mers de zeci de ori în Germania, ba chiar am fost angajat, la începutul anilor '90, de o firmă germană. N-am avut nicio legătură cu domnul Carlos”, a spus, vorbind greu după operație, Dan Mihoc.

El a promis că, odată refăcut după operație, va discuta cu jurnaliștii despre episodul expulzării din Germania, dar și despre activitatea sa la conducerea FRSB.

Federația a fost de curând în centrul unui scandal de proporții după ce a decis să nu o trimită la JO de iarnă de la Beijing pe cea mai bună schioare ce concurează sub steagul României, Ania Caill, alegând în schimb să aducă la start pe locul „de țară” o sportivă mai tânără, iar pe un loc obținut ulterior prin redistribuire, grație punctelor obținute în concursurile internaționale chiar de sportiva Caill, să nu trimită pe nimeni, refuzând efectiv locul. În urma scandalului, ministrul de resort a cerut o discuție cu șefii FRSB după Beijing, ba chiar demisia acestora.

În lunga discuție despre neconvocarea Aniei Caill pentru JO, Mihoc a admis că este cea mai bună schioare a României astăzi, dar a afirmat că nu a avut „baremele” cerute pentru a fi selectată. Decizia, a mai spus Mihoc, nu i-a aparținut lui, ci forului de conducere a Federației.

A contribuit, din Germania, Simona Boehm.
Articolele din presa vremii despre episodul expulzării celor cinci securiști români acoperiți în ambasada de la Bonn studiate în această documentare au fost obținute grație domnului Christoph Albers de la Staatsbibliothek zu Berlin.