Conducerea Teatrului Mic din București este investigată de poliție după ce, în ultimii ani, în mandatul lui Gelu Colceag, apropiat al fostului primar Gabriela Firea, bugetul instituției s-a scurs printr-o sumă de contracte păguboase.
Poate cea mai mare lovitură în conturile Teatrului Mic a dat-o fostul primar al Sectorului 1, Andrei Chiliman, prin fiul său. Acesta a închiriat teatrului, cu aproximativ 150.000 de euro pe an, printr-un contract semnat „undeva în 2017-2018”, o casă cu subsol, parter, etaj și mansardă în suprafață totală de puțin peste 500 de metri pătrați pe strada Gabroveni. Însuși Andrei Chiliman, acum retras din politică, s-a implicat pentru a obține autorizația ISU pentru clădire, participând la inspecție.
Un alt spațiu, atelierele, pentru care Teatrul Mic a plătit o chirie modică din anii ‘80 până la venirea lui Colceag, a fost cumpărat de iubitul adjunctei lui Colceag, care apoi l-a închiriat teatrului pentru o sumă mult peste prețul pieței: 3.000 de euro pe lună pentru o casă de aproximativ o sută de metri pătrați.
Același iubit al directoarei adjuncte Camelia Vlăduț, Alexandru Nica, deține două firme, Triton Construct și Teracon Construct. În mandatul lui Colceag, acestea au primit împreună, conform site-urilor de licitații publice, sute de mii de lei din diferite contracte pentru amenajări și mentenanță.
Confruntat de reporterii CIM, directorul Colceag admite că acestea sunt faptele, dar are câte-o explicație pentru toate afacerile încheiate și susține că este victima unor „anonime” din teatru.
Adjuncta sa a refuzat discuția telefonică, propunând o întâlnire în carne și oase, pentru care însă nu a mai fost disponibilă.
Gheorghe (Gelu) Colceag, actor și regizor astăzi în vârstă de 72 de ani, a fost „uns” director al Teatrului Mic în mai 2016, cu o lună înainte ca Gabriela Firea să devină, formal, primar al Capitalei.
Cîteva luni mai târziu, în martie 2017, clădirea în care funcționa teatrul, din strada Constantin Mille din centrul Bucureștiului, a fost încadrată, printr-o expertiză contestată cu succes de locatarii din apartamentele de deasupra spațiilor teatrului, în cea mai rea categorie de risc seismic, primind „bulină roșie”.
De-aici a început totul.
Primăria Gabrielei Firea a aprobat aproape 80 de milioane de lei în 2018 pentru consolidarea clădirii, iar Teatrul Mic a avut argumentul perfect pentru a se muta într-o chirie care avea să ciuntească o halcă importantă din bugetul său anual alocat de municipalitate.
„Prin 2017-2018”, afirmă directorul Colceag într-o discuție cu reporterul Centrului de Investigații Media (CIM), acesta a semnat un contract de închiriere pentru o casă din Centrul Vechi, la intrarea pe strada Gabroveni.
„… trebuia sa ne mutăm din Mille, că aveam bulină roșie și trebuia să găsim un loc, eram în căutarea unei săli. Am găsit un anunț, din pură întâmplare, am sunat, a venit un băiat de aproximativ 40 de ani”, a explicat Colceag.
Din „pură întâmplare”, proprietarul respectivei clădiri, recent retrocedate de statul român, este familia Chiliman-Juvara. Mai exact, proprietar este băiatul fostului primar al Sectorului 1 Andrei Chiliman, Matei Chiliman-Juvara.
12.000 de euro lunar. Atât plătește Teatrul Mic chiria pentru respectiva clădire.
„În primul rând nu e a lui (a lui Andrei Chiliman, n.r.), e a băiatului lui, Matei. Habar n-am avut! Am găsit anunțul, dup-aia am aflat că tatăl proprietarului e fostul primar Chiliman. Când am făcut contractul și când am găsit această variantă, am luat o firmă care a făcut o expertiză. Eu cred că e un preț foarte bun”, a declarat reporterului CIM directorul Colceag, confruntat cu detaliile contractului cu familia Chiliman.
Primarul și ofițerul de la Pompieri
Surse din echipa Teatrului Mic au declarat Centrului de Investigații Media că Gelu Colceag și Andrei Chiliman „se cunosc bine”, iar fostul primar a fost văzut în clădirea din Gabroveni în iulie, cu ocazia unei inspecții a angajaților ISU pentru certificarea spațiului.
„A venit, într-adevăr (în clădirea din Gabroveni, n.r.) atunci când au venit cei de la pompieri. (...) A venit cu un ofițer de pompieri, eram din întâmplare în birou”, a declarat Colceag reporterului CIM într-o convorbire telefonică din 4 august.
Directorul Colceag a negat însă că ar avea o relație apropiată cu fostul primar Chiliman.
La rândul lui, și Andrei Chiliman, în prezent „retras din politică și din viața publică”, așa cum a declarat reporterului CIM care l-a sunat pentru o reacție, a confirmat episodul: „Am fost șoferul fiului meu cu acea ocazie, nimic mai mult!”.
În discuția cu reporterul CIM, Colceag a povestit cum clădirea din Gabroveni ar fi trebuit să fie, într-o primă fază, un restaurant, însă, pe când construcția era „la roșu”, a apărut perspectiva organizării ei drept „spațiu cultural sau teatru”.
„Înainte de a o închiria de la ei, când era la roșu, s-au sfătuit cu noi cum anume să o amenajeze pentru a deveni teatru”, a spus Colceag, contrazicând, într-o oarecare măsură, teoria anterioară conform căreia teatrul a găsit spațiul dintr-o întâmplare.
Conform unor documente studiate de CIM, suprafața fiecărui nivel al clădirii din Gabroveni este de până în 150 de metri pătrați. La parter și la subsol au fost amenajate două săli de spectacole, la primul etaj sunt birourile conducerii, iar cel de-al doilea etaj se află o sală de repetiții și cabinele actorilor. În prezent, la subsol se joacă un singur spectacol, iar în sala de la parter au loc, în prezent, șase spectacole.
Colceag s-a declarat vexat de întrebările reporterului.
„Eu înțeleg că vă ocupați cu prezumția de vinovăție, dar vă invit să vedeți clădirea, ca să vedeți cum arată spațiul. Din ce știu eu, prețul e și acum sub prețul pieței. Evident că nici nouă nu ne convine să plătim această sumă, dar pentru că Primăria nu ne oferă niciun spațiu nu avem nicio variantă, dacă plecăm de-aici ajungem în stradă. Sper să tratați corect problema. De exemplu, sper să vă uitați la cât costă un metru pătrat, dar și la ce se poate face acolo. Pentru că poți să găsești un apartament de o sută de metri de închiriat cu 500 de euro, dar nu poți să faci sală de teatru în el”, a spus directorul.
Ne-am uitat.
La o căutare pe site-ul imobiliare.ro în septembrie 2021, de pildă, o casă construită în anul 1929, în zona Pieței Universității, cu demisol, parter, etaj și mansardă și o suprafață de 150 de metri pătrați pe nivel, deci comparabilă ca dimensiuni cu cea a familiei Chiliman de pe Gabroveni, se închiriază cu 3.800 de euro pe lună. Deci cu puțin mai mult de un sfert decât primește Matei Chiliman Juvara de la Teatrul Mic pentru clădirea din Gabroveni.
Sau, pentru puțin peste 12.000 de euro lunar se poate închiria, de exemplu, fostul sediu al ONU la București, o clădire din centrul Bucureștiului proaspăt reconsolidată în lunile din urmă.
Caracteristicile proprietatii premium care a găzduit sediul ONU în Capitală sunt net superioare cele ale casei familiei Chiliman Juvara.
Talentatul domn Nica
Un alt contract păgubos pentru Teatrul Mic a fost semnat în 2017, când instituția de cultură începe să plătească 3.000 de euro pe lună unui anume Alexandru Nica, de la care închiriază o casă modestă în strada Jean Louis Calderon la numărul 17.
Casa este așezată în spatele unui bloc interbelic. În a doua decadă a lunii noiembrie, atunci când am vizitat-o în două zile consecutiv, nu am găsit pe nimeni acolo pentru a vedea care-i sunt dimensiunile exacte.
Este o casă cu demisol și parter înalt, cu o suprafață construită de cel aproximativ 50 de metri pătrați pe nivel.
Alexandru Nica este cunoscut în teatru drept iubitul adjunctei lui Colceag, Camelia Elena Vlăduț.
„Nu știu lucrul ăsta (ce relație este între Nica și Vlăduț, n.r.), dar se cunosc, sigur că da. Îl cunosc și eu, a mai făcut multe lucrări pentru noi, e un domn care se pricepe la lucrurile astea”, a spus Gelu Colceag.
Nica este, conform declarației lui Colceag, unul dintre colaboratorii vechi ai Teatrului Mic. Este patronul unor firme de construcții care au lucrat în mai multe rânduri pentru Teatrul Mic, dar și pentru alte teatre din București.
Firmele lui Nica au făcut doar pentru Teatrul Mic lucrări plătite cu aproximativ 300.000 de lei numai în perioada 2018-2020, conform site-urilor de licitații publice sau portalului Confidas.
Casa din Calderon, a mai spus Colceag, a găzduit ani de zile atelierele de tâmplărie ale teatrului. Încă din anii ‘80 aici se construiau decorurile, clădirea fiind ocupată de teatru fără un contract valabil.
„În acel loc erau, din 1986, atelierele Teatrului Mic. Nu aveam un contract, nu aveam nimic, angajații noștri din atelierele de tâmplărie lucrau acolo practic fără niciun act. Am vorbit cu noul proprietar, care a cumpărat de la o doamnă plecată din țară, și am făcut contract”, a explicat Colceag.
Este adevărat. Noul proprietar este însă chiar Alexandru Nica, apropiat al adjunctei sale, Camelia Vlăduț. În 2016, acesta a cumpărat casa, iar începând cu anul 2017 a închiriat-o Teatrului Mic cu 3.000 de euro pe lună.
În total, din 2017 și până la începutul verii lui 2021, chiria plus amenajarea spațiului din Calderon au mai costat Teatrul Mic alți aproape 200.000 de euro.
Contractul pentru clădirea din Calderon a fost întrerupt brusc, în luna iunie a anului 2021, după ce conducerea a aflat că a fost deschis un dosar penal în care se cercetează modul în care a fost cheltuit bugetul Teatrului Mic în anii din urmă.
„Nu am mai avut bani în buget, iar rectificarea nu părea să ne ajute prea tare să supraviețuim, așa că am fost nevoiți să renunțăm la contractul pentru spațiul din Calderon”, este explicația oficială a directorului Colceag.
Reporterul CIM a contactat-o pe directoarea adjunctă a Teatrului Mic, Camelia Elena Vlăduț, pentru a o întreba despre relația cu Alexandru Nica și afacerile acestuia cu instituția pe care o conduce.
Aceasta a refuzat să discute prin telefon, propunând o întâlnire în care să i se prezinte „legitimația de presă” și abia apoi să răspundă „la toate întrebările”. Discuția de vineri, 24 septembrie, s-a terminat abrupt, Camelia Vlăduț susținând că este la teatru și că nu poate vorbi. Nu înainte însă de a propune o întâlnire pentru luni, 27 septembrie.
Luni nu a mai răspuns la telefon. A trimis în schimb un sms în care ne invita să consultăm contractele care ne interesează „pe site-ul oficial al Teatrului Mic”.
„Nu v-am spus nicio clipă că vă voi acorda un interviu”, ne-a mai comunicat Camelia Vlăduț.
Delapidare, fals, abuz în serviciu?
„Aceste întrebări - nu sunteți primul care mi le pune - mă fac să mă simt ca și când aș fi un corupt”, a spus Colceag reporterului CIM în discuția din 4 august.
Așa este, nu suntem primii care întreabă. L-a mai întrebat și poliția.
În 11 iunie 2021, sub numărul 1729, Teatrul Mic a înregistrat ordonanța 1135724 emisă de Serviciul de Investigare a Criminalității Economice a Poliției Sectorului 3. Prin acest document, comisarul-șef de poliție judiciară Dragne Florin solicita Teatrului Mic documente utile pentru dosarul 4605/P/2021, dosar în care se investighează următoarele fapte: delapidare, abuz în serviciu, falsul intelectual și falsul în declarații.
Comisarul Dragne cerea teatrului contractele cu familia Chiliman Juvara și cu Alexandru Nica, precum și contractul prin care Teatrul Mic a închiriat Sala ARCUB de pe Lipscani pentru premiera spectacolului „Vinovat/Nevinovat”, regizat chiar de Gelu Colceag.
Conform unui alt document obținut de CIM, doar pe chirii, în 2019 și în 2020, Teatrul Mic, sub conducerea binomului Colceag - Vlăduț, a cheltuit aproape două milioane de lei (991.750 de lei în primul și 961.720 de lei în cel de-al doilea an).
Pentru anul 2021, Colceag a cerut Primăriei tot pentru chirii „doar” 861.000 de lei. Din acești bani, 617.000 de lei ar trebui să meargă direct în buzunarele familiei Chiliman, iar 157.000 de lei în contul lui Alexandru Nica.
Diferența față de anii precedenți este explicată de conducerea Teatrului Mic prin faptul că, începând cu 1 aprilie 2021, a reușit să renegocieze chiria lunară cu proprietarii spațiilor.
Conform surselor CIM, pentru casa familiei Chiliman din Gabroveni, Teatrul Mic condus de Colceag plătește acum doar 10.000 de euro pe lună.