A ajuns în România tocmai din Colombo, Sri Lanka, în căutarea unei vieți mai bune. Și-a pus gaj toată agoniseala și a sperat la mai bine. Ajuns la București, a dat însă peste peste fiul unui judecător șpăgar devenit intermediar de forță de muncă, om cu o avere greu de explicat, și peste Gigi Forfecuță, un businessman specialist în falimente, pentru care a muncit luni de zile dar nu a fost plătit.

Fără niciun ban și, mai important, fără acte, a fost forțat să se ascundă de poliție într-un apartament din București din care a ieșit rar și doar pentru câte-o muncă la negru.

Azi, agățat de un colac de salvare venit de la guvern sub forma unei „amnistii” pentru străinii veniți la muncă în România dar abandonați de patroni, speră s-o ia de la capăt din nou, poate cu mai mult noroc. 

În fiecare an, zeci de mii de cetățeni din Asia vin să muncească în România, în căutarea unui trai mai bun. Ajunși aici, mulți dintre ei se trezesc în diverse situații de exploatare sau înșelătorie, la mâna angajatorilor și agenților de plasare. 

 

S-a născut și a crescut în Colombo, Sri Lanka. De pe la 20 de ani a făcut tot felul de munci: a fost și casier, și ajutor de bucătar, ba chiar a lucrat și la departamentul de marketing al unei importante firme locale de creditare. Niciodată nu a câștigat mai mult de 375 de euro pe lună. Până când, la 25 de ani, sătul de sărăcia și lipsurile din țara lui, *Osman a ajuns să ia una din cele mai importante decizii din viața lui: să emigreze. 

Inspirat - spune el - de fratele său mai mare, care a lucrat ceva timp și prin România, a ales și el aceeași destinație. Și așa a început, prin vara lui 2023, un proces lung, complicat și costisitor. 

Primul pas: a apelat la specialiști, respectiv o agenție de plasare de forță de muncă. Așa i-a cunoscut pe Jayasinghe Kasun și Kapparage Tamesha, patroni de agenției Holaro SRL, cu sediul în România şi cu resurse de recrutare în Sri Lanka.

Pentru suma de 4700 de euro, aceștia i-au promis să facă, pentru el, complicata cursă cu obstacole și birocrație a procesului de emigrare în România. 

Cel puțin un an de muncă în condițiile de-acolo, dar cam atât costă pentru ca cineva din Asia să ajungă să lucreze în România, Uniunea Europeană. Există și cazuri în care, pentru cei din Bangladesh, de exemplu, costul poate să ajungă și la zece mii de euro.

Evident, tânărul nu avea strânși atâția bani, așa că și-a pus gaj toată agoniseala și a reușit să adune banii ceruți de intermediari. Plin de speranță și convins că din salariul mult mai bun pe care-l va obține în România își va stinge rapid datoriile. Așa fac toți prietenii lui plecați la munca in strainatate: trimit lunar acasă mai mult de jumătate din cât câștigă, pentru a-și plăti împrumuturile.

Trec câteva luni până când își adună toate actele necesare, iar agenții încep să-i caute job.

Apare și prima ofertă de muncă potrivită pentru Osman: ajutor de bucătar într-o franciză cunoscută de pizzerii, Domino’s Pizza. O acceptă, iar la 12 iunie 2024, la Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI), este înregistrată cererea pentru eliberarea unui aviz de muncă pentru Osman: urmează să lucreze în București, la Domino’s Pizza Maxim SRL, pentru un salariu net de 4050 de lei. 

Mai mult decât dublu față de cea mai bună lună a lui în aproape cinci ani de când lucrează acasă, în Sri Lanka.

Primul și cel mai important pas este astfel ca și făcut. Fără promisiunea unui loc de muncă nu poate primi un aviz valabil, fără de care, mai departe, nu poate primi viză de intrare în România. Și, evident, primi nici permis de ședere la noi în țară.

Câteva zile mai târziu, pe 17 iunie, avizul pentru Osman este eliberat. Următorul pas este viza de lungă ședere, ce trebuie obținută de la ambasada.

                                                                                                                                                                                                                                       Avizul de muncă în România pentru Osman

 

Când vine vorba de viză, însă, lucrurile merg sensibil mai greu. 

Din discuțiile purtate de reporterul Centrului de Investigații Media (CIM) cu diverși agenți de plasare și avocați de imigrări, timpul în care se obține o programare la viză și eliberarea acesteia este lung. De multe ori, așteptarea poate ajunge la un an și jumătate. 

Osman nu are norocul să fie o excepție și primește o programare pentru depunerea documentelor abia în mai 2025, la aproape un an după eliberarea avizului.

Tot în mai, o “scrisoare de garanție”, cu antetul și ștampilele Domino’s Pizza Maxim SRL, în care reprezentanții firmei spun că, pe lângă salariu, se obligă să-l cazeze „în condiții decente”, să-i facă asigurarea de sănătate, ba chiar și să-i asigure două mese pe zi, ajunge la ambasada României din Sri Lanka.

                                                                                                                                                                                                                           Scrisoarea de garanție pentru Osman adresată Ambasadei României din Sri Lanka

 

Două luni mai târziu, în 8 iulie, Ambasada României din Sri Lanka îi emite lui Osman viza, valabilă trei luni. 

Deși totul pare, în sfârșit, aranjat, iar Osman, poate acum să-și facă bagajele și să vină către București, apare prima problemă: află, de la agenții sri-lankezi, că Domino’s Pizza și-a retras oferta de muncă.

Motivele nu-i sunt clare. “Mi-au zis doar că oferta nu mai e valabilă, că nu mă mai vor”, povestește sri-lankezul, într-o discuție cu reporterul CIM.

Cei doi agenți locali îi oferă două variante: fie rămâne în Sri Lanka, dator vândut și fără nicio perspectivă, fie acceptă să vină în România pentru alt job. 

Pentru cea de-a doua variantă, pe care evident o prefera, exista, totuși, o problemă: avea să afle ce anume și unde o să lucreze doar după ce aterizează pe Otopeni. Mai mult, i s-a arătat și riscul de a lucra, cel puțin pentru „o perioadă scurtă”, la negru. Într-una din multele discuții cu cei doi agenți, e asigurat că va intra rapid în legalitate, iar decizia lui prinde contur.

În 24 iulie 2025 își plătește o parte de 200 de euro din biletul de avion, iar ziua următoare aterizează la București.

Primul contact cu România: un fiu de judecător corupt

Conform procedurii, Osman este preluat de la aeroport de un român care lucrează cu cei doi patroni ai agenției din Sri Lanka, Kasun și Tamesha. 

Pe nume Mircea Constantin Moldovan, acesta nu e, totuși, un simplu agent de plasare.

Este fiul judecătorului Mircea Moldovan de la Tribunalul București, care a fost condamnat definitiv, în 2018, la 12 ani de închisoare pentru luare de mită și alte fapte de corupție. La fond primise 22 de ani de închisoare. 

Judecătorul șpăgar s-a remarcat în presa vremii după ce, în mai 2014, a sărit gardul din spatele casei sale pentru a fugi de procurorii și polițiștii judiciari veniți să-l ridice și să-l ducă la audieri la DNA. În actele dosarului, citate în detaliu de presă, procurorii arătau că magistratul, care soluționa cazuri de insolvență, lua șpagă orice, de la ceasuri și covoare până la cherestea.  

O parte dintre aceste șpăgi pentru judecătorul corupt Moldovan îl aveau la primire chiar pe fiul acestuia, Mircea Constantin Moldovan, mai afirmau procurorii în documentele de acuzare.

În vremea în care tatăl său sărea gardul ca să fugă de procurori, Mircea Constantin Moldovan lucra într-o poziție de mare putere: era consilierul secretarului de stat din Ministerul Economiei Mihai Albulescu, cel ce gestiona domeniul Energiei.

                                                                                                                                                                                                    Mircea Constantin Moldovan. Foto: Facebook

 

Averea aparent inexplicabilă a tânărului Mircea Constantin Moldovan - pe-atunci n-avea nici 30 de ani - a atras atenția jurnaliștilor. HotNews, de exemplu, sublinia cum, de la an la an, juniorul se juca de-a declaratul averii, cu terenuri și locuințe care apăreau și dispăreau inexplicabil sau mașini cu ani de cumpărare neclari.

Astăzi, fostul consilier de secretar de stat s-a reprofilat: Mircea Constantin Moldovan este “agent de plasare de forță de muncă”, prin firma Staffline Consulting SRL, pe care o deține integral.

                                                           Datele firmei lui Mircea Moldovan. Sursa: termene.ro

 

Osman nu avea habar cine este omul care-l preia din aeroport. La fel, nu știa nimic nici despre locul de muncă spre care acesta îl duce. „L-am întrebat unde mergem și unde o să lucrez, dar nu mi-a răspuns nimic, a tăcut tot drumul”, își amintește Osman prima întâlnire cu omul agenților sri-lankezi de la București din 25 iulie 2025.

Câteva zeci de minute mai târziu, Osman este adus de Moldovan junior la o fabrică din mijlocul unui câmp de lângă București. Aici funcționează Global Meat Trader SRL, o uzină de procesare a cărnii cu o cifră de afaceri impresionantă: aproape 40 de milioane de lei pe anul 2024.

În următoarele patru luni, aici, pe acest câmp de lângă Crețești, Ilfov, Osman lucrează și locuiește, alături de alți 15 muncitori străini din diverse țări: Nepal, Bangladesh, Pakistan și Sri Lanka.

                                                             Fabrica Global Meat Trader din Crețești, Ilfov

 

„Locuiam chiar în fabrică, unde aveam condiții decente în comparație cu unde urma să stau după ce am plecat de acolo. Aveam căldură, curent, apă, o bucătărie, primeam chiar și mâncare. Eram vreo șapte oameni într-o cameră”, își amintește Osman.

Ce nu avea, însă, era chiar scopul principal pentru care traversase jumătate de planetă, din Colombo, Sri Lanka, până la București: salariul. 

Susține că i s-ar fi promis un venit net de 3.300 de lei, plus alți 500 de lei în bonuri de masă.

Timp de patru luni, cât a muncit la Global Meat Trader, Osman afirmă că a primit o sută de lei. O singură sută de lei, după prima lună de muncă. Nimic mai mult.

De cerut a cerut. 

Vise tăiate cu forfecuța

Reporterul Centrului de Investigații Media (CIM) a văzut mai multe conversații avute de acesta pe Whatsapp cu agenții de plasare din țara lui, cu reprezentantul lor aici, Mircea Moldovan, sau chiar cu cei de la Global Meat Trader. În toate aceste discuții, Osman întreabă în mod repetat de salariul promis, care nu mai venea, dar și de actele în lipsa cărora era deja în ilegalitate în România. 

Răspunsul era același mai mereu: “Se rezolvă” sau “Nu știu”.

• Dialog al lui Osman cu personalul Global Meat Trader Dialog al lui Osman cu personalul Global Meat Trader
• Dialog al lui Osman cu personalul Global Meat Trader Dialog al lui Osman cu personalul Global Meat Trader
• Dialog al lui Osman cu intermediarul Mircea Moldovan Dialog al lui Osman cu intermediarul Mircea Moldovan
•  

Lunile trec, salariul nu vine, iar agenții îi cer din nou diverse documente pe care teoretic le aveau deja - pașaport, CV sau cazier judiciar -, acte pentru dobândirea unui nou aviz de la IGI pentru noul său loc de muncă.

După zeci de încercări și săptămâni de insistențe, efortul devine inutil, căci Global Meat Trader intră în insolvență la sfârșitul lunii noiembrie.

Patronul Global Meat este Julien Rădulescu, sau Gigi Forfecuță, așa cum i se spune în Craiova. 

                                                                                                                                                                                                                                                           Fotografie a lui Julien Rădulescu

 

Istoria afacerilor acestuia este pe măsura poreclei. Din date publice reiese că Rădulescu pare - la fel ca Moldovan senior, judecătorul șpăgar - un specialist în insolvențe: a fost sau este asociat în cel puțin patru firme care au trecut sau trec prin insolvență. Trei dintre ele deja figurează ca închise, toate cu datorii mari.

 

                                                                                                                                                                                                                                 Firmele deținute de Julien Rădulescu și starea lor actuală. Sursa: termene.ro

 

A patra, chiar Global Meat Trader SRL, firma care l-a păcălit pe Osman, este încă în administrare specială, cu datorii de aproape 25 de milioane de lei.

 

                                                                                                                                                                                                                                         Date financiare ale firmei Global Meat Trader. Sursa: termene.ro

 

Pentru Mircea Moldovan, fiul judecătorului condamnat pentru șpagă, Gigi Forfecuță este un „escroc internațional”.

„Domnul de la Global Meat Trader e un escroc internațional. Știu că n-ar trebui să folosesc termenul ăsta, dar m-a ținut până în ultima clipă cu actele lor în decembrie 2025. Știți că avem nevoie de un fiscal (n.red- Certificat de Atestare Fiscală)  pentru a le depune fizic pentru scoaterea unui aviz nou de muncă. Și până în decembrie m-a ținut cu <<săptămâna asta îți dau fiscalul!>>, <<săptămâna asta îți dau fiscalul!>>”, explică Moldovan pentru CIM.

Gigi Forfecuță s-a făcut cunoscut în 2009, în contextul unor controverse legate de deschiderea primului magazin Carrefour City din Craiova, într-o clădire de birouri construită și deținută tot de el. Magazinul a fost închis la scurt timp după, căci destinația imobilului nu a fost schimbată în spațiu comercial, deci Carrefour a ajuns să funcționeze ilegal. 

Conduita de business a lui Gigi Forfecuță l-a adus de mai multe ori în sălile de judecată. Fie pentru neplata chiriei pentru afacerile lui, fie pentru datorii de mii de lei către tot soiul de furnizori.

Contactată de CIM, fosta proprietară a unui spațiu în care Global Meat Trader a funcționat înainte de a se muta pe câmpul de lângă Crețești își amintește cu amărăciune experiența colaborării cu firma lui Rădulescu.

”În toate birourile și-a cazat nepalezi fără acordul meu și a făcut jaf. Deci jaf-jaf! Și am înțeles că au mai venit oamenii ăia, muncitorii, după ce firma lui a plecat de aici… veneau că nu știu…nu i-a plătit sau le-a luat documentele, habar n-am, nu știu”, își amintește femeia.

Doar la capătul unui proces a reușit să-și recupereze din pagubă, însă doar chiriile neplătite, nu și banii pe care a trebuit să-i investească în reparații.

”A durat vreo doi ani și ceva. Până s-a încheiat contractul de închiriere am fost în litigiu. Dar poate că a fost bine, că măcar așa mi-a plătit chiria.(...) Mi-a plătit și cheltuieli de judecată dar reparațiile m-au terminat”, susține proprietara păgubită în afacerea cu Gigi Forfecuță.

Dulceața amară de pe strada Șaradei

După ce Global Meat Trader se închide, la început de decembrie, Osman se trezește în situația în care, în câteva zile, trebuie să plece de la fabrica de lângă Crețești. Este trimis de același agent Mircea Moldovan la un nou spațiu de cazare, undeva în cartierul Chitila din București.

Ajunge pe strada Șaradei, la o casă cu două etaje ocupată în întregime de muncitori străini. 

                                                                                                                                                                                                                              Cazarea de imigranți de pe Strada Șaradei. Foto: CIM

 

Osman descrie condițiile de acolo drept sensibil mai proaste decât cele de la Global Meat Trader: înghesuială mare, o bucătărie improvizată dintr-o plită electrică și un șantier constant ca urmare a renovărilor în desfășurare.

Proprietarul clădirii este Dumitru Dulceață, alături de soția sa, Silica.

• Poze din casa de pe Strada Șaradei Poze din casa de pe Strada Șaradei
• Poze din casa de pe Strada Șaradei Poze din casa de pe Strada Șaradei
• Poze din casa de pe Strada Șaradei Poze din casa de pe Strada Șaradei
• Poze din casa de pe Strada Șaradei Poze din casa de pe Strada Șaradei
• Poze din casa de pe Strada Șaradei Poze din casa de pe Strada Șaradei
•  

Aici, în aceste condiții, Osman face Revelionul, căci petrece aici lunile decembrie și ianuarie. 

Își aduce aminte că l-a văzut o singură dată pe Moldovan revenind la casa de pe strada Șaradei. Adusese câteva plase de mâncare pe care le-a lăsat la parter, ieșind înapoi pe poartă în nici cinci minute. 

Vlăduț Mahu este numele celui care administrează acum casa de pe Șaradei. A închiriat-o de la Dulceață și Silica Dumitru, proprietarii ei din acte. 

Mahu este un mai vechi partener de afaceri cu agentul Mircea Moldovan, de la care a și preluat contractul de închiriere a casei lui Dulceață din Șaradei. 

                                                                                                                                                                                                                                                Contractul prin care Moldovan îi cesionează lui Mahu folosirea casei

 

”Am luat-o la sfârșitul anului trecut (n.red- casa). Era jale acolo(...) Am 160.000 de euro băgați în renovări aici. Nu știu cum mai scot eu banii ăștia. Locul ăsta l-a avut Mircea. A cazat niște oameni din Bangladesh. Nici el nu se ocupa și ăia au distrus tot. (...) Cea mai spurcată rasă, ăștia din Bangladesh! Dacă aș avea o putere i-aș extermina pe toți!”, spune Vlăduț Mahu, vizibil frustrat.

Administratorul invită reporterul CIM la un tur al casei, pentru a vedea rezultatul investiției în renovări. Imobilul arată sensibil mai bine: pereții cu mucegai și igrasie au fost refăcuți, holurile au fost amenajate și garajul, care fusese inundat în urma unor scurgeri, era din nou utilizabil. 

Totuși, mai multe camere și băi - inclusiv cea din pozele anterioare- erau, în iunie 2026, încă în renovare sau în aceeași stare ca atunci când Osman a stat acolo.

La îndemnul lui Vlăduț Mahu a ajuns Mircea Moldovan să-l ducă pe Osman la fabrica din Crețești a „escrocului internațional” Gigi Forfecuță. 

Același traseu ca al lui Osman l-au avut alți șapte migranți, spune Moldovan: „Au fost opt (n.r.- muncitori străini) la Global Meat Trader. Sunt foarte multe povești în oraș între imigranți în care doar când aud de locația respectivă, de domnul respectiv, au numai cuvinte nasoale de spus despre el”.

În ianuarie, pentru că nu mai suporta condițiile din Strada Șaradei, Osman se mută în apartamentul închiriat în București de un prieten pe care îl știa de-acasă, din Colombo. 

Și ceilalți „colegi de traseu” de-ai lui Osman s-au împrăștiat rapid care-ncotro, lăsând în urmă șantierul din Șaradei.

Abandonat

Lunile trec, iar starea lui Osman se deteriorează rapid. În continuare agenții sri-lankezi Kasun și Tamesha sunt de negăsit, iar Moldovan nu se mai interesa nici el de Osman. 

În lipsa oricăror variante, aflat în România în ilegalitate, ascuns de poliție într-un apartament în București din care iese doar rar, pentru câte-un job la negru de câteva ore care să-i acopere nevoile de bază. Trăiește de azi pe mâine, nu mai are absolut nicio perspectivă.

Undeva la jumătatea lunii martie 2026, o prietenă a lui Osman îi transmite reporterului CIM că starea acestuia nu e deloc bună: are zile întregi în care nu mănâncă, fie din frica de a fi deportat, fie din lipsă de bani. Află periodic de compatrioți de-ai săi care au fost prinși de poliție fără acte și imediat deportați acasă. 

Cine e de vină?

Totul a început cu oferta de muncă de la Domino’s Pizza, care a fost apoi retrasă, deși fusese aparent reconfirmată chiar înainte ca Osman să primească viza.

Contactați de CIM, reprezentanții companiei de pizza au afirmat că niciodată pe parcursul anului 2025 nu au confirmat sau retras o ofertă de muncă pentru Osman. Confruntați cu unul dintre documentele înaintate către Ambasada României din Sri Lanka pentru aducerea lui Osman, aceștia susțin că actul reprezintă un fals, produs probabil de agenții intermediari, ba chiar anunță că vor sesiza procurorii.

                                                                                                                                                                                                                                               Răspunsul oficial al reprezentanților Domino’s pentru CIM

 

Moldovan, la rândul său, afirmă că acel document este autentic și provine chiar de la Dominos Pizza. 

Sau - atunci când află de dezmințirea categorică a oficialilor de la Domino’s - spune că ar putea fi un fals, comis însă nicidecum de el, ci de Tamesha și Kasun. „Ei foloseau Holaro pe Facebook aici, dar nu… aia nu există (în Sri Lanka, n. red). Și, pentru asta, sunt pasibili pentru închisoare în Sri Lanka!”, aruncă Moldovan pisica.

Contactat de reporterul CIM, Kasun neagă vehement comiterea vreunui fals: toate documentele depuse de el și partenerul său, Tamesha, la Ambasada României de la Colombo, le-au fost trimise de Staffline, adică de Moldovan.

„Escrocul internațional” Gigi Forfecuță pare că a „înțepat” pe toată lumea: și pe muncitorii străini din „lotul Osman”, și pe Mahu, și pe Moldovan, ba chiar și pe o altă cunoștință a lor. Vlăduț Mahu susține că acesta ar fi plecat din țară și s-ar fi stabilit undeva în Italia, unde și-ar continua afacerea cu carne. 

Nici reporterul CIM nu a reușit să dea de el sau de altcineva din compania lui, Global Meat Trader, azi în insolvență; toate numerele de telefon cunoscute sunt inactive.

• Mesaje Mahu-Rădulescu Mesaje Mahu-Rădulescu
• Mesaje Mahu-Rădulescu Mesaje Mahu-Rădulescu
• Mesaje Mahu-Rădulescu Mesaje Mahu-Rădulescu
•  

Vlăduț Mahu, cel cu fantezii genocidare - cel puțin la nivel retoric - nu este doar gazdă pentru imigranți, ci este, la fel ca partenerul său Mircea Moldovan, un jucător în piața intermedierii de forță de muncă din Asia pentru România.

                                                                                                                                                                                                       Contract de prestări servicii de recrutare, relocare și suport pentru muncitori străini între Mahu și Rădulescu

 

În acest peisaj haotic în care agenții de plasare, teoretic parteneri, dau acum vina unii pe alții sau pe angajatori și vice-versa, blocat în apartamentul prietenului lui, Osman așteaptă lumina dinspre Guvernul României. 

Încă de la finalul anului trecut, Cabinetul Bolojan și-a anunțat intenția de a norma cumva haosul din importul de forță de muncă spre țara noastră, devenit deja o adevărată afacere cu imigranți.

Intențiile au fost lăudabile: Proiectul prevedea multiple măsuri de monitorizare a agențiilor, angajatorilor și muncitorilor străini, un proces de plasare mai centralizat și plase de siguranță pentru situațiile de abuz. 

Multe din aceste restricții și reguli au ajuns, totuși, mult diluate în varianta finală a OUG 32/2026, în urma presiunilor și nemulțumirilor exprimate la dezbaterile publice din ianuarie, la care reporterul CIM a participat.

Mare parte din responsabilitățile de monitorizare vor fi în sarcina Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), însă multiple surse consultate de CIM - avocați de imigrări, agenți de plasare, angajatori și surse apropiate instituției - au declarat în unanimitate că ANOFM ar fi profund nepregătită să preia aceste sarcini. Chiar dacă de îndeplinirea lor corectă și la timp depind mii de oameni.

Pe termen scurt, Osman a prins însă un colac de salvare: a reușit să se înregistreze ca străin în România, scăpând astfel de riscul deportării. A folosit ceea ce ei numesc „amnistie”,

Acum este în căutarea unui nou job și are timp până la finalul anului să obțină documentele pentru a intra, în sfârșit, în legalitate, la mai bine de un an după venirea lui în România.

Încă speră la un nou început la București.

 

—---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

 

O investigație de David Manolache

*Numele subiectului principal al investigației a fost schimbat, din motive evidente.

 

 Investigație realizată cu ajutorul platformei Termene.ro. Mulțumim pentru parteneriat.

 

Material de presă premiat în cadrul Ratiu Forum Journalism Mentorship Programme 2026.

 

Editor: Ovidiu Vanghele

„O majoritate” a participanților la întâlnirile „Comitetului Bolojan” pentru Justiție a agreat ideea transferului competenței pentru investigarea faptelor de corupție și crimă organizată comise de magistrați înapoi la parchetele specializate, respectiv DNA și DIICOT, arată una dintre concluziile din raportul președintelui acestui for, document obținut de Centrul de Investigații Media (CIM) de la Guvern.În ultimii opt ani, investigarea tuturor faptelor penale comise de magistrați a fost în competența așa-numitei „secții speciale”, care a înregistrat rezultate cel mult modeste.

Comitetul, constituit din inițiativa premierului Ilie Bolojan, a luat ființă formal prin decizia 574 din 19 decembrie 2025. A fost condus de consilierul premierului Andrei Lupu, iar la cele cinci ședințe ale sale au participat reprezentanți ai președinției, ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), precum și reprezentanți ai asociațiilor profesionale ale magistraților și reprezentanți ai societății civile preocupate de buna funcționare a sistemului judiciar. 

Decizia de constituire a acestui comitet a fost luată pe fondul discuțiilor societale aprinse pe tema justiției, care au culminat cu proteste de stradă după apariția doscumentarului de investigație „Justiție capturată” realizat de jurnaliștii Andreea Pocotilă și Mihai Voinea de la Recorder. 

Mandatul acestui comitet a fost acela de a analiza disfuncționalitățile din sistemul judiciar și de a propune eventuale soluții pentru ele, denumite în document „opțiuni de intervenție”.

În cele cinci întâlniri avute, comitetul a identificat opt probleme și a propus opt soluții. Una dintre cele punctuale a vizat răspunderea penală a magistraților, „una dintre temele care a atras (sic!) cele mai multe dezbateri publice în ultimii ani”, potrivit raportului președintelui comitetului, Andrei Lupu. 

Comitetul a luat act de faptul că Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ), cunoscută și sub numele de „secția specială”, înființată în 2018 și regândită instituțional în 2022, a înregistrat rezultate nesatisfăcătoare. Potrivit datelor analizate, de la reașezarea SIIJ din 2002 și până în 2026 - așadar în aproape cinci ani-, procurorii care cercetează magistrați au trimis în judecată doar cinci dosare, din care doar unul s-a finalizat cu o condamnare.

„(...) este susținută revizuirea cadrului normativ instituit prin Legea nr. 49/2022, astfel încât investigarea infracțiunilor săvârșite de magistrați să beneficieze de nivelul adecvat de specializare instituțională. O astfel de intervenție legislativă ar putea avea în vedere menținerea competenței generale a procurorilor din cadrul parchetelor de pe lângă curțile de apel pentru urmărirea penală a acestor fapte, concomitent cu reintroducerea competenței structurilor specializate pentru anumite categorii de infracțiuni, respectiv competența Direcției Naționale Anticorupție pentru infracțiunile de corupție și competența Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism pentru infracțiunile de criminalitate organizată și terorism”, se arată în documentul citat.

O asemenea soluție, mai afirmă președintele Lupu, „ar permite valorificarea expertizei structurilor specializate, menținând în același timp un mecanism instituțional coerent pentru investigarea infracțiunilor săvârșite de magistrați”.

Pe lângă problema competenței de investigare judiciară a potențialelor fapte penale săvârșite de magistrați, comitetul a mai identificat și alte mecanisme esențiale ce ar trebui îmbunătățite, în ideea unei mai bune funcționări a instanțelor și parchetelor. Între acestea sunt și principalele probleme evidențiate în documentarul Recorder „Justiție capturată”: instituția delegării magistraților pe funcții de conducere, dar și de execuție, și stabilirea și modificarea componenței completurilor de judecată.

Procedurile prin care magistrații promovează în carieră sau modul în care statutul de averitzor de integritate li se aplică și judecătorilor sau procurorilor au fost și ele chestiuni perfectibile, pentru care au fost identificate posibile soluții.

Președintele Comitetului găsește oportun ca toate propunerile de modificare a legilor care au generat practica din prezent să fie mai întâi discutate ca principiu cu reprezentanții Comisiei de la Veneția. Ulterior, ele ar trebui să facă obiectul unor discuții la nivel de detaliu cu specialiștii de la Comisia Europeană, după care să devină propuneri legislative inițiate „la nivel guvernamental sau parlamentar”.

„Raportul privind activitatea Comitetului pentru analiza și revizuirea legislației din domeniul Justiției”, pe care Centrul de Investigații Media l-a obținut joi, 25 iunie 2026, de la Guvern, în baza Legii 544/2001, a fost întocmit de președintele său, Andrei Lupu, în data de 16 martie 2026, la mai puțin de o lună de la a cincea și ultima ședință a forului.

Nouă zile mai târziu, în 25 martie 2026, instanța supremă a decis suspendarea deciziei prin care comitetul a fost constituit. În condițiile în care în aceste nouă zile concluziile președintelui din acest raport nu au putut fi asumate și de restul participanții la discuții, ele au rămas doar un soi de raport de activitate, de „dare de seamă” transmisă premierului cu titlu de notă de consilierul său Andrei Lupu.

Niciunul dintre participanții la discuții nu a avut acces la acest document până joi, 25 iunie.

(Atenție! Informații și imagini cu impact emoțional.)

În dimineața zilei de 5 iulie 2018, un bărbat la vreo 60 de ani intră pe poarta casei din Bulevardul Eroilor 96, Voluntari, și este înregistrat ca beneficiar al centrului pentru persoane dependente care funcționează aici.

În prima noapte petrecută aici, bărbatul iese pe balconul de la etajul doi al casei și se aruncă în gol, zdrobindu-se de dalele de piatră din curte. 

Moare pe loc.

„Eu nu eram de serviciu atunci, era cealaltă colegă a mea. După spusele colegei mele, el s-a dus la etajul I, se uita în jos și-a spus ‘Nuu, e prea aproape!’, pe urmă s-a dus la (etajul. n.r) doi și s-a aplecat așa și-a spus ‘Eh, poate mai merge…’, povestește oftând una dintre angajatele din acea perioadă a centrului. O să-i spunem Gina.

„S-a întâmplat noaptea, când colega mea era pe undeva… știți, are și ea o cămăruță unde mai stă, și probabil că atunci (s-a întâmplat, n.r.). Dimineața s-a internat și seara s-a aruncat peste balcon”, povestește Gina.

Nu știe de ce anume a făcut omul acest gest. „Poate era în vreo depresie, sau poate era supărat că l-a adus acolo cine l-a adus”, adaugă Gina, o femeie simplă, spre vârsta a treia, fără prea multă școală.

---

Luni, 20 aprilie 2022, Bulevardul Eroilor, Voluntari. Puțin după ora 9.00, un Logan oprește în fața casei cu două etaje de la numărul 96. Din mașină coboară în grabă câteva persoane, iar trotuarul din fața casei se animă. La scurt timp apare o ambulanță, apoi un autobuz al Primăriei Voluntari, apoi alte și alte mașini și ambulanțe. 

Între covoare, mobilă și plante în ghiveci, care sunt încărcate în grabă în câteva dubițe de marfă, în ambulanțe și autobuzul Primăriei sunt îmbarcați oameni vizibil suferinzi. În baston, cu cadru, în fotolii rulante sau pe tărgi, zeci de oameni sunt scoși rând pe rând din casă pentru a fi mutați câteva străzi mai încolo. 

Operațiunea se întinde până spre ora 17.00 și a fost filmată cu camerele de supraveghere ale casei din Eroilor 96, cunoscută în zonă drept vila/pensiunea/hotelul „Gerbera”.

„Astea sunt imaginile care arată exact cum mi-a dat țeapa și a fugit, dar ea avea alte alea de ascuns, banii cred că erau ultima problemă”, spune Marius Sârbu, proprietarul casei în care până în 20 aprilie a funcționat un amestec între cămin de bătrâni și centru de îngrijire și asistență pentru adulți cu dizabilități mintale operat de o anume Cristina Maria Dumitra (fostă Văduva, născută Mareș).

Anatomia unei țepe

Cu fix o săptămână înainte, în 13 aprilie, după mai multe luni în care nu plătise nici facturile pentru utilități, nici chiria, Dumitra îi trimisese proprietarului un email telegrafic în care-l anunța că nu mai poate plăti chiria, așa că reziliază contractul începând cu 15 mai. 

Când scrie „cele două locații”, antreprenoarea Dumitra se referă atât la vila Gerbera, cât și la o altă casă închiriată de Dumitra de la Sârbu, în strada Violetelor din Ștefăneștii de Jos, unde funcționa un alt centru identic.

A doua zi după primirea mailului, în 14 aprilie, proprietarul se duce la casa din Ștefăneștii de Jos, unde constată dezastrul: bătrâni bolnavi ținuți dezbrăcați, murdari și neîngrijiți, în paturi cu urme de fecale.

În aceeași zi, Sârbu sesizează Direcția de Sănătate Publică Ilfov și Ministerul Muncii, reclamând tratamentele degradante ale beneficiarilor din centrul de la Ștefănești. 

În reclamațiile către autorități, acesta vorbește de lucruri similare ce se petrec și la Gerbera, dar susține că a refuzat să meargă să verifice și acolo, după ce a fost avertizat de unul dintre angajații de aici că beneficiarii au râie și casa este infestată de ploșnițe.

Deși reclamațiile erau depuse, nu se întâmpla absolut nimic, așa că după alte câteva zile, pe 19 aprilie, Sârbu reclamă cele petrecute în casele sale - transformate de Cristina Maria Dumitra în centre pentru persoane vulnerabile - și la Poliția Voluntari.

În ziua următoare, în 20 aprilie, antreprenoarea Cristina Maria Dumitra mută în grabă beneficiarii și lucrurile din vila Gerbera, dar și din celălalt centru, cel din Ștefănești, reunind ambele afaceri în ceea ce avea să devină „Centrul Rezidențial de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Dependente - Casa Cora”. O casă nouă și mare aflată la câteva minute de mers pe jos de Gerbera, tot în Voluntari, pe strada Camil Petrescu la numărul 5.

Este momentul la care proprietarul Sârbu intră și în casa Gerbera și realizează dimensiunile dezastrului.

ATENȚIE! Imagini cu un puternic impact emoțional!

• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
•  

Dincolo de poze

O altă fostă angajată a Cristinei Maria Dumitra a povestit reporterilor Centrului de Investigații Media (CIM) și Buletin de București cum „clienții” centrelor ajungeau din om neom în câteva luni de zile după ce treceau pragul acestora.

Îi vom spune Elena. A lucrat atât la centrul de la Gerbera, cât și după, la Casa Cora, locul în care Dumitra și-a reunit businessurile. 

„Nu este nimic în regulă acolo, credeți-mă. Toți erau mușcați de ploșnițe, au ajuns să aibă viermi în zonele intime, escare adânci până la os, nu vă puteți imagina! În orice zi - deci în orice zi! - nu exista zi în care să nu fie două-trei nereguli mari, nasoale rău. Pur și simplu nu ai cum să ai două infirmiere în tot azilul ăla, ele pur și simplu nu fac față”, își povestește Elena experiența de angajat al „serviciilor sociale” prestate de Cristina Maria Dumitra.

„Mergeau ploșnițele pe ei… ferească Dumnezeu! La Gerbera, da. Sub pat, dacă ridicai salteaua, cel puțin seara, când era întuneric… le-am învățat și psihologia, pe bune! Deci seara, dacă ridicai salteaua, fugeau toate în toate părțile, era… Eu chiar am rămas șocată!”, își continuă femeia povestea.

De unde atâta mizerie?

„Păi aici, în Casa Cora, unde ne-am mutat de la Gerbera, aveau o singură baie pe un etaj. La etajul 1, o singură baie la 27 de oameni”, răspunde femeia.

Își amintește o situație de groază: într-o zi a găsit o beneficiară în vârstă care tocmai ce făcuse pe ea, în pat. 

„Nu voia nimeni să se atingă de ea de scârbă, am luat-o cu tot cu cearșaf. Am urcat-o în cadă, pentru că este cadă acolo, la baia aia comună pentru 27 de persoane…”, ne descrie Elena contextul fotografiei făcute în Casa Cora, în spațiul în care abia se reuniseră cele două centre care au funcționat în casele lui Sârbu din Voluntari și Ștefănești.

Lucruri similare se întâmplau însă și înainte să plece de la casa Gerbera.

„Aveau o cameră la Gerbera, undeva jos, la subsol. Când am ajuns prima oară am auzit ‘ah, te duci la alea de la Groapă?’ mă gândeam ‘cum adică la groapă?’. Și când am ajuns acolo și am văzut ce era… deci nu îmi venea să cred… Era căcat pe jos, alunecai pe căcat, scuzați-mă că vorbesc așa dar așa era! Nu se ducea nimeni să intre la ele în salon, era un miros… Pe femeile alea de acolo le țineau mai mult închise”, își amintește cu amărăciune Elena.

„Asistență medicală aveau?”, o întrebăm.

„Nici vorbă! Sunam la Salvare. Eu le spuneam: ‘omul asta are febra de trei zile, da? Trebuie sa ii administram ceva, ne trebuie medic’. ‘Cheamă salvarea!’, îmi ziceau. ‘Păi cu ce febră mă chemi tu pe mine, cu 38 la omul ăsta?’, îmi spuneau cei de la Salvare, și refuzau să-l ia. Și-atunci omul a murit de septicemie. Toma Ion îl chema. La noi la azil acolo, la Camil Petrescu. În ultimele trei luni a murit de septicemie omul, pentru că eu am tot lătrat că are nevoie de medicamente, să ne dea antibiotic… Eu nu am mai putut să mai iau, că luam eu de la farmacie…”, povestește femeia unul dintre episoadele de groază trăite.

Insistăm și întrebăm despre contractele centrului cu medici specialiști.

„Aveau. Aveau așa: cardiologul, care venea o dată la o lună de zile, la trei săptămâni, și întreba la fiecare în parte, cu caietul în față, ‘și ăsta cum e?’. Nu-i vedea, că-i era scârbă! Nu-i vedea niciodată. Mai venea, într-adevăr, psiholoaga. Venea și o lua prin fiecare cameră, săraca femeie, era singura care o lua prin fiecare cameră. Mai era medicul internist, care venea și stătea la masa și scria foi și cam atat. Și psihiatru, da, care stătea la căldură, nu le făcea nimic”, relatează femeia.

Și ar fi avut ce să vadă medicii specialiști. De exemplu, beneficiari bătuți.

„Pe doamna asta așa am găsit-o, cel mai probabil a fost bătută înainte să vin eu, nu pot să îmi dau seama. Culmea este că ele spuneau că toți, ai dracu, s-au lovit de câte ceva! Băbuța asta bătrână mă mângâia mereu, că îi aduceam de mâncare și îi dădeam mereu două porții, tot timpul făceam cum puteam să îi dau două porții, că vedeam că ar mai mânca, și am găsit-o într-o zi așa”, povestește Elena.

Aceeași femeie, într-o altă zi, este fotografiată cu noi vânătăi.

„Mai era unul care cobora de sus, de foame. Cobora la bucătărie să fure de mâncare, îl prindeau și îl băteau. Altă doamnă, cu probleme psihice mari, urina unde vedea gresie. Și râdea, că avea o chestie cu râsul, și într-o zi m-am dus și am găsit-o vânătă la ochi. Deci are ochiul vânăt. Am întrebat ce s-a întâmplat și colegele mi-au zis ‘i-am spus să se dea jos din pat și a dat cu ochiul de marginea de la pat’. Dă-o dreacu…Sau cealaltă, care ‘a căzut din pat’. Normal că au bătut-o, iți dai seama. Culmea e ca ele între ele, bolnavele, nu se băteau. Infirmierele le bateau!”, continuă Elena.

”Se vedea clar care erau bătute, ce dracu… Altă doamnă… am găsit-o la fel, cu o vânătaie la ochi și în frunte. Mi-au zis ‘a căzut din pat’, dar femeia era paralizată. Ca să poți să o schimbi trebuia să o întorci, da’ vă zic eu ce i-au făcut: au întors-o cum făceau ele, ‘haide, fă, du-te dracu’ și când au luat-o au dat-o de noptiera”, mai povestește femeia. 

„Astea se întâmplau la Gerbera sau unde sunt acum, la Casa Cora?”, întrebăm ascunzându-ne cu greu uluirea. 

„Și în Gerbera și aici, la Cora”, ne răspunde imediat Elena.

De mâncare? Nimic, o zeamă

„Zeamă însemnând zeamă la modul zeamă, și aia adusă de pe la infirmiere de pe-acasă. Zeamă chioară, o mâncare de cartofi, amestecături cu paste. Ce se găsește. Nu au gustări, nu au un fruct... Atât”, ne spune femeia.

„Pe la 8.30 dimineața le dădea - așa se dădea la momentul când eram eu acolo - cel mai ieftin salam, salamul de la ARO, margarina de la ARO. Marmelada, adica nici macar o dulceață, un gem ca oamenii... Mulți dintre ei nu voiau să mănânce, că na, fuseseră obișnuiți altfel. Așa… La prânz, ciorba aia chioara, cu felul doi la fel de chior. Ori făceau din astea… păstăi de fasole, tot timpul păstăi de fasole, fasole, și și pe alea le făceau chioare. Le explicam ‘nu le mai dați fasole pentru că fac pe ei, se strica la burtă, pentru că punem în ele numai vechituri, numai căcaturi, macar atât: nu le mai faceți fasole!”, povestește Elena. 

„Celor cărora le dădeam direct cu lingura sau celor foarte bătrani nu le punea carne deloc, le punea doar la ăia care începeau să țipe, să facă scandal. Li se făcea ceva din oase, din tacamuri, spate, cu cururi și cu gâtleje. Deci nu vedeau niciodată carne de-adevaratelea, așa. Ce să mai… subnutriți toți. Adică dacă vedeți poze cum au venit și cum au plecat…”, ne șochează mai departe Elena.

ATENȚIE! Imagini cu un puternic impact emoțional!

• 4 4
• 6 6
• 7 7
• 8 8
• 1 1
• 2 2
• 3 3
• 5 5
• 9 9
•  

Morții 

Am întrebat-o pe Elena câți beneficiari au murit cât timp a lucrat ea pentru Dumitra, atât la Gerbera cât și după „unirea” oamenilor de la Gerbera cu cei din Ștefănești, în afară de bărbatul care a sărit de la balcon. 

Nu a știut să spună exact. În lunga discuție cu ea, în repetate rânduri s-a oprit oftând și ne-a spus despre mulți dintre cei amintiți în dialogul cu noi „speră că mai trăiește!”.

„Eu nu lucram acolo când s-a sinucis acel om, doar am auzit povestea. Dar am prins și eu destule… O doamnă, am ținut-o de mână o zi întreagă până a murit. Pentru că trei săptămâni a refuzat să mănânce. Altă doamnă (a murit. n.r.) la trei zile după ce a venit, pentru că avea edem generalizat. În cazul ei ne așteptam să moară. Acuma stiți ce se întâmplă? În azil e normal să moară oameni, dar nu e normal așa. E normal să moară de bătrânețe, dar nu să se… în fiecare zi erau mai rău!”, se revoltă femeia.

Dovezile 

Fosta șefă a Ginei și Elenei, Cristina Maria Dumitra, face afaceri cu oameni dependenți de 11 ani. În tot acest timp a avut, conform Monitorului Oficial, cel puțin șase firme care operau în cel puțin tot atâtea case.

Într-una dintre ele, reporterii Centrului de Investigații Media (CIM) și Buletin de București au găsit un răspuns mai clar la întrebarea despre morți, dar și alte dovezi de netăgăduit în sprijinul celor afirmate de Elena.

Într-un morman de gunoi lăsat în urmă de oamenii Cristinei Dumitra am găsit un caiet. Sub coperta verde, șic, scrie „Caiet de prezență”.

Lăsat în urmă de oamenii Cristinei Maria Dumitra, caietul este revelator pentru ororile petrecute în casa Gerbera, căci acoperă acea perioadă. Constatăm, de exemplu, că doar în luna decembrie a anului 2020, dintr-un total de 34 de beneficiari, cinci au murit. Alți doi, internați în spital în decembrie 2020, au murit în primele zile ale anului următor, în ianuarie 2021.

Deși decembrie este luna cu cele mai multe „ieșiri”, așa cum sunt denumite decesele (sau internările în spital), nici în celelalte luni trecute în caiet decesele nu sunt răzlețe. Am numărat, în perioada februarie 2020 - martie 2021, deci un an și două luni, un total de 21 de morți.

Într-un alt dosar, intitulat decedați, mai apar două persoane, care însă nu este clar când au murit.

În același morman de hârtii lăsate în urmă de antreprenoarea Dumitra (fostă Mareș, fostă Văduva) găsim și o „statistică” făcută chiar de angajații ei. Din ea înțelegem cum a fost posibil ca oamenii să stea în asemenea mizerie: mulți dintre beneficiari făceau baie o dată pe lună.

În ziua de Paște a anului 2020, de exemplu, un raport referitor la o parte dintre beneficiari, probabil un etaj, arată că niciunul dintre oameni nu a făcut baie în acea zi.

Într-un alt document, cineva care pare șefa infirmierelor notează nervoasă că, în dimineața zilei de 8 februarie 2020, când a venit la serviciu, a găsit beneficiarii murdari, cu pampers-ul neschimbat, iar hainele lor erau murdare de urină și fecale.

Mai multe rapoarte de final de zi confirmă spusele Elenei apropos de bătăile încasate de beneficiari în centrul Cristinei Maria Dumitra. Documentele arată cum beneficiarii „se loveau” și aveau ochi vineți. Într-o singură zi, de exemplu, două femei „au fost neatente”. Interesant este că raportul pare făcut din două etape: într-o primă fază totul se desfășurase normal în acea zi, însă cineva revine, cu pix roșu și majuscule și adaugă detaliile.

Și în legătură cu mâncarea ne lămurește tot mormanul de hârtii: găsim o factură mai veche de Metro. Din documentul din 2017 ni se confirmă că, în afară de legume, absolut tot ce se cumpăra pentru mâncarea beneficiarilor, cel puțin în anul 2017, era cea mai ieftină variantă de produs.

„Trebuia să-mi dau seama!”

Marius Sârbu spune că nu și-a imaginat niciodată că situația a ajuns atât de tragică în casa lui. 

Își amintește apoi că, înainte să fugă, cu tot cu oameni și plină de datorii, din cauza unor plângeri făcute de angajați și furnizori cărora le datora și lor mulți bani, Dumitra a schimbat contractele de chirie încheiate anterior pe o nouă firmă. 

„Atunci trebuia să mă prind că e ceva în neregulă. Am greșit, mai ales că o mai iertasem o dată. Am trecut peste prima țeapă pe care mi-a dat-o, că a mai fost o dată chiriașă aici, tot cu un centru, și a mai plecat o dată fără să-mi plătească. Atunci a plecat undeva în Afumați…”, ne povestește Marius Sârbu.

Am verificat cele spuse de Sârbu în bazele de date oficiale. Conform Monitorului Oficial, Dumitra Cristina a învârtit în ultimii 11 ani șase firme, fie pe numele ei, pe atunci Mareș, fie pe numele rudelor ei. 

Traseul ei în business arată un modus operandi: Cristina Maria Dumitra adună datorii pe o firmă, după care își curăță trecutul făcându-și alta, nouă-nouță. Adună iar datorii la stat și la furnizori și pe cea nouă, după care o ia de la capăt, cu o altă firmă, într-o altă casă închiriată, și tot așa. 

De 11 ani.

Prima afacere pe spinarea oamenilor care nu se pot îngriji singuri a pornit-o în august 2012, sub denumirea „Casa de Odihnă Maria”. 

Avea 25 de ani. 

Abia ce a trecut anul și Dumitra a mai deschis o firmă, Casa de Odihnă Cristina, de data asta împreună cu mama ei, Mareș Florica. Aceasta, aflăm din documentele de la Registrul Comerțului, era, practic, un interpus, căci împuternicită să gestioneze activitatea companiilor era chiar fiica ei, Cristina Maria Mareș (actuală Dumitra).

Primele nereguli pe care reporterii le-au putut documenta apar în 2015. Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) amendează Casa de Odihnă Cristina cu 30.000 de lei pentru că avea angajați care lucrau la negru, fără carte de muncă. 

Asta, însă, avea să se dovedească o problemă mică față de nenorocirile care urmau să aibă loc în centrele firmelor Cristinei Maria Dumitra. 

Nu e clar dacă problemele cu ITM-ul sau alte datorii o ajung din urmă pe tânăra femeie de afaceri. Ce știm este că își face o nouă firmă: Centrul de Îngrijire și Asistență Casa Maria SRL. 

Curând, afacerea Cristinei Maria Dumitra ajunge să aibă probleme și sub noua firmă. Condițiile în azil lasă de dorit, iar datoriile se adună. „Infirmierele sunt obosite, lipsite de răbdare, empatie și de la oboseală se și țipă, sunt fete care îi și lovesc cu cearceaful ud de propria lor urină”, scria cineva într-o recenzie pe Google. 

Financiar stă catastrofal. Centrul de Îngrijire și Asistență Casa Maria SRL ajunge să datoreze 400.000 de lei la ANAF. 

Dumitra rezolvă situația așa cum s-a obișnuit: înființează o nouă firmă, Casa Bunicii Anastasia, pe numele tatălui ei.

Peste jumătate de an, în 20 aprilie 2022, Cristina Maria îi dă țeapa lui Marius Sârbu, proprietarul, lăsându-l cu facturi neplătite numai la utilități de câteva mii bune de euro, și mută în grabă toți beneficiarii în ceea ce devine „Casa Cora”. 

Și, deja clasic, odată cu mutarea, deschide o firmă nou-nouță, după ce traduce în engleză numele celei anterioare: apare House Grandma Anastasia SRL. De data asta pe numele proaspătului ei soț, Ovidiu Dumitra.

Dumitra, parteneră cu Godei, apropiat al cuplului Firea-Pandele

În slalomul ei printre firme, asociați și case închiriate, Cristina Maria Dumitra ajunge, în anul 2019, preț de câteva luni, asociată cu Ștefan Godei, un apropiat al PSD Ilfov, care avea să devină, la rândul lui, patron de casă de bătrâni și, mai apoi, președinte al Asociației Sfântul Gabriel cel Viteaz. În asociație o are alături, ca vicepreședinte, pe Ligia Gheorghe, eterna mână dreaptă a actualului ministru al egalități de șanse, Gabriela Firea, în prezent consiliera ei la minister. 

Cu Ștefan Godei și Ligia Gheorghe în conducere, asociația își face două centre pentru persoane cu dizabilități pe care începe să încaseze bani mulți de la stat. Despre centrele asociației apropiaților cuplului Firea-Pandele am scris aici și aici.

Dumitra a fost asociată cu Godei în firma Centrul de Recuperare pentru Seniori SRL, care a funcționat în casa din Afumați unde Godei și-a deschis apoi un cămin de bătrâni pe firma Creative Home SRL și apoi, pe Asociația Sfântul Gabriel cel Viteaz, CIA Armonia. Ambele firme conduse de Godei încă funcționează acolo, pe contracte cu DGASPC Ilfov. 

Tot în aprilie, dar în 2019, Dumitra îi dă prima țeapă lui Mariu Sârbu. Avea închiriată de vreo doi ani aceeași casă din Eroilor 96, casa Gerbera, când, într-o zi, a încărcat beneficiarii și i-a mutat pe toți la Godei, în Afumați.

Gina lucra la ea atunci. „Am încărcat toți pacienții în mașini și ne-am mutat în Afumați”, își amintește Gina.

„După prima fugă am iertat-o și am primit-o înapoi. Îmi datora vreo zece mii de euro, chirie și utilități, adunat. Mi-a dat jumătate din bani, apoi și restul, eșalonat, am zis să-i mai dau o șansă. Am greșit”, își amintește cu amărăciune Marius Sârbu.

Cum a „zburat” Mareș/Văduva/Dumitra pe sub radarul statului? O radiografie a funcționării funcționărimii

Din datele deschise, dar și din discuțiile cu cele două angajate Elena și Gina și cu fostul proprietar Marius Sârbu, înțelegem că, la fiecare „mutare” dintr-o casă în alta sau dintr-o firmă în alta, Cristina Maria Dumitra avea mereu o nouă firma pregatita, ba chiar acreditată și gata pentru licențierea noului centru în noul sediu. „Avea mereu actele OK”, spune Elena.

Cristina Maria Dumitra speculează, practic, o anomalie din lege: orice firmă poate fi acreditată ca furnizor de servicii sociale doar în baza unei declarații. Apoi, tot „pe vorbe”, poate primi o licență provizorie pentru un serviciu social: azil de bătrâni, centru de îngrijire și asistență pentru persoane cu dizabilități sau alt tip de serviciu. Problema apare când legea permite ca, în baza unei licențe provizorii a serviciului, furnizorul, fie el firmă sau ONG, poate începe să primească oameni în grijă, chiar pe banii statului. Este, dacă vreți, ca și cum ai putea primi dreptul să conduci mașina din ziua în care te înscrii la școala de șoferi.

Dar pe lângă această anomalie din lege, Cristina Maria Dumitra mai speculează ceva: pasivitatea instituțiilor statului. Aici devine esențial cazul plecării, cu beneficiari cu tot, de la Gerbera. 

Marius Sârbu, cel „țepuit”, a reclamat peste tot condițiile precare în care erau ținuți beneficiarii. Doar că a început cu reclamațiile abia după ce a fost anunțat că nu-și mai primește banii, iar nici o săptămână mai târziu afacerea era mutată. Când instituțiile pe care le-a sesizat au reacționat era, deja, prea târziu.

Astfel, Ministerul Muncii și Direcția de Sănătate Publică Ilfov, primele sesizate de Sârbu, în 14 aprilie, îi răspund după o lună și-o săptămână și, respectiv, după aproape două luni.

Reclamația lăsată de Sârbu - însoțită de câteva poze, nu dintre cele mai dure - la registratura Ministerului Muncii în 14 aprilie ajunge abia în 19 mai la AJPIS Ilfov, deconcentrata în Ilfov a Agenției Naționale de Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) subordonată ministerului. Degeaba au mers cei de la AJPIS Ilfov în control la noua firmă: casa în care Cristina Maria Dumitra abia își mutase business-ul arăta încă bine, iar condițiile erau bune.

O lună și aproape o săptămână pentru ca o reclamație ce impunea o intervenție urgentă să ajungă din strada Dem I. Dobrescu, de la Ministerul Muncii, până la sediul AJPIS Ilfov de pe Magheru 7. Google Maps ne spune că distanța este de 500 de metri. Sau șase minute pe jos.

Reclamația depusă de Sârbu la DSP Ilfov tot în 14 aprilie primește răspunsul instituției în 3 iunie, cu toate că, potrivit acestuia, la câteva zile după ce a trimis plângerea pe mail - cu tot cu câteva dintre poze, unele mai puțin dure - s-a dus și personal la instituție, văzând că nu se întâmplă nimic. A ajuns chiar să amenințe că anunță presa. Tot atunci a înregistrat o nouă petiție. După alte câteva zile, exasperat, a mai făcut una. 

Primul lucru ce i se comunică lui Sârbu de către funcționarii de la DSP Ilfov la aproape două luni de la prima petiție urgentă? Că în casele indicate - adică ale lui! - „nu se mai desfășoară activități de îngrijire a persoanelor vârstnice”.

La poliție la Ilfov, păcălitul Marius Sârbu a mers mai târziu, în 19 aprilie. Poliția județeană a redirecționat plângerea lui către Poliția Orașului Voluntari, unde a ajuns a doua zi. De răspuns, însă, i s-a răspuns petentului Sârbu pe 16 mai. Polițiștii ilfoveni îl anunță, în răspuns, că au verificat informațiile din plângerea lui - nu se precizează când anume - și că nimic nu se confirmă.

Dincolo de instituțiile solicitate să intervină, care au funcționat cum s-au priceput, cum de nimeni n-a știut ce se întâmplă acolo? Cine ar fi trebuit să reclame condițiile în care erau ținuți acești oameni?

Angajații? Din discuțiile cu cele două femei cărora le-am spus Elena și Gina, dar nu doar cu ele, cei care lucrau pentru Cristina Maria Dumitra au ajuns în conflict cu ea doar după ce au fost „arși” la bani. Unii dintre angajații care ajungeau să se certe „de la bani” cu patroana Dumitra reclamau cele văzute aici, însă instituțiile fie nu ajungeau în control înainte să-și schimbe sediul, fie informațiile „ajungeau” la Dumitra, care se pregătea și controlul ieșea bine.

O parte dintre angajați au încercat să îndrepte, pe cât posibil, lucrurile, însă doar pe cont propriu. Una dintre angajate, de pildă, ajunge chiar să transmită patroanei, la momentul la care s-a produs ruptura între ele - tot din cauza banilor -, că preferă să doneze beneficiarilor din centru banii pe care-i mai avea de primit pentru munca prestată. „(...) pentru a cumpăra ligheane și bureți, individual, pentru fiecare pacient”, conform spuselor ei.

Cei care plăteau pentru „serviciile” primite de oameni aici? Adică familiile lor sau statul. În ultimii ani, pandemia a fost motivul perfect pentru ca patroana să nu mai permită aparținătorilor vizite în centre. 

Oamenii din afară nu vedeau nimic, nici măcar cei care voiau să aducă vreun bătrân pe care să-l lase la azil. „Așa mai veneau oameni, veneau la poartă, ‘domn-le, uitați, am vrea și noi să aducem pe cineva aici’. La Gerbera nu lăsa pe nimeni să intre! `’Domn-le, dacă vrei să aduci (pe cineva, n.r.) bine, dacă nu, iar bine, nu intri!’. Îi lua doar pe ăia care ziceau ‘Bine, uite bolnavul la ușă’ și veneam noi după el”, povestește Elena.

Existau, totuși, și excepții. 

„Mai venea câte un om, dar ei anunțau dinainte, ‘vedeți că venim la ora cutare’ Sau, de exemplu, dacă venea inopinat și ne trezeam cu el la poartă, le dădeam drumul, dar le spuneam ‘Rămâneți cinci minute aici, nu aveți voie să urcați, pentru ca este cu COVIDu’, și vă sunăm noi din cameră, dați-ne numărul și mergem sus în salon și vă sunăm noi pe cameră să vorbiți cu persoana’. Și ștergeai persoana puțin pe față, la guriță, îi aranjai părul puțin și aia era”, explică Elena.

Tot „sperietoarea” Covid-19 ajunsese să fie invocată chiar și la controale. 

„Dacă vă duceți la Primărie la Voluntari și întrebați de câte ori au bătut la poartă la Gerbera și nu a răspuns nimeni... Nici măcar pentru recensământ, pentru că eu mai răspundeam la poartă. Aia (cu recensământul, n.r.) a zis ‘Sunt o grămadă de oameni cu adresa aici pe care noi trebuie să îi recenzăm, n-avem ce să facem!’, iar eu am sunat-o pe ea (pe patroana Dumitra, n.r.) și i-am zis. Mi-a zis ‘da, da, o să sun eu’. Acuma dacă a sunat nu știu, dar nu prea cred. Nu li se deschidea poarta, nu li se deschidea!”, continua Elena.

Cu actele în regulă, Cristina Maria Dumitra primește beneficiari atât din familii care nu mai pot sau nu mai vor să aibă grijă de ei, fie de la primăriile din Ilfov.

„Plătea statul, prin asta (asigurarea, n.r.) socială, că era asociată cu Bălăceanca. Erau cazuri sociale, ai nimănui, de pe stradă. Oricum, cred că și dânsa beneficia de ceva prin primării, că nu cred că-i ținea degeaba, douăzeci și ceva de oameni. La Ștefănești lua mereu de la ei de la spital cazuri d-astea sociale”, povestește Gina, care a lucrat mulți ani pentru Dumitra, dar care nu pare să înțeleagă faptul că un spital de boli mintale de stat nu are cum să ajungă „asociat” cu o firmă care operează un centru pentru persoane cu dizabilități sau un azil de bătrâni.

Confirmarea

La începutul lunii septembrie, o echipă a Centrului de Resurse Juridice (CRJ) ajunge la „Casa Cora” pentru o primă vizită de monitorizare inopinată. Centrul Cristinei Maria Dumitra este încă nou, oamenii sunt aici de doar câteva luni. Cu toate astea, neregulile găsite sunt majore: nici la această primă vizită, nici la următoarele două, din octombrie și noiembrie, noua firmă care operează centrul nu are mai mult de două angajate pe post de infirmier. Are însă peste 60 de beneficiari, mult peste capacitatea maximă a centrului, de 48 de persoane.

Mai grav este că în ciuda calității oficiale a celor de la CRJ, consfințită prin protocoalele încheiate cu autoritățile statului, monitorii CRJ nu au reușit să afle de la șefa centrului, cea de-a treia angajată găsită mereu acolo, informații esențiale: câți beneficiari are, exact, Casa Cora și cum au ajuns ei aici, prin ce contracte.

„Ni s-a spus că nu putem avea acces la aceste informații, ele găsindu-se la ‘șefa’, cel mai probabil la soția administratorului firmei, domnul Dumitra. Nici ‘șefa’, nici soțul acesteia nu au fost de găsit pentru a afla aceste informații esențiale pentru a înțelege ce e de fapt aici”, a declarat reporterilor Georgiana Pascu, manager de program la CRJ.

Din discuții cu șefa centrului, monitorii CRJ au aflat că, pe lângă cei aduși aici de familii, există un contract încheiat de centru cu Direcția de Asistență Socială Pantelimon și „urmează” contracte cu DGASPC Ilfov și cu Direcția de Asistență Socială a orașului Voluntari.

Reporterii au cerut informații de la cele două instituții. DGASPC Ilfov a comunicat oficial, în 28 decembrie 2022, că până la acel moment nu avea un contract cu cea mai nouă firmă a Cristinei Maria Dumitra, iar oamenii eternului primar Pandele au înregistrat cererea în 5 ianuarie, dar nu au mai răspuns niciodată.

Cei de la CRJ constată, chiar și în ciuda lipsei de informații factuale, că centrul este suprapopulat, iar oamenii sunt mai degrabă neîngrijiți. „Există câte o baie pe fiecare dintre cele două etaje, două băi la peste 60 de oameni, persoane total dependente. Un context perfect pentru apariția de probleme grave de igienă”, continuă Pascu.

„Mirosul de urină era prezent la ambele etaje, în unele spații erau aruncate pe jos haine murdare sau materiale folosite: pampers, hârtie, cârpe”, scriu cei de la CRJ în raportul de vizită.

Mai mult, beneficiarii arătau rău. 

„Majoritatea rezidenților erau slabi, „piele și os”. Coordonatoarea centrului a prezentat sala de mese și bucătăria, ambele situate la subsolul clădirii dar a precizat că, în perioada respectivă, hrana este adusă de o firmă de catering din localitatea Afumați. Nu a fost prezentat niciun contract, niciun meniu pentru niciunul dintre rezidenți, nici dacă vreunul dintre aceștia prezintă intoleranțe sau diagnostice care ar justifica respectarea unui regim special”, scriu monitorii CRJ în raportul de vizită. 

Așadar, în lipsa detaliilor, poate fi orice altă firmă de catering din Afumați, dar poate fi, de bună seamă, aceeași poveste: cateringul inexistent de la SC Mititei la Tomiță SRL, în fapt „fierturile” încropite în bucătăria Centrului „Armonia” al lui Ștefan Godei și Ligia Gheorghe, oameni apropiați de cuplul Firea-Pandele. Nu știm.

Din declarațiile responsabilei de centru, Casa Cora are contracte cu tot felul de medici specialiști, însă aceștia nu au fost de găsit la niciuna dintre cele trei vizite ale CRJ din perioada septembrie - noiembrie 2022. Nici beneficiarii cu care echipa CRJ a vorbit nu au putut confirma că există asistență medicală constantă pentru ei.

În condițiile descrise apar, evident, și situațiile dramatice.

„La etajul al doilea, o rezidentă locuia pe hol. Din informațiile primite de la aceasta, este pensionată din motive medicale, a fost electrician. Nu știe dacă are rude sau prieteni, nu o vizitează nimeni, nu știe dacă are venituri. Nu are niciun obiect personal, vreo noptieră sau vreun dulap care să îi fie alocat. Patul său este așezat în spatele unui dulap închis cu lanțuri. Salteaua este înfășurată în celofan, iar pe deasupra este pus doar un cearceaf, nu am văzut să fie și o pernă pe pat sau vreo pătură. Nu are nicio activitate toată ziua, și-ar dori o carte. Nu se poate deplasa și nu beneficiază de un scaun rulant, se deplasează de-a bușilea peste tot (la baie și la parter), de când a ajuns în acest centru nu a mai ieșit afară în curte”, relatează cei de la CRJ în raportul de vizită.

Această beneficiară nu este singura care nu mai vrea să trăiască aici, în aceste condiții. Mai multe persoane sunt ținute aici împotriva voinței lor. Activiștii CRJ au documentat la detaliu cazul unei femei care face obiectul unei dispute între cele două fiice ale sale: una, rămasă în România, vrea să-i ia mamei ei casa, iar cealaltă, emigrată în Italia, încearcă să o ajute, plătindu-i avocat, să plece din acest loc și să se întoarcă la casa ei.

„Deși comunicase angajaților centrului că nu dorește să mai locuiască acolo, iar avocatul celei de a doua fiice a notificat centrul cu privire la faptul că nu au niciun temei pentru a o ține pe rezidentă în centru împotriva voinței acesteia, reprezentanții centrului nu au luat măsuri pentru a rezolva situația, menținând situația de privare de libertate fără vreun temei”, relatează echipa CRJ în raport.

Mai nimeni din afară nu poate să vadă în detaliu, factual, realitatea de coșmar din interior. Oamenii sunt închiși înăuntru, nu pot ieși, chiar și însoțiți - nici nu ar avea cine să-i însoțească - iar vizitatorii nu pot intra.

Când reporterii CIM și Buletin de București au mers pentru prima oară la Casa Cora, în dimineața zilei de 18 august 2022, pe poartă apărea un afiș prin care administratorul firmei, Ovidiu Dumitra, soțul Cristinei Maria Dumitra, invoca pandemia de Covid-19 pentru a interzice accesul vizitatorilor înăuntru. Până în 30 septembrie 2022, „cu posibilitatea de prelungire” a termenului.

Epilog

Cel mai probabil, pentru că funcționează în aceeași paradigmă ca cele dinaintea ei, și „Casa Cora” o va lua pe urmele celorlalte spații în care au funcționat fabricile de bani ale Cristinei Maria Dumitra.

Femeia care a fost găsită dormind pe hol la prima vizită a CRJ la Casa Cora, cea imobilizată la pat și care se deplasa de-a bușilea până la baie sau se târa pe scări până la parter, doarme în același loc, pe hol. Doar că holul imens a fost „împărțit”, până la cea mai recentă vizită a CRJ din noiembrie, cu un perete de plastic de termopan.

„Mie îmi este foarte greu, vă spun. Încă visez noaptea ca mă duc la poartă și îi văd în curte”, își încheie Elena, fosta angajată a centrelor Cristinei Maria Dumitru, lungul dialog cu reporterii, oftând apăsat. 

Și Elena și Gina (evident, numele persoanelor nu sunt cele reale, n.r.) și-au luat țeapă de la patroana Dumitra, cu care s-au despărțit cu scandal.

Proprietarul păcălit Marius Sârbu a trebuit să dea totul jos, până la tencuială, atât la Gerbera cât și în Ștefănești. A aruncat toată mobila, tot ce era în băi, chiar și ușile interioare, cu tot cu tocuri. A băgat numai în dezinsecție mii de lei.

Astăzi, la aproape un an de când Dumitra i-a dat cea de-a doua țeapă, după multe mii de euro înghițite, casa Gerbera este bec și are un noi chiriași. Nu „furnizori de servicii sociale”.

„Nu-mi mai trebuie cât oi trăi”, aruncă Sârbu, cu obidă.

L-am găsit ușor pe Sârbu: are proces cu Dumitra pentru recuperarea datoriilor de câteva zeci de mii de euro, precum și pentru despăgubiri pentru lucrările de alte mii și mii de euro făcute pentru a face casele din nou locuibile. 

Se teme că nu o să aibă ce să-i ia pentru a-și acoperi paguba și este dezamăgit de statul român. 

La câteva minute de mers pe jos de casa pe care i-a lăsat-o în ruină, în noul „serviciu social” al Cristinei Maria Mareș (fostă Văduva, actuală Dumitra), oamenii se ofilesc și mor. 

Dar până mor îi aduc bani buni patroanei și noului ei soț,Ovidiu Dumitra, fost polițist judiciar.

S-au cunoscut atunci când Ovidiu Dumitra a venit, în interes de serviciu, alături de un procuror, la Vila Gerbera pentru a fotografia cadavrul bărbatului care s-a sinucis aruncându-se de la etaj și strivindu-se de pavele curții.  

La sfârșitul anului, în 22 decembrie 2022, cei doi soți și-au sărbătorit unul dintre copiii din căsnicii anterioare. Au făcut chef mare, în spatele fetiței, în poza de pe Facebook, se vede un acordeonist. „La mulți ani, prințesa mea! Te iubește mami și tati mult!”, a scris Dumitra pe Facebook deasupra pozei fetiței de la petrecere, închizând mesajul cu două emoticoane.

Reporterii au încercat să ia legătura cu Cristina Maria Dumitra pentru a-i pune întrebări în legătură cu activitatea ei în acest gen de afaceri. Am sunat-o, dar ne-a cerut să-i scriem.  

I-am transmis câteva întrebări generale în legătură cu centrele pe care le-a operat, dar ne-a surprins cu răspunsul: practic, s-a oferit să îi dea în gât pe apropiații Gabrielei Firea care, sub umbrela Asociației Sfântul Gabriel cel Viteaz, sunt concurenții ei în afaceri cu persoane dependente.

„Buna seara și eu am multe sa va spun despre centrele lu doamna Firea acolo trebui investigat nu la mine ca țin oameni de pe strada de mila fără banii.Și eu nu am făcut 6 firme in 10 ani,cred ca ma confundați”, ne-a transmis prin SMS Dumitra, care s-a scuzat apoi că nu poate vorbi acum cu noi, ci abia luni, pentru că este „foarte răcită”. Evident, am păstrat grafia originală a mesajului femeii de afaceri.

I-am cerut Cristinei Dumitra să ne faciliteze o discuție cu soțul său, însă și acesta, ne-a spus femeia, este la fel de bolnav.

„Soțul meu este pe antibiotic este mult mai răcit ca mine că am fost în concediu chiar trebuie să dau atâtea explicații (sic!)”, ne-a transmis, tot prin SMS, Dumitra.

La insistențele noastre de a discuta rapid, la telefon, Cristina Maria Dumitra ne-a dojenit, spunându-ne că o „hărțuim”. Ne-a cerut să încetăm cu mesajele și s-a oferit să ne transmită numărul avocatei sale.

Am încercat să vorbim și cu o anume Ioana Dragomir, „omul de bază” al soților Dumitra în centrul din „casa Cora”. Nici ea nu ne-a putut răspunde la nicio întrebare, promițând că ne va contacta rapid soțul Cristinei Maria Dumitra, administratorul actualei firme. 

Nu ne-a mai contactat nimeni.

 

Reporteri: Ovidiu Vanghele (Centrul de Investigații Media), Bianca Albu (Buletin de București)
Editor: Oana Despa
Video edit: Șerban Suciu
Foto edit: Cosmin Pojoranu

(Material realizat în cadrul unui proiect implementat de Centrul de Resurse Juridice cu sprijinul financiar al Granturilor SEE 2014 – 2021. Informațiile și opiniile exprimate reprezintă responsabilitatea exclusivă a autorului/autorilor.)

Directoarea Direcției Sociale și Protecției Copilului Sector 3 (DGASPC S3), Mihaela Ungureanu, refuză să admită gravitatea neregulilor găsite în centrul privat Sf. Gabriel cel Viteaz în care locuiesc oameni cu dizabilități trimiși acolo de instituția pe care o conduce, dar se contrazice atunci când vine vorba de atribuțiile oamenilor din subordinea sa în această chestiune. 

Ungureanu a fost invitată, la final de ianuarie, de consilierii locali de la Sectorul 3 într-o ședință publică, pentru a-i lămuri în legătură cu cele afirmate de reporterii Centrului de Investigații Media (CIM) și Buletin de București în investigația în care au prezentat condițiile în care mai mulți oameni cu dizabilități sunt ținuți într-un centru în Ilfov, pe banii DGASPC Sector 3.

În ședința de consiliu local al sectorului 3 din 26 ianuarie 2023, consilierul PNL Inocențiu Voinea i-a cerut Mihaelei Ungureanu clarificări, însă aceasta a început prin a pasa responsabilitatea. Ungureanu a susținut că Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDPD) este responsabilă de controlul furnizorilor de servicii sociale și nicidecum instituția pe care o conduce. Mai mult, atâta timp cât această instituție a verificat condițiile din centru și nu a decis retragerea acreditării, atunci „nu a constatat că există probleme astfel încât să fie retrasă.” 

Cu toate astea, Ungureanu le-a spus consilierilor că și instituția ei „monitorizează” modul în care sunt furnizate servicii beneficiarilor trimiși pentru a fi îngrijiți în centrul Asociației Sfântul Gabriel cel Viteaz din Pipera. 

„Noi monitorizarea o facem lunar”, a afirmat Ungureanu.

Într-un răspuns la întrebările adresate de reporteri instituției pe care o conduce, Ungureanu a afirmat însă că, în aproape un an și jumătate de când a încheiat contractul cu acest furnizor, oamenii săi au făcut o singură vizită neanunțată în acest centru, fără a găsi mai nimic în neregulă.

Contactată de reporterii CIM și Buletin de București, Ungureanu a insistat că nu i-a mințit pe consilierii locali atunci când le-a spus că „monitorizează lunar” serviciile primite de beneficiari în centrul Sfântul Gabriel cel Viteaz.

„Întrebarea dumneavoastră viza perioada de până în 1 septembrie. Din septembrie am alocat un manager de caz, așa că din septembrie monitorizăm lunar, deci nu văd unde este minciuna”, a răspuns Mihaela Ungureanu.

Mai mult, aceasta a insistat asupra faptului că, din moment ce respectivul centru are în continuare licență chiar și după raportul critic al ANPDPD, „este clar că serviciile furnizate acolo sunt conforme”.

„Licența este garanția calității, din moment ce încă o au, serviciile furnizate beneficiarilor noștri sunt în regulă”, a spus Ungureanu, insistând pe faptul că nu are atribuții în a evalua serviciile primite de partenerii săi din contracte. 

În continuare, consilierul Inocențiu Voinea i-a cerut directoarei Ungureanu să facă o evaluare a condițiilor în care trăiesc beneficiarii din centrul din Ilfov, subliniind obligația ei printr-un exemplu simplu: „Atunci când mergeți la piață și plătiți, vă uitați ce v-a pus în sacoșă vânzătorul”. 

Mihaela Ungureanu i-a răspuns: „Bineînțeles, facem monitorizarea serviciilor. Noi monitorizarea o facem lunar, lunar”.

În ciuda monitorizării „făcute lunar”, Ungureanu a insistat apoi pe ideea că, fiindu-i menținută licența chiar de către autoritatea care ar fi putut să i-o retragă, furnizorul privat este în regulă, iar instituția ei n-ar avea, practic, ce să facă, aflându-se „pe picior de egalitate cu furnizorul de servicii sociale privat”, adică Asociația Sf. Gabriel cel Viteaz, în acest caz, astfel că singurul lucru pe care îl poate face este monitorizarea. 

Inclusiv contractul încheiat între cele două părți o contrazice. DGASPC S3 are, conform contractului, puterea de a rezilia înțelegerea dacă obligațiile asumate nu sunt respectate. Ori cea mai importantă obligație a asociației Sf. Gabriel cel Viteaz, scrisă negru pe alb la articolul 12, aliniatul (1) din contract, este aceea de a de a presta serviciile la standardele minime de calitate. Lucru care, conform raportului ANPDPD, dar și a reprezentanților Centrului de Resurse Juridice (CRJ), care au făcut la rândul lor o vizită de monitorizare la centrul din Pipera, nu s-a întâmplat. Vezi aici raportul de vizită făcut de reprezentanții CRJ.

Cu alte cuvinte, DGASPC S3 nu a identificat nicio problemă în legătură cu condițiile improprii în care trăiesc cei 27 de beneficiari din centrul aflat în Voluntari, deși doar câteva luni mai târziu, în august, ANPDPD, iar apoi CRJ aveau să găsească o mulțime de nereguli.

Contrazisă și de legea asistenței sociale 

Mai mult, chiar legea asistenței sociale, Legea 292 din 2011, o contrazice. La articolul 112, alin. 2, pct i, actul normativ prevede că „… autoritățile administrației publice locale au următoarele atribuții principale: (...) monitorizează și evaluează serviciile sociale. Mai mult, la pct q este prevăzut dreptul de a încheia contracte cu furnizorii de servicii sociale, iar la punctul următor, r, prevede că „(autoritățile administrației publice locale, n.r.) monitorizează financiar și tehnic (sublinierea noastră) contractele prevăzute la litera q”.

Direcția de Protecția Socială Sector 3 plătește lunar către Asociația Sf. Gabriel cel Viteaz 30.000 de euro pentru îngrijirea a 27 de persoane. Doar patru mii de lei, adică sub o mie de euro, ajung să fie cheltuiți pentru servicii medicale, de psihiatrie și psihologie, așa cum reiese din documentele obținute de reporterii CIM și Buletin de București. Adică 2.7% din suma totală primită acoperă niște servicii esențiale, în condițiile în care toți beneficiarii sunt persoane cu handicap accentuat sau grav și cu dizabilități mintale, deci oameni care au nevoie de supraveghere medicală cvasicontinuă.

Între primii membri ai Asociației Sf. Gabriel cel Viteaz, în calitate de vicepreședinte, apare Ligia Gheorghe (fostă Enache), veche prietenă a Gabrielei Firea, fost producător al emisiunilor sale la Antene, consilier al primarului, al senatorului și apoi al ministrului Egalității de Șanse Gabriela Firea. Președintele asociației care administrează centrul din Voluntari este Ștefan Godei, vechi prieten cu Ligia Enache și un soi de bodyguard al Gabrielei Firea, așa cum reiese din mai multe poze în care acesta pare că o protejează de mulțime. Alături de aceștia, în asociație mai apar Ecaterina Adriana Voicu, pusă de primărița Firea în 2017 șefă la Centrul pentru Tineret al Municipiului București și partenera de viață a lui Godei.

Instituția care finanțează asociația oamenilor lui Firea, DGASPC S3, se află în subordinea Primăriei Sectorului 3, condusă de Robert Negoiță. Acesta are o relație apropiată cu Gabriela Firea: în 2014, Firea și Florentin Pandele l-au nășit pe copilul lui Negoiță.

Investigația completă publicată de Centrul de Investigații Media și Buletin de București poate fi citită aici și aici. 

Reporterii sunt useriști

În încheierea expunerii sale din ședința de consiliu local, atât directoarea DGASPC S3, Mihaela Ungureanu, cât și Marius Vasile Niță, consilier local PSD, au susținut în repetate rânduri că informațiile prezentate în articolul publicat de Buletin de București și CIM „au o tendință de dezinformare”, „sunt cusute cu ață albă” și „sunt prezentate distorsionat”.

Mai mult, consilierul PSD a acuzat reporterii că ar fi plătiți de partidul USR pentru a distrage atenția publicului. „Știm foarte bine cât de mult minte presa în aceste vremuri și ea nu mai este o presă liberă ci pur și simplu susținută de diferite partide politice”, a declarat Niță.

Conform jurnaliștilor de la Libertatea, Marius Bebe Niță s-a aflat în fruntea unei grupări care a venit să o huiduie pe Laura Codruța Kovesi la ieșirea de la Parchet, unde fusese audiată ca urmare a unor declarațiil făcute împotriva ei de Sebastian Ghiță. Surse G4Media declarau atunci că persoanele aflate lângă el fac parte din Clanul Sportivilor.

 

Reporteri: Bianca Albu (Buletin de București) și Ovidiu Vanghele (Centrul de Investigații Media)

(Material realizat în cadrul unui proiect implementat de Centrul de Resurse Juridice cu sprijinul financiar al Granturilor SEE 2014 – 2021. Informațiile și opiniile exprimate reprezintă responsabilitatea exclusivă a autorului/autorilor.)

Apropiații ministrei Egalității de Șanse, Gabriela Firea, primesc zeci de mii de euro lunar, bani publici, pentru îngrijirea unor persoane cu dizabilități grave care trăiesc, de fapt, printre ploșnițe și în miros de urină și fecale. Oamenii vor să plece din centru, dar afacerea e atât de bine pusă la punct încât până și instituțiile statului care ar trebui să îi ajute se fac că nu văd realitatea.

Cum au ajuns oamenii bolnavi marfă pentru această fabrică de bani? Imaginați-vă o casă mare în care pot fi cazați 20 de oameni. Dacă nu este în buricul târgului, o astfel de casă poate fi închiriată cu o mie-două de euro lunar. Mai plătești doi-trei oameni care să aibă cât de cât grijă de ei, mai dai ceva bani pe niște mâncare și cam astea-s costurile.

Statul e cel care i-a trimis pe acești oameni să-și trăiască viețile acolo. Îi scoate periodic la licitație, pe loturi, sau chiar prin achiziție directă. Iar cei aleși îi câștigă sau îi primesc direct, cu tot cu prețul gras pe care tot statul îl plătește cui îi ia. 

Tot statul ar trebui să verifice în ce condiții viețuiesc. Numai că același stat - acum prin Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului (DGASPC) Ilfov - nu vede nimic în neregulă să trăiești între ploșnițe, în mizerie, fără lucruri de bază. 

Când cei 20 de oameni îți aduc lunar vreo 20.000 de euro, atunci afacerea miroase a tun. Banii vin mereu la timp, fără stres, iar oamenii - lipsiți de apărare, drepturi și demnitate - nu comentează, pentru că oricum nu-i ascultă nimeni. 

Așa ajung să trăiască plini de ploșnițe, „în miros de fecale și urină” și să mănânce de la catering doar pe hârtie - de fapt niște fierturi la oală gătite cine știe de cine și cum -  pentru cel puțin 1.100 de euro pe lună „de căciulă” plătiți de stat.

Bun venit în Centrul „Armonia”, primul contact al Asociației Sfântul Gabriel cel Viteaz - în spatele căreia se află Ligia Enache și Ștefan Godei, apropiați ai cuplului de stăpâni ai Ilfovului Pandele-Firea - cu afacerile cu oameni bolnavi și amărâți, dar și cu banii grei de la stat.

Tot ei fac bani buni și în Pipera, Voluntari, dar pe contract cu subordonații finul cuplului Firea-Pandele, Robert Negoiță, așa cum Centrul de Investigații Media (CIM) și Buletin de București au arătat săptămâna trecută.

Oamenii de încredere ai familiei Firea-Pandele își fac asociația în decembrie 2020, iar în martie 2021 și-o autorizează ca „furnizor de servicii sociale”, primul pas spre sfântul graal al miilor de euro lunar de la stat. Nici nu mai apucă să-l facă pe-al doilea, adică șă-și  licențieze „serviciul social” denumit idilic Centrul de Îngrijire și Asistență (CIA) „Armonia”, căci banii încep să curgă.

Cel mai probabil ilegal.

---

Este miercuri, 7 septembrie, după prânz. Un grup de cinci reprezentanți ai Centrului pentru Resurse Juridice (CRJ) stau în fața casei de la numărul 36A de pe Șoseaua București - Urziceni, undeva în Afumați, și așteaptă să li se deschidă. Vor să facă o vizită neanunțată în centrul pentru persoane cu dizabilități de aici, dar prin gard li se spune că nu pot intra până nu vine șeful. 

Singurul angajat al centrului - care acum are în grijă 32 de oameni, majoritatea cu dizabilități mintale severe - este înduplecat să le permită măcar accesul în curte. 

Cei peste zece beneficiari ai centrului care stau afară, pe niște mobilă veche sau pe băncuțe improvizate din paleți, se bucură să vadă fețe noi.

 

Un SUV Mercedes GLE nou-nouț, cu numere roșii, în valoare de cel puțin 120.000 de euro, frânează în țărâna de pe marginea „drumului de Moldova” și parchează în fața casei din Afumați. 

 

Din el coboară precipitat un munte de om, care imediat intră în curte și începe să țipe. Este Ștefan Godei, „șeful” centrului privat de aici, cu care monitorii CRJ vorbiseră la telefon cu doar câteva zeci de minute în urmă, după ce vizitaseră Centrul „Sfântul Gabriel cel Viteaz” din Pipera, Voluntari, de care tot el se ocupă, în calitate de președinte al asociației cu același nume de sfânt care nu există.

„Părea alt om față de cel cu care tocmai ce-am vorbit la telefon. Atunci era calm, ne-a răspuns la întrebări, a înțeles ce e cu noi, acum era efectiv scos din minți de prezența noastră la acest al doilea centru al lui”, povestește reporterilor Centrului de Investigații Media (CIM) și Buletin de București Georgiana Pascu, manager de program la CRJ și liderul echipei venite în monitorizare la casa din Afumați.

Monitorii CRJ se află în vizită în baza unui protocol încheiat cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale, în baza Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități. Protocolul le permite să facă vizite inopinate în toate locurile în care sunt ținute persoane cu dizabilități mintale, pentru a verifica modul în care acestor oameni le sunt respectate drepturile.

Protocolul este încheiat în 9 ianuarie 2020, pe o perioadă de doi ani, dar prevede, în același articol, șase, că se reînnoiește tacit dacă nu este denunțat expres. Godei nu recunoaște valabilitatea documentului și le cere, urlând, oamenilor să iasă imediat afară din „curtea lui”.

„Haideți afară de la mine din curte! Este expirat protocolul! (...) N-aveți ce să faceți înăuntru! Veniți cu un contract expirat de doi ani de zile?!”, se răstește Godei la echipa CRJ.

Realmente îngrijorați pentru siguranța lor, monitorii CRJ dau drumul unei înregistrări pe unul dintre telefoanele mobile.

Speriați de urletele omului cu statură impunătoare din fața lor, care le cerea insistent să iasă din curte, cei de la CRJ sună la 112 și cheamă poliția, reclamând că nu li se permite accesul pentru vizita inopinată la care au dreptul, conform protocolului care, pentru Godei, este expirat.

În câteva zeci de minute, în fața porții apare o mașină de poliție. Echipajul de la IPJ Ilfov încearcă să aplaneze conflictul, dar polițistul este depășit de situație și nu găsește pe loc argumentele să-l convingă pe Godei să permită accesul monitorilor CRJ în centru. 

După mai bine de două ore de parlamentări, echipa CRJ pleacă fără să adune foarte multe informații de la cei peste 30 de oameni ținuți aici. 

Totuși, polițistul consemnează situația și înregistrează reclamația celor de la CRJ, care denunță faptul că nu sunt lăsați să-și facă treaba. Mai primește și alte câteva plângeri, ale celor mai curajoși dintre beneficiari, care susțin că sunt acolo împotriva dorinței lor și că nu-și doresc să rămână în acest centru care, spun ei, nu le oferă condiții omenești.

---

În dimineața zilei de luni, 24 octombrie 2022, Silviu Duță, un tânăr beneficiar al centrului, de 37 de ani, cu retard mintal și epilepsie, se trezește din somn cu sânge la gură. Este în agonie de câteva zile, medicul îl văzuse în săptămâna dinainte și constatase că nu era bine deloc. Nu mai putea să înghită nimic, nici măcar pastile. O boală nenorocită e pe cale să-l răpună. 

Câteva ore mai târziu, spre seară, tânărul moare.

---

O săptămână mai târziu, pe 1 noiembrie, monitorii CRJ apar din nou la poarta casei din Afumați. Prezintă un protocol nou-nouț, proaspăt încheiat cu Consiliul de Monitorizare, instituția statului care ar trebui să facă fix ce fac ei, adică să verifice, inopinat, dacă celor din astfel de centre le sunt respectate drepturile.

După câteva minute de parlamentări cu asistenta medicală care este la serviciu, le este permis accesul, dar asta doar după ce apar la centru Ștefan Godei, șeful locului, care verifică atent noul protocol, dar și poliția, chemată din nou de cei de la CRJ, pentru că din nou nu le este permis accesul, cel puțin într-o primă fază. 

Motivul invocat acum de Ștefan Godei, care văzuse pe camerele de supraveghere, de la distanță, că echipa CRJ e din nou la poartă? „Până nu se rezolvă celelalte reclamații nu intră nimeni în centru!”, a transmis Godei prin angajata de dincolo de gard, povestesc activiștii CRJ.

Ce ascunde, până la urmă, Ștefan Godei?

Din primul moment în care monitorii CRJ pășesc în centru - căci reușesc, până la urmă, să intre - aceștia sunt izbiți efectiv de un miros puternic de fecale și urină. 

„În tot centrul era un miros pregnant de fecale și urină. (..) Și în interior, dar chiar și în curte, predomină un miros de urină dezgustător, care pătrunde peste tot”, scriu monitorii CRJ în raportul de vizită.

Acesta este mirosul în care cei 32 de oameni sunt nevoiți să se trezească și să se culce, zi după zi. 

Imediat după ce depășesc șocul mirosului înțepător, reprezentanții CRJ realizează că au în față o problemă încă și mai mare: tot centrul este infestat cu ploșnițe, „iar după gradul de infestare, s-ar putea trage concluzia că problema este una veche”. 

 

După o simplă privire în casa unde beneficiarii sunt închiși, monitorii CRJ își dau seama că invazia ploșnițelor nu e o surpriză. Peste tot este igrasie și pe pereți este mucegai. Cele două băi din centru, pe care le folosesc toți cei 32 de oameni, sunt „extrem de murdare” și nu au instalații sanitare funcționale. 

Într-una dintre băi, dușul arată mai degrabă a improvizație, cu un furtun care atârnă din bateria din perete. În cea de-a doua, WC-ul nu funcționează - nu se poate trage apa - astfel că este teribil de murdar.

 

Așa se spală beneficiarii. În plus, ei nu primesc produse de igienă personală de bază, precum hârtie igienică, prosoape sau săpun. Angajații din centru susțin că acestea se oferă doar la cerere, însă CRJ nu a identificat niciun loc unde ar fi depozitate produse de igienă personală.

Nici în dormitoare lucrurile nu stau mai bine. Pe lângă omniprezentele ploșnițe care roiesc prin pereți și pe saltele, persoanele din centrul Armonia dorm pe așternuturi murdare. Asta în cazurile „fericite”, pentru că unii dintre beneficiari nu au deloc așternuturi, dorm direct pe saltelele infecte și pline de insecte.  

 

Mâncarea „de la catering”, doar pe hârtie

În timpul vizitei de monitorizare, echipei CRJ le-a fost prezentat un contract de catering: Contractul este încheiat cu aceeași firmă ca și la Centrul Sfântul Gabriel cel Viteaz din Pipera, SC Mititei la Tomiță.

Contractul este însă unul atipic: nu conține nicio referire concretă la o sumă de bani, fie ea și minimă, pe care beneficiarul, Asociația Sfântul Gabriel cel Viteaz, se obligă să o plătească acestui furnizor. 

„Ni s-a părut ciudat, pentru că la celălalt centru de care se ocupă domnul Godei, cel din Pipera, ni s-a spus că o parte din mâncare se prepară aici, în Afumați, iar aici ni s-a spus că nu se gătește, prezentându-ni-se un contract cu același furnizor ca dincolo”, a povestit Georgiana Pascu reporterilor după vizita la Centrul „Armonia”.

Intrigată, aceasta a încercat să lămurească povestea mâncării, mai ales că viza nu doar cei 32 de beneficiari de aici, din Afumați, ci și pe ceilalți 27 din Pipera. 

„Ceva era clar în neregulă: existau cantități mari de mâncare în frigider - zeci de crenvurști în frigider, carne în congelator, un sac de cartofi și unul de ceapă, de pildă -, cu toate că ni se spusese că nu se gătește aici pentru beneficiari, ci primesc mâncare gata făcută, de la catering. Explicația pentru acele cantități de mâncare a fost ba că sunt ale angajaților, ba că se gătește, dar pentru angajații care rămân aici peste noapte, cu toate că nu ni se spusese că există oameni care lucrează aici peste noapte…”, povestește Pascu. 

 

În plus, era deja trecut de ora 13.00 și „catering-ul” nu mai venea, deși prânzul era programat, pe hârtie, la ora 12.30.

„Undeva la ora 13.30, în bucătăria murdară de la parterul centrului, pe care CRJ o vizitase anterior, au apărut două oale cu mâncare, fără ca nimeni să fi intrat pe poarta centrului. Ni s-a spus că asta este mâncarea adusă de firma de catering: erau două oale cu ciorbă”, povestește Pascu.

Realitatea însă - avea să constate Georgiana Pascu din discuțiile tete-a-tete cu cei prezenți - era alta și îi confirma suspiciunile.

„Am aflat că, de fapt, mâncarea fusese gătită acolo. Era pe foc când am venit noi la poartă, de-aia nu ne-au primit imediat înăuntru, ca să aibă timp să curețe în bucătărie și să ascundă oalele într-o debara pe care au încuiat-o. Gătesc acolo, deși nu au autorizație pentru așa ceva”, a mai spus Georgiana Pascu, liderul echipei de monitori ai CRJ.

Sfânt inventat, catering inventat, servicii inventate

Ca și la celălalt centru al asociației Sfântul Gabriel cel Viteaz din Pipera, nici la Armonia nu există specialiști, cu toate că statul plătește, pentru jumătate dintre beneficiari, aproape 1.200 de euro lunar, prin DGASPC Ilfov, de această dată. 

Pentru ceilalți oameni de aici se plătesc fie tot bani publici, dar prin primăriile din zona Ilfovului, fie bani privați, ai familiilor care nu-și pot îngriji bătrânii și-i trimit la azil.

„Din cele constatate, nu a rezultat că personalul ar fi suficient și că ar fi instruit corespunzător pentru a gestiona nevoile beneficiarilor”, scriu monitorii CRJ în raportul de vizită.

La prima vizită la centru, din care nu au putut înțelege mare lucru, cei de la CRJ au găsit doar un angajat care avea grijă de toți cei 32 de beneficiari, dar care, fix când au intrat cei de la CRJ, făcea curățenie în sala de mese, astfel că nu a reieșit clar cu ce se ocupă exact.

La cea de-a doua vizită, pe lângă același angajat, care părea să aibă mai degrabă o funcție administrativă, la serviciu mai era o asistentă medicală. O altă doamnă asistent social a venit la centru la scurt timp după ce a fost sunată și anunțată de vizita CRJ, alături de încă o doamnă, psiholog. 

„În ceea ce privește aportul personalului medical în centrele de îngrijire socială vizitate, informaţiile furnizate la momentul vizitei au indicat că rezidenții nu au beneficiat de servicii psihologice, de asistenţă socială, îngrijire psihiatrică și somatică regulată și consecventă”, scriu monitorii CRJ în raport. 

Din discuțiile purtate de oamenii CRJ cu beneficiarii a rezultat că, de fapt, nu au nicio activitate toată ziua și că majoritatea nu au mai părăsit centrul de la momentul la care au ajuns acolo. 

„În ceea ce privește regimul de zi cu zi, nu a fost observată existenţa unei game de activități ocupaționale și recreative oferite rezidenților, ci activităţi de natură să infantilizeze, precum desen sau cântecele de tipul un elefant. (...) Partea principală a activității părea să fie aceea de a sta în curte sau în pat”, scriu cei de la CRJ în raportul citat. 

„Lăsați orice speranță, voi, cei care intrați!”

Conform legii, beneficiarii au dreptul de a fi informați și de a li se prezenta mai multe variante pentru a putea alege locul în care urmează să locuiască. Acest lucru nu s-a întâmplat însă și în cazul celor care au ajuns să fie închiși, împotriva voinței lor, în centrul de pe Șoseaua Urziceni, motiv pentru care aceștia s-au plâns în repetate rânduri, spunând, în esență, că vor să plece în altă parte. 

„În Centrul de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Adulte cu Dizabilități ”Armonia” s-au primit plângeri că şeful centrului îi ţine sechestraţi împotriva voinţei lor”, scrie în raportul Centrului pentru Resurse Juridice.

Plângerile nu sunt însă deloc încurajate la „Armonia”.

La prima vizită a CRJ, de exemplu, una dintre rezidente a făcut o plângere către DGASPC Ilfov, chiar în fața polițiștilor chemați aici, prin care preciza clar că nu își dorește să locuiască acolo. 

În noiembrie, la a doua vizită, asistenta medicală a izbucnit și, de față cu monitorii CRJ, i-a reproșat aceleași beneficiare, aproape răstit: „Toate astea [controalele n.r.] se întâmplă din cauza ta!”.

La aceeași vizită, monitorii au discutat cu o rezidentă care li s-a plâns celor de la CRJ că, de când „a fost forțată” să vină la acest centru unde armonia se găsește doar în nume, a fost de mai multe ori legată de mâini și de picioare. „Contenționată”, în limbaj de specialitate. Femeia doarme acum pe un pat metalic, direct pe o saltea, fără lenjerie și fără pernă, acoperită doar cu o pătură. Și salteaua, și pătura erau murdare și aveau inclusiv pete mici, maronii, posibil pete de sânge de la ciupituri de ploșniță. 

Acestea sunt condițiile la care sunt supuși cei care vor să plece din casa apropiaților ministrului Firea, dar nu reușesc.

„Condițiile de viață din Centrul „Armonia” sunt degradante”, conchid monitorii de la CRJ în raport.

Degradant, dar și ilegal?

Pentru ca acest coșmar pe care oamenii îl trăiesc aici să fie total, ei au ajuns în casa „Armonia” urmare a unui contract care pare a fi încheiat ilegal în vara anului 2021. 

În primul răspuns oficial primit de la DGASPC Ilfov la întrebările în legătură cu afacerea cu sfântul inventat, directorul instituției, Bogdan Iulian Pîntea, susține că ar fi atribuit contractul asociației în 2022. 

Având în vedere că documentul obținut anterior de reporteri arăta că DGASPC Ilfov le-a dat oamenilor ce gravitează pe lângă cuplul Firea-Pandele contractul în iunie 2021, am cerut clarificări. 

Direcția de Protecție Socială din Ilfov a transmis că a avut loc o „eroare de redactare” și a confirmat că a semnat de fapt contractul în 2021. Doar că, la acel moment, Asociația „Sfântul Gabriel cel Viteaz” nu avea licențiat niciun centru de îngrijire și asistență care să-i poată găzdui pe acești oameni. De-aici suspiciunea de ilegalitate, căci fără licență un astfel de centru nu poate să funcționeze, iar licența pentru Centrul Armonia a fost obținută abia în iulie 2022, adică un an mai târziu.

Au fost găzduiți beneficiarii în centrul nelicențiat din Afumați deși legea interzice clar acest lucru? 

În cel de-al doilea răspuns, DGASPC Ilfov afirmă că nu, susținând că oamenii ar fi fost duși mai întâi în centrul din Pipera, licențiat în 2021, la scurt timp după semnarea contractului. 

Doar că directorul Pîntea minte. 

Într-un act adițional la contractul din 7 iunie 2021 obținut de reporteri scrie negru pe alb că „serviciile sociale (prestate în cadrul contractului, n.r.) vor fi furnizate în cadrul Centrului de Îngrijire și Asistență pentru Persoane cu Dizabilități Armonia din Șoseaua București-Urziceni 36 A”. 

Culmea este însă că, la articolul 5.5 din contract, „autoritatea contractantă”, adică DGASPC Ilfov, se obligă să-și ia înapoi oamenii în cel mult 48 de ore dacă partenerul din contract, adică Asociația Sfântul Gabriel cel Viteaz, își pierde licența. 

Licență pe care asociația nu o are, de fapt, la momentul semnării contractului.

Sfidarea devine totală prin conținutul articolului 6.2: „Prestatorul (Sfântul Gabriel cel Viteaz, n.r.) garantează că îndeplinește toate condițiile legale pentru a furniza serviciile sociale contractate: acreditări, autorizări, licențieri.”

Așadar Godei a garantat ce nu avea, apoi a semnat și banii au început să vină.

Cu toate astea, în 2022, buna colaborare dintre DGASPC Ilfov și asociația oamenilor ministrului Gabriela Firea ia forma unui nou contract, semnat pe 27.04.2022. Obiectul contractului e același ca la primul, „acordarea de servicii sociale de tip rezidențial persoanelor adulte încadrate în grad de handicap, domiciliate pe raza județului Ilfov”. 

Documentul îi garantează lui Godei un venit stabil din bani publici până în 30.04.2023.

Mai mult, printr-un alt act adițional semnat în finalul lui 2022, cu câteva zile înainte de Crăciun, prețul plătit pentru fiecare beneficiar crește de la 5571 lei la 6694 lei. 

Adică și mai mulți bani pentru asociația care ține zeci de oameni bolnavi închiși printre ploșnițe și fecale.

Blatul total al DGASPC Ilfov cu sfântul Gabriel cel inventat

Aflați în monitorizare aici, cei de la CRJ au insistat ca DGASPC Ilfov să trimită un angajat responsabil de relația cu aceste centre care să constate, la rândul lui, condițiile inumane în care beneficiarii își duc zilele. Răzvan Țicu, șeful serviciului care gestionează problemele adulților cu dizabilități, a venit, a văzut și a spus că nu i se pare deloc grav.

În opinia lui Țicu, acestor oameni le e mai bine la „Armonia” decât „să doarmă pe stradă”. Au un acoperiș deasupra capului și e suficient, „cu atât mai mult cu cât beneficiarii au afecțiuni psihice și alte opțiuni nu au”.

„Ne-a spus aceste lucruri și realmente ne-a șocat”, a declarat Georgiana Pascu după vizită. 

De ce vede omul de la DGASPC Ilfov atât de strâmb realitatea? Poate și pentru că asistentul social al centrului, Ramona Nicolae, este colega lui la DGASPC Ilfov, instituția care i-a trimis aici pe beneficiarii centrului, care plătește, deci, afacerea privată „Armonia” și care ar trebui să verifice dacă cei pentru care plătește bani grei lunar sunt tratați corect, omenește.

„Ramona Nicolae este asistent social în cadrul Centrului de intervenție în Regim de urgență în domeniul asistenței sociale, situații de abuz, neglijare, trafic, migrație, repatrieri, violență domestică și ‘telefonul social’ din DGASPC Ilfov, informație confirmată cu ocazia vizitei chiar și de dumneaei”, scriu cei de la CRJ în raport. 

Această calitate a Ramonei Nicolae este, de altfel și publică: o găsiți în acest tabel la poziția 31.

Cu toate că lucrează din 2019 la DGASPC Ilfov, Ramona Nicolae a afirmat că nu apreciază că s-ar găsi în vreo situație de incompatibilitate sau conflict de interese.

Ramona Nicolae a avut chiar tupeul să vină cu mașina de serviciu de la DGASPC la centrul Armonia, odată chemată de cei de-aici după sosirea neașteptată a celor de la CRJ.

Carevasăzică, este în regulă ca cineva care lucrează pentru instituția care ar trebui să monitorizeze activitatea partenerilor privați cu care Direcția are contracte să lucreze și pentru unul dintre centrele private pe care ar trebui să le controleze. 

Sau nu. În Codul de etică al DGASPC Ilfov, la articolul 5, scrie că angajații asistenței sociale din Ilfov „au datoria legală, morală și profesională de a se asigura că respectă întocmai regimul juridic al conflictului de interese și al incompatibilităților”. 

Neregulile descoperite de CRJ dar negate de DGASPC Ilfov le-au fost semnalate și celor de la Agenția Națională de Plăți și Inspecție Socială (ANPIS). De la centru, sesizarea s-a trimis în teritoriu, adică la angajații din Ilfov, fieful Firea-Pandele, care au purces la control.

„Din discuțiile purtate cu beneficiarii selectați rezultă că aceștia sunt satisfăcuți de serviciile sociale oferite de centrul rezidențial și nu au semnalat forme de abuz sau exploatare”, a venit, prompt, răspunsul AJPIS Ilfov.

Totuși, CRJ a precizat clar în cele transmise AJPIS că cel puțin doi beneficiari, un bărbat și o femeie, și-au declarat dorința de a pleca oriunde, numai să nu mai stea în casa din Afumați.

Cumva obligați să lămurească și aceste cazuri punctuale, cei de la AJPIS Ilfov au ales să nu discute cu bărbatul, pe motiv că este pus sub interdicție din cauza tulburărilor psihice. Au cerut însă centrului să discute cu tutorele, o rudă care, evident, din diferite motive, a transmis că nu-l dorește înapoi acasă. 

Cu femeia au discutat, aceasta a susținut și în fața lor că vrea să plece de aici, dar și cazul ei a fost rapid pasat de AJPIS Ilfov: „serviciile sociale acordate beneficiarei (...) fac obiectul unei convenții încheiate de de asociație (Sfântul Gabriel cel Viteaz, n.r.) cu DGASPC Ilfov prin care se asigură plata”, iar „reprezentanții centrului au constatat, în timp, că beneficiara oscilează în declarații, în funcție de dispoziția psihică sau emoțională, aceasta manifestând de la o zi la alta schimbări în ceea ce privește interesul de a rămâne în centru sau de a pleca”. În aceste condiții, AJPIS Ilfov i-a „dispus” lui Godei „măsura de a fi informați cu privire la rezoluția cererii beneficiarei”. 

Adică tot Godei, jupânul centrului de unde femeia vrea să plece și cel care încasează lunar, mai nou, 1.300 de euro mai degrabă degeaba pentru îngrijirea ei, să fie și cel care-i decide soarta.

La grămadă, bani să iasă

CIA Armonia nu este pentru primul „brand” sub care această casă din Afumați găzduiește persoane care au nevoie de îngrijire. 

Înainte să fie CIA Armonia, în aceeași casă funcționa un cămin de bătrâni numit „Casa Bunicilor”. Tot a lui Godei, dar pe o firmă: Creativ Home Concept SRL. 

Pe 22 noiembrie 2019, firma cu Godei unic acționar semnează un contract cu proprietarii casei din Afumați și deschide acolo punct de lucru. Afacerea Creativ Home Concept înflorește rapid. În doar trei ani, asociatul unic Godei ajunge să aibă o cifră de afaceri care depășește un milion de lei.

„Din informațiile primite, ar rezulta că în aceeași incintă au funcționat sau funcționează în continuare două servicii sociale. Cu privire la Căminului de Bătrâni „Casa bunicilor”, acesta apare menționat în registrul „Cămine pentru persoane vârstnice licențiate la 26.07.2021 (cod serviciu social 8730 CR-V-I)”, ca având o licență de funcționare din 2021 valabilă pentru cinci ani, însă nu cunoaștem dacă acest furnizor de servicii sociale mai funcționează în prezent sau nu în această incintă”, susțin cei de la CRJ în raport. 

Informațiile primite de reporterii CIM și Buletin de București de la DGASPC Ilfov rezolvă misterul: pe Șoseaua Urziceni 36A există și un cămin de bătrâni și un centru de îngrijire și asistență, ambele ale lui Godei. Ori cel puțin așa se întâmpla în primăvara anului 2022, atunci când DGASPC a semnat în aceeași zi, pe 27 aprilie, contracte de furnizare de servicii sociale și cu Creativ Home Concept SRL, căminul de bătrâni, dar și cu Asociația Sfântul Gabriel cel Viteaz, pentru CIA Armonia.

Acest lucru - respectiv să stea amestecați - ar fi „profund ilegal și dăunător pentru ambele categorii de beneficiari deopotrivă”, afirmă Georgiana Pascu de la CRJ în discuția cu reporterii.

Om bogat, om sărac

Dacă la prima vizită a CRJ la „Armonia”, în 7 septembrie, Ștefan Godei a coborât, tunând și fulgerând, dintr-un Mercedes de 120.000 de euro, la a doua vizită a echipei CRJ, în 1 noiembrie, același Godei părea alt om. Îmbrăcat mult mai modest și coborând dintr-o mașină normală, acum a părut să joace cartea omului trădat in parteneriatul cu DGASPC Ilfov.

Toate problemele găsite de cei de la CRJ în centrul Armonia, pe care el s-a chinuit atât de bine să le ascundă, sunt cauzate - spune el - de întârzierile cu care DGASPC Ilfov, partenerul său principal aici, la acest al doilea centru al Asociației Sfântul Gabriel cel Viteaz, îi plătește facturile.

„Nu vă mai chinuiți, doamnă, cu rapoarte și reclamații, că oricum închidem noi într-o lună, pentru că nu mai avem bani să plătim nimic, nu ne-a mai plătit DGASPC-ul de mai bine de șase luni”, povestește Georgiana Pascu, liderul echipei CRJ, că i-ar fi spus Godei la cea de-a doua întâlnire.

Instituția care plătește pe două contracte pentru beneficiarii din casa „Armonia” îl contrazice, însă, flagrant. „Plățile către furnizori sunt la zi”, scrie într-un răspuns oficial trimis reporterilor Centrului de Investigații Media (CIM) și Buletin de București de DGASPC Ilfov.

De pildă în octombrie, adică fix în luna precedentă celei de-a doua vizite făcute de CRJ, Godei ar fi primit aproape 95 de mii de lei de la DGASPC. Pentru cele șase luni în care Godei i-ar fi „îngrijit” pe beneficiari pe gratis, așa cum spune el, asociația pe care o conduce ar fi încasat de fapt aproape 100.000 de euro doar pe CIA Armonia. Plus ce-a mai „ciupit” pe căminul de bătrâni. 

Când vine moartea

În balamucul dintre ce apare în hârtii și realitatea din casa din Afumați există o singură certitudine pentru cei ținuți aici, mulți împotriva dorinței lor: moartea.

Deși departe de a fi bătrân, pe vremea când în acte aici funcționa doar un cămin de bătrâni, aici a fost adus și Silviu Duță, tânărul de 37 de ani care a murit la final de octombrie 2022, la trei luni după ce în casa din Afumați a început să funcționeze legal și CIA Armonia. 

El nu a fost nicidecum singura persoană decedată dintre beneficiarii de aici. Cei de la CRJ au adunat informații despre alte câteva decese ale beneficiarilor din casa din Afumați care, din 2019, sub diferite forme, este, în esență, centru pentru persoane defavorizate controlat de asociația condusă de Ștefan Godei și Ligia Gheorghe, apropiați ai cuplului de jupâni ai Ilfovului Pandele-Firea.

Deși nu au putut prezenta o statistică oficială cu privire la decese, monitorii CRJ au reconstituit, din discuțiile cu angajații, o listă cu alți șapte beneficiari decedați doar în ultimul an.

Nu este clar câte persoane au murit în casa din Afumați pe când era cămin de bătrâni și câți după ce a devenit și centru de îngrijire și asistență (CIA) pentru persoane cu dizabilități.

„Esențial este numărul considerabil de decese survenite în acest centru și faptul că, din informațiile primite, nu rezultă că acestea ar fi fost notificate organelor competente, deși cauzele producerii acestora impuneau sesizarea”, susține CRJ în raportul de vizită.

Reacții. Sau, mai precis, non-reacții

Am sunat la Ștefan Godei, președintele asociației Sfântul Gabriel cel Viteaz, pentru a afla detalii despre activitatea CIA Armonia. Nu a răspuns, însă a sunat înapoi câteva minute mai târziu. Când reporterul și-a declinat identitatea și i-a spus ce anume vrea să afle de la el, Godei s-a scuzat, impacientat, spunând că este „cu copilul la spital”, după care a închis telefonul. 

După alte câteva minute, Godei a sunat din nou pe mobilul pe care discutase cu reporterul cu doar câteva minute mai devreme. A realizat rapid că a sunat la alt număr decât și-ar fi dorit și a închis telefonul. Se afla într-o mașină, judecând după zgomotul de fond din cele câteva secunde cât a durat această a doua convorbire. Am revenit, dar nu ne-a mai răspuns.

Fratele său, Dan Godei, este, formal, șeful CIA Armonia. L-am sunat, ne-a răspuns, însă după ce i-am spus cine suntem și ce vrem s-a scuzat spunând că a ajuns acasă și este cu familia la masă, după care a închis și el telefonul. Am revenit și la el, dar nu a mai răspuns.

Ligia Gheorghe, eterna mână dreaptă a ministrului Egalității de Șanse Gabriela Firea și vicepreședinte al Asociației Gabriel cel Viteaz care operează CIA Armonia nu a răspuns la telefon. I-am transmis un mesaj pe whatsapp spunându-i că dorim să discutăm despre activitatea acestui centru. Ne-a răspuns tot, printr-un mesaj, cu fix aceleași cuvinte pe care ni le-a transmis, cu o săptămână în urmă, purtătorul de cuvânt al ministerului Egalității de Șanse, unde Ligia Gheorghe este consilier al ministrului Gabriela Firea: „Eu mi-am dat demisia din funcția de vicepreședinte al Consiliului Director al asociației în martie 2022. Precizez că era o funcție neplătită”.

Am revenit cu un nou mesaj, transmițându-i că demisiile din comitetul director al asociațiilor trebuie validate de instanță, întrucât reprezintă modificări ale actelor constitutive. I-am solicitat numărul hotărârii judecătorești prin care instanța a consfințit demisia. 

Ligia Gheorghe a răspuns, transmițându-ne că nu se consideră responsabilă de modul în care asociația „a acționat în această speță”. 

„Ceea ce știu foarte sigur este că mi-am dat demisia, așa cum v-am spus”, a conchis în mesaj Ligia Gheorghe, fără a putea prezenta hotărârea judecătorească în lipsa căreia demisia ei, și dacă ar exista, formal, în scriptele organizației, nu ar avea o valoare mai mare decât foaia de hârtie pe care este scrisă.

În urmă cu o săptămână, reporterii CIM și Buletin de București au publicat o investigație în legătură cu un alt centru operat de Asociația Sfântul Gabriel cel Viteaz, care poate fi citită aici. În fața aceluiași răspuns ca cel de-acum din partea Ligiei Gheorghe, după consultarea unui avocat, scriam că am verificat dacă Ligia Gheorghe chiar și-a dat demisia din poziția de conducere în asociație. Am găsit pe portalul instanțelor un proces prin care asociația cerea, într-adevăr, o modificare a actului constitutiv, în februarie 2022 (nicidecum în martie, așa cum susține acum Ligia Gheorghe). Din studierea hotărârii, însă, am realizat că este vorba doar de modificarea adresei sediului, nicidecum vreo mențiune cu privire la componența consiliului director inițial, cu Ligia Gheorghe vicepreședinte.

---

Reporteri: Ovidiu Vanghele (Centrul de Investigații Media) și Bianca Albu (Buletin de București)
Editor: Oana Despa
Grafică: Cosmin Pojoranu
Au contribuit: Șerban Suciu și Alexia Ardereanu

(Material realizat în cadrul unui proiect implementat de Centrul de Resurse Juridice cu sprijinul financiar al Granturilor SEE 2014 – 2021. Informațiile și opiniile exprimate reprezintă responsabilitatea exclusivă a autorului/autorilor.)

(Informații și imagini cu impact emoțional.)

În 2012, la presiunea Europei, statul român a fost forțat să scoată oamenii cu dizabilități fizice și mintale din centrele-mamut pentru care România a devenit faimoasă în lume în primii ani după Revoluție. Treptat, într-un proces început atunci și încă în derulare, oamenii au ajuns în locuințe protejate sau în centre rezidențiale mici, în comunitate.

Așa a apărut și a înflorit un nou business: comerțul cu oameni foarte bolnavi, deci fără apărare. Pe seama statului, obligat în continuare să plătească bani buni pentru îngrijirea lor. 

Din una dintre cele mai mari felii din buget, cea pentru asistență socială, statul a ajuns să achite sume mari pentru cazarea, masa și îngrijirea fiecăreia dintre persoanele cu dizabilități, fie că trăiește în familie sau e sub îngrijire într-un centru de stat sau privat. 

Cu cât diagnosticul e mai grav, cu atât suma de la stat crește. Ajunge chiar și spre o mie cinci sute de euro, în cele mai grave cazuri. 

„Furnizori de servicii sociale” au luat astfel locul centrelor-mamut: ONG-uri sau firme care primesc în grijă oameni de la stat, dar și bani, în schimbul găzduirii, hrănirii și tratamentului menit să le amelioreze condiția, sau măcar să le stopeze declinul. Când banii rămân în buzunarul afaceriștilor și nu ajută oamenii, serviciul social devine fabrică de bani. 

Cercul se închide simplu: șefii instituțiilor care „dau” oamenii și banii „centrelor” sunt și primii care trebuie să verifice condițiile în care bolnavii sunt îngrijiți. Dar nu o fac. În acest mecanism quid pro quo, banii circulă, iar oamenii - lipsiți de apărare, unii fără drepturi civile și fără familii - se ofilesc și mor. După care vin alții. Și tot așa.

Pe 24 noiembrie 2020, într-o garsonieră din Voluntari, se înființa un ONG cu nume de sfânt inventat: Asociația Sfântul Gabriel cel Viteaz. 

Între primii membri ai organizației o regăsim pe Ligia Gheorghe (fostă Enache), veche prietenă a Gabrielei Firea, fost producător al emisiunilor sale la Antene, consilier al primarului, al senatorului și apoi al ministrului Egalității de Șanse Gabriela Firea. 

La sfârșit de septembrie, Firea pierduse Capitala, iar senator a devenit la început de decembrie. Eterna ei consilieră Ligia era, practic, între cam joburi atunci, deși, conform CV-ului, din noiembrie 2020 până în iulie 2021 a fost angajată la Metropola TV, televiziunea Primăriei Voluntari, condusă de eternul edil ilfovean Florentin Pandele, soțul Gabrielei Firea.

Alături de ea, în asociație mai apar Ecaterina Adriana Voicu, pusă de primărița Firea în 2017 șefă la Centrul pentru Tineret al Municipiului București, dar și partenerul de viață al acesteia, Ștefan Godei, fost boss la tineretul social-democrat ilfovean și un soi de bodyguard al Gabrielei Firea. 

Scopul organizației prezidate de Godei este, conform documentelor de înființare, „îmbunătățirea calității vieții” și „lupta împotriva dispariției vieții”. 

Asta în abstract, pentru că, deși nu există, Sfântul Gabriel cel Viteaz se pogoară și începe să le producă asociaților bani: ONG-ul și-a făcut două centre în care a primit în îngrijire cei mai greu încercați adulți, cei cu dizabilități severe, mintale dar și fizice. Și primește o grămadă de bani publici lunar de la Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului (DGASPC) Ilfov și Sectorul 3. 

Adică de la oamenii statului din Ilfov, fieful Firea-Pandele, dar și de la cei din subordinea finului cuplului Firea-Pandele, Robert Negoiță.

Oamenii se sting pe picioare și mor, iar banii curg. Când apar probleme, niciun angajat al statului nu pare să le vadă.

Le-am văzut noi.

„El a fost Viși!”

E joi, 11 noiembrie 2021, și o ambulanță tulbură, cu sirenele ei, liniștea locuitorilor de pe strada Ștefan cel Mare din Pipera, Voluntari.

Oprește brusc în dreptul casei de la numărul 38. Pe poartă nu scrie nimic, ai putea crede că e doar o altă vilă cât o zi de post din cartierul „de șmecheri” de la marginea Bucureștiului. 

Echipajul coboară targa și intră grăbit în curte, apoi în casă. Iese după câteva minute și urcă înapoi în mașină brancarda pe care zace inert un tânăr. Este Gabriel Gheorghe, poreclit „Viși”, un băiat care și-a petrecut toată viața prin orfelinatele bucureștene, iar mai târziu, ca adult cu dizabilități mintale severe, a trecut prin mai toate centrele statului. 

Viși tocmai avusese o criză. A căzut pe spate și s-a lovit rău la cap. Ambulanța l-a dus la spitalul Floreasca, dar nimeni n-a mai putut face nimic pentru el.

Câteva ore mai târziu a murit. Avea 35 de ani.

„A murit Viși? Of, când a murit? Sărea toată ziua, când era fericit făcea așa…”, își amintește cu tristețe Lili Covaci, psiholog și terapeut comportamental care a lucrat cu Viși în trecut, imitându-l pe băiat. 

Este 7 septembrie 2022, iar Lili Covaci face parte din echipa Centrului de Resurse Juridice (CRJ) aflată într-o vizită de monitorizare neanunțată la centrul „Sfântul Gabriel cel Viteaz”, aflat la numărul 38 de pe strada Ștefan cel Mare din Pipera.

Viși este unul dintre tinerii de care Lili a avut grijă cu mulți ani în urmă, pe când lucra la fostul Centru de Recuperare Neuropsihomotorie „Marin Pazon” din sectorul 3, între timp închis. Cei mai mulți dintre ei sunt astăzi beneficiari ai serviciilor Centrului „Sfântul Gabriel cel Viteaz” din Pipera. 

Ceilalți „copii”, cum le spune Lili, o recunosc, deși au trecut mulți ani de când nu s-au mai văzut. Cumva greu de crezut, pentru niște oameni cu probleme medicale serioase. Ca să-i ajute să și-o amintească, Lili Covaci le spune cuvântul magic: „McDonald’s”.

„Le aduceam, periodic, McDonald’s, mai ales când erau cuminți și cooperanți”, le povestește psihologul reporterilor CIM și Buletin de București după vizita la centrul din Pipera. 

O închisoare frumoasă

Din păcate, Lili Covaci și colegii ei veniți în monitorizare la centrul din Pipera înțeleg repede că, dincolo de faptul că în casă este relativ curat, starea acestor oameni nu s-a îmbunătățit mai deloc, semn că, de fapt, nu primesc serviciile pentru care statul plătește.

„Asta seamănă cu o închisoare frumoasă, ce aveți dumneavoastră aici. Este curat, într-adevăr, aici, dar unde sunt serviciile sociale?”, le-a întrebat Georgiana Pascu, manager de program la CRJ, pe cele două persoane - o asistentă socială și o infirmieră - care aveau grijă de cei aproape 30 de oameni în ziua în care echipa ei a mers în monitorizare la centru.

Concluziile formale ale monitorizării CRJ la centrul Sfântul Gabriel cel Viteaz din septembrie 2022 arată însă mult mai rău la detaliu. 

Iar concluziile activiștilor de la CRJ sunt întărite de oficiali ai statului român, respectiv o echipă a Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDPD), care a vizitat și monitorizat și ea centrul cu doar câteva zile înainte să vină ONG-iștii.

Conform celor două rapoarte de monitorizare (CRJ și ANPDPD) obținute de reporterii Centrului de Investigații Media și Buletin de București, centrul este, de fapt, o vilă cu etaj și mansardă în care locuiesc 27 de persoane cu probleme de sănătate severe. Pentru îngrijirea lor, DGASPC Sector 3 plătește peste 30.000 de euro lunar. Banii ajung la asociația cu nume de sfânt inventat, care, la rândul ei, plătește o chirie lunară de 3.500 de euro pentru sutele de metri pătrați de casă, plus o curte generoasă. 

Și cam asta e tot ce există, de fapt, în spatele denumirii Centrului de Îngrijire și Asistență (CIA) „Sfântul Gabriel cel Viteaz” de aici. Restul e de formă, doar pe hârtie. 

Din cei peste 30.000 de euro care intră lunar, de la stat, în buzunarul apropiaților Gabrielei Firea, doar patru mii de lei, adică sub o mie de euro, ajung să fie cheltuiți pentru servicii medicale, de psihiatrie și psihologie, așa cum reiese din documentele obținute de reporterii CIM și Buletin de București. Adică 2.7% din suma totală primită acoperă niște servicii esențiale, în condițiile în care toți cei 27 de beneficiari sunt persoane cu handicap accentuat sau grav și cu dizabilități mintale, deci oameni care au nevoie de supraveghere medicală cvasicontinuă. 

Și acest lucru se vede și în starea beneficiarilor, dar și în documente. 

Controlul ANPDPD s-a desfășurat, conform raportului, în ultima săptămână din luna august a anului 2022, iar ultimele consemnări în foile de observații ale medicului de familie sunt din primăvară. De atunci, starea de sănătate a beneficiarilor a fost evaluată, deci, doar în situațiile de urgență, când a fost chemată ambulanța. 

Un astfel de episod de autoagresivitate al unui beneficiar a fost constatat de echipa ANPDPD chiar în timpul controlului. În lipsa unor specialiști care să intervină imediat, angajații au sunat la 112, iar la centru au venit imediat Salvarea și Poliția.

Un alt exemplu relatat de ANPDPD în raport: cazul unei beneficiare care, în luna august, „a avut multiple episoade de agitație, a țipat, s-a aruncat cu capul de paviment, și-a smuls părul și s-a dezbrăcat de haine”. În acest caz „s-a încercat liniștirea ei”, după care „a fost apelat serviciul de urgență”.  

Un alt eveniment, din 9 martie, a fost rezolvat tot cu „ajutor specializat în regim de urgență”, căci un beneficiar a fost agresiv cu colegul său de cameră, „l-a aruncat din pat, s-au lovit peste plăgile vechi, s-au rănit”.

„Este un truc interesant ăsta cu ambulanța, dar este, de fapt, un abuz. Ambulanța vine gratis atunci când este chemată, iar angajații cheamă practic Ambulanța pentru orice. Am constatat situații în care au chemat salvarea pentru o erupție cutanată la un beneficiar, de exemplu. Ar trebui să fie ilegal să folosești serviciile gratuite ale Ambulanței pentru a compensa munca unor medici pe care alegi, de fapt, să nu-i plătești”, susține Georgiana Pascu, liderul echipei de monitorizare de la CRJ, într-o discuție cu reporterii. 

„Cum medicul de familie nu mai oferise consultații beneficiarilor din centru din primăvară, aceștia (beneficiarii, n.r.) primeau asistență medicală doar prin serviciul medical de urgență”, arată fără echivoc și reprezentanții ANPDPD în raportul citat.

Un caz de moarte lentă și sigură

Lipsa asistenței medicale de bază se vede chiar și în hârtii. 

Inspectorii ANPDPD au identificat cazul unui beneficiar de 69 de ani care a fost operat de cancer la plămâni în 2019 și care, de când a fost adus în acest centru, nu a mai fost niciodată consultat și evaluat, deși atât medicul specialist cât și medicul de familie i-au recomandat, evident, controale și analize periodice.

Despre același beneficiar, într-o însemnare din dosarul său din martie 2022, angajații centrului au scris că a refuzat tratamentul: Symbicort (inhalator). Într-o altă însemnare, ulterioară, se precizează că beneficiarul „nu are tratament”. Întrebat fiind, la controlul ANPDPD, de ce a refuzat tratamentul, bărbatul a răspuns că nu a avut bani să-l cumpere. 

Un flacon de Symbicort Turbuhaler care, conform prospectului, ține cel puțin o lună de zile pentru un adult, costă 70 de lei. Pentru îngrijirea acestui pacient, centrul primește de la stat, prin DGASPC Sector 3, fix 5.571 de lei lunar.

Același beneficiar suferă, conform actelor medicale, de diabet. Angajații care erau de serviciu la momentul controlului ANPDPD le pregătiseră tuturor, la micul dejun, ceai și biscuiți cu cremă. Inclusiv lui, căci nici infirmierele, nici asistenta medicală nu știau, conform raportului, că bărbatul trebuie să primească o dietă aparte.

Medici antivacciniști, absenți sau deloc

Șeful centrului, Ștefan Godei, le-a explicat celor de la ANPDPD veniți în control că firma de medicină de familie cu care avea încheiat contractul, GIMED SRL, ar fi denunțat unilateral contractul „cu câteva luni în urmă”. Din acest motiv beneficiarii lui nu mai sunt văzuți de niciun medic de luni bune. Centrul său este „în negocieri” cu un alt posibil furnizor. Conform unui contract obținut de reporteri, GIMED SRL primea o mie de lei lunar pentru îngrijirea celor 27 de beneficiari ai centrului.

Nici kinetoterapeutul - esențial și el pentru oameni în această condiție medicală - nu a mai venit la muncă de luni bune, conform aceluiași Godei, care susține că „urmează să-i înceteze contractul de muncă”.

Psihologul a început și el să lipsească. Conform raportului ANPDPD, „unii beneficiari au afirmat că psihologul le-a oferit consiliere și suport psihologic cu câteva săptămâni în urmă, în zilele de sâmbătă ale săptămânii, dar că nu a mai venit.” Acesta ar fi fost, la data vizitei - le-a spus Godei monitorilor ANPDPD - în concediu de odihnă. 

Cabinetul de psihologie cu care Asociația Sf. Gabriel cel Viteaz a colaborat până în noiembrie 2022 îi aparține Antoanetei Camelia Preda. Suma pe care cabinetul ei de psihologie o primea lunar era de 1.500 de lei. 

Preda a avut legături cu sectorul 3, întocmai ca beneficiarii care locuiesc în casa din Voluntari: până la final de octombrie 2021 a fost șefa Complexului de Servicii „Pistruiatul” administrat de Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 3. A lucrat pentru DGASPC S3 din 2010, când era șef serviciu la Complexul de Serviciu pentru Copii Delincvenți. 

Medicul psihiatru, în schimb, vine de două ori pe lună în centru și primește tot 1.500 de lei. Conform ANPDPD, asistentul medical menține relația cu psihiatrul și primește indicații terapeutice de la acesta la telefon. 

Doctorul psihiatru în cauză este Matei Iorgu Dragoș. Conform site-ului Imuno Medica, clinica unde lucrează, acesta are o vechime în medicină de aproape zece ani. „Formarea sa medicală și științifică este completată de cea spirituală și teologică, fiind de asemenea absolvent al Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul”, din București.” 

Clinica Imuno Medica este deținută de omul de afaceri George Becali, iar din 2017 până în 2018, psihiatrul Matei a fost administratorul firmei. Începând cu 2019, clinica lui Becali a intrat în atenția publică după ce Libertatea a scris despre tratamentele nedovedite științific pe care le furnizează. 

De exemplu, în 2019 unul dintre leacurile disponibile la Imuno Medica era terapie cu vâsc pentru bolnavii de cancer. „Hipertermia totală înseamnă o febră indusă în tot corpul cu speranţa că va distruge celulele canceroase. Nicăieri în lume medicii nu tratează astfel cancerul, pentru că nu au dovezi că această terapie ar funcţiona”, relata atunci Libertatea. 

Mai mult, în pandemie aceeași redacție a descoperit că Imuno Medica a publicat pe site un plan de tratament și/sau prevenție pentru COVID-19 cu medicamente controversate, precum Ivermectină, Arbidol și Plaquenil, dar și gargară cu țuică. Acest plan a fost creat de teologul Virgiliu Gheorghe, copatron al clinicii, promotor al pseudomedicinei și adept al mișcării antivacciniste. 

Părerile doctorului psihiatru care îi tratează pe beneficiarii din Voluntari nu se diferențiază considerabil de cele ale șefilor lui de la Imuno Medica. El este unul dintre medicii care au semnat respingerea proiectului Legii vaccinării pentru că „nu există consens în medicină referitor la siguranța și eficacitatea vaccinurilor".

Restul de angajați, puțini și nepregătiți

Dincolo de serviciile „externalizate” mai degrabă doar pe hârtie, centrul nu are de fapt nici pe departe angajați suficienți. 

Pe lângă faptul că medicii calcă rar în centrul Gabriel cel Viteaz, personalul care ar trebui să aibă grijă de cei 27 de beneficiari care suferă de serioase probleme mintale e insuficient.

Centrul Gabriel cel Viteaz ar trebui să funcționeze cu un număr de 27 de posturi, potrivit Regulamentului de organizare și funcționare (ROF) pe baza căruia, probabil, a și primit contractul bănos de la DGASPC 3. 

În realitate sunt doar câțiva angajați: patru plus patronul. Doar patru oameni care se ocupă de îngrijirea celor 27 de persoane cu nevoi absolut speciale: două infirmiere, un asistent social și o asistentă medicală generalistă. Plus unul dintre beneficiari, într-o stare medicală mult mai bună decât restul, care are contract de voluntar pentru poziția de infirmier, în schimbul serviciilor sale primind casă și masă de la Sfântul Gabriel cel Viteaz.

Doar două infirmiere, deși pe hârtie apar 13. Doar un asistent medical, deși ar fi trebuit să fie patru.

Calitatea profesională a angajaților pare a fi chiar mai dezastruoasă decât numărul lor insuficient. ANPDPD afirmă că „nu au fost identificate documente care să ateste participarea angajaților la instruiri/formări”. În contractul încheiat cu DGASPC S3, asociația s-a angajat să se ocupe de calificarea personalului și să asigure resursele umane necesare. Lucru care nu s-a întâmplat. 

Iar asta, în ultimă instanță, afectează direct beneficiarii, care nu au cu cine să facă, practic, nimic pentru a li se îmbunătăți condiția.

„Persoanele aflate în îngrijire la momentul vizitei nu beneficiau de intervenții specifice de întreținere/menținere a abilităților. Deși într-un înscris numit „monitorizarea/abilitarea funcțională a beneficiarilor” sunt bifate ca efectuate activități de pictură, modelaj, desen, grădinărit, beneficiarii cu care au putut fi purtate discuții au declarat că nu au fost realizate astfel de activități. Activitățile de socializare/recreere (vizionare a programului TV, ieșitul în curte) erau singurele activități care se realizau la momentul vizitei”, scriu inspectorii ANPDPD.

„Regimul rigid” la care sunt supuși beneficiarii din centrul Sf. Gabriel cel Viteaz a fost observat și de monitorii CRJ. Majoritatea rezidenților își petrec timpul fie uitându-se la televizor, fie în curtea neamenajată din spatele casei, dacă vremea o permite. 

Cei care ies în curte au la dispoziție „doar o canapea de interior de două locuri, aflată în stare avansată de degradare”. 

Spațiul verde de care s-ar putea bucura beneficiarii este neîngrijit, mai degrabă un pericol pentru siguranța beneficiarilor decât un loc de relaxare pentru ei. Conform ANPDPD, anumite elemente din curtea centrului, precum cabluri electrice sau tufe de trandafiri crescute peste alee, „prezintă un risc crescut de accidentare”. 

Nici în interior lucrurile nu stau mai bine. Unii dintre oameni dorm în living, pe saltele pe care chiar ei le-au cărat și întins pe jos. 

„Beneficiarii dorm grupat din cauza lipsei de personal de supraveghere și îngrijire”, arată același raport, care consacră drept leit-motiv această lipsă de personal ce generează, evident, lipsă de îngrijire pentru cei instituționalizați aici. 

Un alt lucru care le lipsește celor care dorm la parter, în living, sunt băile. Deși există acolo două grupuri sanitare, ambele sunt încuiate. Doar personalul le poate folosi. 

Angajații centrului, în schimb, spun că opt dintre aceștia, femei și bărbați cu afecțiuni psihice grave, ar dormi la demisol. 

Conform CRJ, la demisol ferestrele sunt foarte înguste, astfel că beneficiarii care locuiesc acolo nu au suficientă lumină sau aer curat, așa cum ar trebui. Asta în cazurile în care se numără printre cei „norocoși”. Există camere care nu au nici măcar o fereastră, oricât de îngustă ar fi ea.  

„Trei dintre rezidenții de la subsol locuiau pe hol, având doar câte un pat alocat, fără perne, cu lenjerie murdară, fără vreo noptieră sau alt dulap, fără a deține obiecte personale”, notează CRJ. 

Ce se întâmplă, de fapt, la demisol? Una dintre femei „a povestit plângând cum a fost închisă în izolatorul de la demisolul clădirii, unde ar fi fost lăsată mai mult timp în întuneric.” I-a rugat pe inspectorii de la ANPDPD să nu le spună șefilor centrului ce a vorbit cu ei, de frică să nu ajungă iar în întuneric, atunci „când va face vreo altă prostie”. 

„În urma acestei întâmplări, (femeia, n.r.) are episoade de panică și coșmaruri noaptea”, scriu raportorii ANPDPD. 

Mai multe femei din centru au confirmat versiunea fetei, scrie în raport, dar toate se tem de repercusiuni și nu vor să mai povestească despre cele întâmplate și conducerii. Chiar și dacă ar fi dorit să facă vreo reclamație, rezidenții le-au povestit activiștilor CRJ că nu au acces la hârtie și instrumente de scris pentru a formula sesizări sau plângeri. Și, oricum, plângerile se duc tot la conducerea centrului.

De ce a fost închisă beneficiara la demisol? Pentru că ar fi devenit violentă deoarece nu i s-a permis să aibă relații sexuale cu un „presupus iubit”, și el beneficiar al centrului. 

Ori cel puțin așa a motivat personalul de serviciu abuzul. 

Închiderea persoanelor în izolator este, de fapt, ilegală. Singurul care poate decide această măsură este medicul psihiatru, nu personalul - și așa necalificat - al centrului. În plus, notează monitorii CRJ, chiar dacă ar fi fost legal, izolatorul de la subsolul centrului oricum funcționează în condiții improprii – doar gresie pe jos, fără niciun alt obiect de mobilier și cu o gaură de câțiva centimetri pătrați în perete în loc de fereastră.

Obiectivul principal al celor care ar trebui să-i îngrijească pe cei de-aici pare „să fie izolarea, menținerea ordinii și încercarea de a satisface la nivel minimal doar nevoile de bază ale rezidenților”, conchid activiștii CRJ.

Statul plătește bine pentru ficțiune

Constatările cvasi-identice ale echipelor ANPDPD și CRJ arată o realitate crudă: cu toate că statul plătește sume importante de bani lunar pentru îngrijirea acestor oameni, acești bani nu se traduc nicidecum în servicii medicale sau activități menite să le îmbunătățească, în final, condiția. 

„Din documentele întocmite de asistentul social al centrului nu rezultă evoluția/stagnarea stării beneficiarilor de la o perioadă la alta, astfel încât, în urma unei evaluări elementare, să poată fi identificate nevoile reale ale beneficiarilor, pe baza cărora să le poată fi ulterior furnizate serviciile necesare”, conchid și reprezentanții ANPDPD în raportul de control.

Lucrurile însă arată complet diferit, aproape feeric în rapoartele pe care asociația le trimite lunar către DGASPC Sector 3 pentru a-și primi banii.

„Asistentul social întocmește lunar raportul de activitate care este transmis DGASPC Sector 3 în vederea decontării serviciilor furnizate. (...) Conform celor constatate, rapoartele de activitate sunt similare în conținut, întocmite în mare parte formal și nu țin seama în multe cazuri de situația reală în care se află beneficiarii”, scriu cei de la ANPDPD.

În aceste documente, pe care pare evident că nu le citește nimeni de la DGASPC Sector 3 înainte de a plăti pentru serviciile Asociației Sfântul Gabriel cel Viteaz, găsim efectiv minciuni sfruntate. 

Un exemplu: din raportul de activitate 989 din 28 august 2022 aflăm că o beneficiară în vârstă de 73 de ani, cu grave probleme locomotorii, care nu putea părăsi camera, „a fost implicată în activități sportive în cadrul centrului”.

„În aceste rapoarte sunt enumerate drept activități de recuperare terapia prin dans, mișcare, activități sportive, activități artistice, ergoterapie, la care însă majoritatea beneficiarilor nu doresc sau nu pot participa. Activitățile propuse rămân aceleași: activități ludice, plimbări în centru și în curtea acestuia, consolidarea unor deprinderi de autonomie, meloterapie, exerciții de motricitate”, scriu reprezentanții ANPDPD.

„Într- adevăr, partea principală a activității părea să fie aceea de a sta în curte sau în pat”, mai scrie în raportul CRJ, iar majoritatea beneficiarilor nu au părăsit centrul din momentul în care au ajuns acolo. „Posibilitățile de ieşire la piaţă, magazin, pe stradă, în parcuri sau în excursii recreative în afara centrelor nu existau.”

În afară de a scrie basmele din hârtiile pentru decontare, asistentul social pare depășit profesional. „Din discuții a reieșit faptul că asistentul social făcea confuzie între furnizarea și monitorizarea serviciilor, ceea ce denotă necunoașterea legislației aplicabile și o ineficientă utilizare a instrumentelor de lucru”, afirmă oamenii ANPDPD.

Haosul din DGASPC 3 

Nimeni din „binomul” DGASPC Sector 3 - Asociația Sfântul Gabriel cel Viteaz nu are, de fapt, grijă de acești oameni, deveniți adevărate „mijloace fixe” prin tranzacționarea cărora se mută niște bani buni de la stat la oamenii din spatele asociației cu nume de sfânt care nu există. 

Instituția care finanțează asociația oamenilor lui Firea, DGASPC S3, se află în subordinea Primăriei Sectorului 3, condusă de Robert Negoiță. 

Acesta are o relație apropiată cu Gabriela Firea: în 2014, Firea și Florentin Pandele l-au nășit pe copilul lui Negoiță. „La mulți ani cu multă sănătate și fericire finilor noștri Sorina și Robert Negoiță! Să se bucure de finuțul Vladut și să îi mai facă și alți frățiori”, scria Firea pe Facebook în același an.

Întreaga colaborare dintre instituția subordonată finului Gabrielei Firea și ONG-ul oamenilor ei a fost făcută fără transparență: licitația nu a fost publicată pe platforma de licitații SEAP, astfel că nu există informații disponibile despre câte și ce alte oferte au mai fost depuse. Singurul document disponibil este caietul de sarcini, afișat pe site-ul instituției. 

Există chiar și un contract-cadru care consfințește cinismul, încheiat în 4 octombrie 2021.

Mai mult, oamenii dați de DGASPC 3 în grija Sfântului Gabriel cel Viteaz reprezintă „lotul V” din șase în caietul de sarcini, dar „lotul IV” în contractul publicat pe site. În fișa de deschidere a ofertelor, însă, lotul câștigat de Sfântul Gabriel cel Viteaz este, de fapt, lotul I.

Nu mai găsim nimic despre celelalte „loturi” de oameni scoși la licitație de DGASPC3 și în grija cui au ajuns. Nici pe site-ul instituției, nici pe SEAP. Doar din acea „fișă de deschidere a ofertelor” înțelegem că un alt „lot” de oameni, denumit „lotul II”, ajunge în grija Asociației Căminul de Bătrâni „Romantic Club”. 

Am cerut oficial contractele, dar ni s-a răspuns, tot oficial - dar de fapt la mișto și abia la a doua încercare - că toate sunt pe site. 

Fals. Pe site-ul instituției poate fi găsit un singur contract, cel subsecvent cu numărul trei, încheiat de DGASPC 3 cu Asociația Sfântul Gabriel cel Viteaz. Nici urmă de acord-cadru sau de celelalte contracte subsecvente.

Aruncați încoace și-ncolo

Într-o discuție cu asistenta socială de la centrul din Pipera, Vasile Saulea, membru al echipei de monitorizare a CRJ și sociolog, ajunge la concluzia că oamenii sunt pasați de la DGASPC la centru precum oile, la număr. 

Asistenta socială a centrului, Andreea Cărăulașu, cea găsită nepregătită de ANPDPD, admite și în discuțiile cu monitorii CRJ că despre unii dintre beneficiari nu știe absolut nimic înainte să intre pe poartă. Mai mult, pentru unii nici măcar nu are vreun dosar, pentru a le cunoaște nevoile medicale sau terapeutice. 

„Apar pur și simplu la poartă”, spune asistenta socială, de obicei după ce primește un telefon de la președintele Godei, care o anunță că va mai veni un beneficiar. „De multe ori nu știm nici măcar dacă ne vine o femeie sau un bărbat”, continuă asistenta socială, mărturisind și că nu are cum să insiste la DGASPC 3 astfel încât angajații să-și facă, până la urmă, treaba pentru care sunt plătiți.

La rândul lor, nici beneficiarii nu știu din timp unde urmează să ajungă, așa că se trezesc de pe o zi pe altă într-o casă nouă, fără să își fi dat consimțământul și fără să fi avut un cuvânt de spus în legătură cu viitorul lor. 

Pentru ei, persoane care suferă de tulburări psihiatrice grave, astfel de mutări bruște pot avea un impact negativ imens. „Devin agresivi pentru că nu știu ce se întâmplă cu ei, sunt speriați”, după cum spune Lili Covaci. 

O parte dintre persoanele care au discutat cu reprezentații CRJ în vizita de monitorizare au spus că nu cunosc motivul pentru care locuiesc în centrul respectiv, că și-ar dori să plece și că nu au fost întrebați dacă doresc să locuiască acolo. „Procedura prin care beneficiarii au ajuns în respectivele centre a fost una netransparentă”, confirmă și monitorii CRJ. 

Pe lângă asta, mulți dintre oameni nici măcar nu au un manager de caz, poziție esențială în zona asistenței sociale, căci aceasta este persoana care urmărește, în fapt, cum este îngrijită o persoană vulnerabilă și dependentă precum acești oameni. Managerul de caz ar trebui să fie numit de DGASPC S3, instituția responsabilă de monitorizarea oamenilor trimiși în centru. 

„Ne-au spus că nu au personal suficient și că o să ajungă să le numească și beneficiarilor noștri care acum nu au câte-un manager de caz”, le-a spus asistenta socială monitorilor CRJ.

Același lucru le-a spus DGASPC S3 și auditorilor ANPDPD: „se confruntă cu lipsa personalului de specialitate și organizează concurs pentru posturile vacante”.

Ultimul anunț pentru ocuparea de posturi de manager de caz a fost publicat de DGASPC Sector 3 la finalul lunii august 2022, însă nimeni nu a ajuns să ocupe vreun astfel de post.  

Blatul oamenilor lui Negoiță cu oamenii cuplului Firea-Pandele

I-am întrebat pe subordonații lui Negoiță dacă și când și-au verificat partenerii cărora le-au dat în grijă oameni și ce concluzii au tras în urma verificărilor. Am aflat că și oamenii DGASPC Sector 3 au fost în control, printre altele, și la Centrul din Pipera al Asociației Sfântul Gabriel cel Viteaz. Vizita a avut loc în 11 mai 2022.

„În urma vizitelor (inopinate) s-a constatat că beneficiarilor li se acordă serviciile sociale corespunzatoare, conform Standardelor minime de calitate”, afirmă oamenii lui Negoiță în răspunsul citat.

Câteva luni mai târziu, în august, reprezentanții ANPDPD - și apoi și cei ai CRJ, în septembrie, constatau complet altceva. De exemplu, în concluziile raportului lor, cei de la ANPDPD afirmă explicit că, prin numărul absolut insuficient de angajați, „sunt încălcate prevederile Hotărârii nr 426/2020 privind aprobarea standardelor de cost pentru serviciile sociale, conform cărora raportul personal de specialitate de îngrijire și asistență/persoană cu handicap în CIA este de 1/1.20”. 

Mai mult, între principalele recomandări după vizita de monitorizare, echipa de control a ANPDPD îi pune în vedere lui Ștefan Godei, președintele Asociației Sfântul Gabriel cel Viteaz, să completeze rapid schema de personal a centrului, astfel încât ea să corespundă cu Regulamentul de Organizare și Funcționare. Adică să angajeze până la 27 de oameni, de la patru în prezent.

Pe de altă parte, după un an în care a funcționat ca furnizor de servicii sociale pe baza licenței provizorii - perioada maximă, conform legii -, asociația a fost verificată pentru a-și primi licența definitivă, pe cinci ani. Așa prevede legea: după ce îți autorizezi ONG-ul ca furnizor de servicii sociale (o formalitate, ceva similar cu activarea unui cod CAEN pe o firmă), un an funcționezi pe licență provizorie pentru serviciul social, pentru centrul pe care-l deschizi. Licență provizorie pe care de multe ori o primești doar pe baza a ceea ce declari tu, după care, urmare a unui control, primești, în sfârșit, licență „definitivă”, „normală”, pe cinci ani.

Doi inspectori ai Agenția Națională de Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), filiala județeană Ilfov, Andrieș Alina Mihaela și Năstase Andrei Cornel, au vizitat centrul din Pipera și au verificat condițiile în care trăiesc și serviciile pe care le primesc acești oameni. 

Vizita lor a avut loc la finalul lunii mai a anului 2022. Comparând concluziile inspectorilor AJPIS Ilfov cu cele ale echipei de trei angajate ANPDPD, ai senzația că ele vizează două centre complet diferite, deși ambele echipe vorbesc, evident, despre același CIA, „Sfântul Gabriel cel Viteaz” de pe Ștefan cel Mare 38 din Voluntari.

În mai, AJPIS Ilfov constata, de exemplu, că beneficiarii sunt corect hrăniți de firma de catering, iar meniurile sunt afișate la vedere. În august, oamenii ANPDPD constatau că meniurile nu erau afișate, iar beneficiarii habar nu aveau ce alimente le sunt servite la mese. Mai mult, „din discuțiile purtate cu personalul de serviciu a reieșit că nu sunt întocmite liste de meniuri”, iar micul dejun și cina sunt pregătite de angajați din alimente „puse la dispoziție de conducerea centrului, neachiziționate în baza unei liste de alimente”.

Aceiași inspectori ANPDPD susțin, în august, că beneficiarii nu primesc „în general” fructe și legume proaspete, contrar recomandărilor medicale. Oamenii ANPIS din Ilfov, însă, afirmă, în mai, că aceștia consumă fructe proaspete de cel puțin trei ori pe săptămână. 

Responsabilii cu plățile sociale din Ilfov constată fără echivoc că firma de catering contractată de asociația lui Godei, SC Mititei la Tomiță SRL, furnizează beneficiarilor trei mese și două gustări zilnic. ANPDPD susține însă că, deși contractul încheiat cu firma „Mititei la Tomiță” prevede două mese și două gustări livrate celor din centru, aceștia ar primi, de fapt, o singură masă, prânzul, și-atât.

Mai grav însă este că AJPIS Ilfov găsește, la final de mai, o schemă de 29 de angajați, care par să se evapore până la final de august, când, conform ANPDPD, rămăseseră doar patru plus președintele Godei. Kinetoterapeutul, de exemplu, nu a mai venit la serviciu „de o perioadă mare de timp”, conform declarațiilor lui Godei în fața echipei ANPDPD, la vizita lor de la sfârșit de august. „Din primăvara lui 2022”, susțin explicit cei de la ANPDPD. În 31 mai 2022, ultima zi de primăvară, angajații AJPIS Ilfov constată că centrul „dispune de (...) kinetoterapeut”. 

Angajații AJPIS Ilfov au găsit, în luna mai, și „planul de instruire și formare profesională” a angajaților. Trei luni mai târziu, ANPDPD a găsit angajați complet nepregătiți și niciun document din care să rezulte că aceștia chiar au participat la traininguri. 

Aceste constatări ale AJPIS Ilfov - neverosimile, căci sunt contrazise atât de echipa de control de la ANPDPD cât și de monitorii CRJ - i-au adus Asociației Sfântul Gabriel cel Viteaz un scor foarte aproape de maximum la evaluarea pentru obținerea licenței permanente.

 

Așa a obținut Centrul Gabriel cel Viteaz acreditarea. Bifând toate standardele de calitate doar pe hârtie, fără să se ia în calcul realitatea pe care o trăiesc zi de zi cei 27 de beneficiari. 

Cu o săptămână înainte ca cea provizorie să expire: în 7 iulie 2022. 

Este totuși evident că toate deficiențele punctuale semnalate de ANPDPD și CRJ în rapoartele lor pur și simplu nu puteau fi valabile la sfârșit de august, respectiv început de septembrie, dar nu și la mijlocul lunii mai.

O afacere perfectă

După doar trei luni de când a primit licența provizorie, la început de octombrie 2021, la nici un an de când s-a înființat ca ONG, sfântul inventat Gabriel cel Viteaz lucrează și asociația oamenilor Gabrielei Firea câștigă contractul gras de la DGASPC S3, iar oamenii încep să vină în vila din Pipera. 

Din 4 octombrie 2021 până în 13 decembrie 2021, centrul funcționează fără autorizație sanitară, deși are în îngrijire oameni dintre cei mai vulnerabili. Atunci când, în sfârșit, primește această autorizație, ea este obținută pentru o altă formă de organizare, unde cerințele legale sunt diferite: cămin de bătrâni, nicidecum pentru centru de îngrijire și asistență (CIA), așa cum ar fi trebuit. 

Abia pe 22 iunie 2022 primește autorizația sanitară necesară pentru centru de persoane aflate în incapacitate de a se îngriji singure. 

Din documentele obținute de reporteri, în 7 decembrie, deci fix în perioada în care nu avea autorizație de funcționare, centrul a fost amendat cu 250 de lei pe motiv că, printre altele, „angajații nu pot face dovada însușirii noțiunilor fundamentale de igienă”. 

Pentru perioada 1 mai 2022 - 31 decembrie 2022, unicul contract subsecvent acordului-cadru disponibil pe site, Gabriel cel Viteaz primește 1.114.200 lei pentru serviciile de îngrijire a mai multor persoane cu dizabilități psihice. Adică 3.8 milioane de lei în total, pentru cei doi ani în care s-a angajat să îi îngrijească pe beneficiarii din sectorul 3. 

Așadar „Viși”, dar și toți ceilalți oameni au fost azvârliți de DGASPC Sector 3 în casa din Pipera fără niciun detaliu, nicio consultare și niciun consimțământ. La număr, 27, nici mai mult nici mai puțin. 

Când „Viși” a murit, în noiembrie 2021, un alt beneficiar a fost trimis în locul lui în casa din Pipera. 

Pentru că trebuia să iasă la număr, 27, ca să iasă, în final, suma din contract. 

Oamenii Gabrielei cea Vitează

În timp ce amărâții aflați în grija lor se ofilesc pe zi ce trece, din lipsă de personal și, de fapt, de servicii care măcar să le mențină starea, dacă nu să le-o îmbunătățească, hapsânii din anturajul ministrului egalității de șanse Gabriela Firea încasează bani grei lunar de la DGASPC 3 pentru centrul din casa din Pipera. Bani care, nefiind cheltuiți pentru bunăstarea și evoluția oamenilor pe care-i au în grijă, le rămân într-o proporție importantă.

Președintele asociației, Ștefan Godei, și Ligia Enache se cunosc de aproximativ zece ani, de pe vremea când acesta era „foarte tânăr și chiar foarte neliniștit”, după cum l-a caracterizat chiar Ligia într-o urare de la mulți ani pe Facebook. 

Ștefan Godei nu este deloc străin de politică. În 2013 îl găsim în poziția de vicepreședinte al Organizației Tineretului Social Democrat Ilfov. Ușor-ușor a început să se facă remarcat de membrii mai vechi ai partidului. Un an mai târziu, Godei începe să apară în fotografii alături de Gabriela Firea și alți politicieni importanți, în principal de la PSD. 

De la Voluntari, Godei a ajuns rapid între cei mai importanți oameni în stat. Ba chiar pare să aibă și un rost al lui: bodyguardul care o păzește pe Firea de reporteri.

După încă un an, acesta participa la botezul fiului lui Firea și a lui Pandele, petrecere ținută la hotelul finului lor, Robert Negoiță: „Împreună cu prietenii și colegii, cântec, joc și voie bună!”. 

Când vine vorba de bani publici, Ligia Gheorghe reușește să îi obțină din două poziții: și ca funcționar public al statului român, și ca beneficiar al contractelor publice încheiate de stat cu Asociația Sf. Gabriel cel Viteaz, acolo unde este vicepreședintă. 

Asociația nu este menționată nicăieri în declarațiile de avere sau interese publicate în aprilie anul acesta de Ligia Enache, în calitatea ei de consilier al ministrului Familiei și Egalității de Șanse, Gabriela Firea.

Adriana Ecaterina Voicu este partenera de viață a lui Ștefan Godei. În registrul asociațiilor și fundațiilor apare ca persoana care a înființat Asociația Sfântul Gabriel cel Viteaz. În 2021 conducea încă departamentul de marketing, comunicare și PR al Centrului pentru Tineret al Municipiului București, acolo unde a fost numită șef de birou încă din 2017 de primarul Gabriela Firea. 

Nici Adriana Voicu, partenera lui Godei, nu și-a trecut în declarația de avere calitatea de membru în Asociația Sfântul Gabriel cel Viteaz, deși legea o obligă.

Ligia Enache și Ștefan Godei sunt prieteni vechi, dar și parteneri de afaceri cu tradiție. Încă din vara anului 2015, mai exact. Atunci a luat naștere firma de comerț cu carne Piu-Piu & Casa Buna 2015 SRL, pe care cei doi o conduc chiar și în prezent, conform Monitorului Oficial, unde nu apare ca desființată.

Întocmai ca în cazul Asociației Sf. Gabriel cel Viteaz, nici numele companiei nu apare în cele mai recente declarații de avere și interese ale Ligiei Enache, deși aceasta era obligată, la fel, să îl menționeze. 

Reacții

Reporterii CIM și Buletin de București au încercat să-i contacteze pe toți cei ce apar menționați în „schema Gabriel cel Viteaz”. 

Am vorbit cu președintele asociației, Ștefan Godei. Acesta a contrazis, într-o doară, neregulile semnalate în rapoartele instituțiilor statului și ale activiștilor ONG care au vizitat centrul din Pipera, spunând că lucrurile „nu au stat chiar așa cum scrie acolo”. 

„Am primit niște recomandări și niște măsuri de implementat, le-am implementat și nu am nimic de comentat”, a spus Godei, după care ne-a închis telefonul în nas. 

Am revenit câteva minute, de pe un alt telefon, încercând să aflăm câți oameni au murit exact în centrul lui de la Pipera. „Niciunul! Ah, ba da, unul…”, a răspuns Godei, care s-a scuzat spunând că a ajuns „acasă, la familie” și nu vrea să mai fie deranjat, după care a închis din nou.

Consiliera Gabrielei Firea, Ligia Gheorghe (fostă Enache), nu a răspuns nici la telefon și nici la mesajele pe Whatsapp. 

Nici Gabriela Firea, Florentin Pandele sau Robert Negoiță nu au răspuns la telefon sau la mesaje. Totuși, la două zile după tentativa de a o contacta, ministrul Firea și-a pus purtătorul de cuvânt de la minister să preia întrebările. 

Am aflat de la acesta de ce calitatea de vicepreședinte a consilierei ministrului în Asociația Sfântul Gabriel cel Viteaz nu apare în declarațiile ei de interese: „Informațiile puse la dispoziția ministerului de către doamna Ligia Gheorghe, angajată pe funcția de consilier ministru, sunt că nu mai ocupă funcția neremunerată de vicepreședinte al asociației Sf. Gabriel cel Viteaz, demisia având loc în luna martie 2022, la scurt timp după angajarea la Minister. (...) În ce privește declarațiile de avere sau interese ale doamnei Ligia Gheorghe, angajatul poartă întreaga responsabilitate cu privire la datele declarate.”

Am verificat dacă Ligia Gheorghe chiar și-a dat demisia din poziția de conducere în asociație. Cum numele și funcția ei sunt trecute în actul constitutiv al organizației, orice modificare a acestuia trebuie făcută prin hotărâre judecătorească, la capătul unui proces. Am găsit, pe portalul instanțelor, un proces prin care asociația cerea, într-adevăr, o modificare a actului constitutiv, în februarie 2022. Din studierea hotărârii, însă, am realizat că este vorba doar de modificarea adresei sediului, nicidecum vreo mențiune cu privire la componența consiliului director inițial, cu Ligia Gheorghe vicepreședinte. 

Psiholoaga Antoaneta Preda, cea care a consiliat beneficiarii din centrul din Pipera timp de aproape un an, din decembrie 2021 până în noiembrie 2022, contrazice și ea rapoartele defavorabile centrului Gabriel cel Viteaz. „Acei oameni care sunt acolo, mai ales cei cu handicap, sunt foarte bine îngrijiți, au evoluat foarte mult”, ne-a spus ea. 

A adăugat, cu melancolie în voce, că au reușit chiar și să învețe să cânte colinde pentru a îi face un „cadou de Crăciun”. Pe lângă asta, contrar raportului ANPDP, ea ne-a zis că beneficiarii erau deseori ocupați cu diverse activități sau jocuri. 

Totodată, Antoaneta Preda susține că nu au existat persoane care să fi fost închise în izolator, ci doar „duse în izolator” atunci când era nevoie, iar ambulanța „era normal să fie chemată” atunci când apăreau probleme medicale. 

Psihologul Centrului Sf. Gabriel cel Viteaz a confirmat faptul că a lipsit de la centru timp de două luni, în vara lui 2022, pentru că ar fi fost în concediu. Apoi a mai adăugat un motiv: mulți dintre beneficiari s-ar fi îmbolnăvit de Covid-19 în aceeași perioadă. Ulterior în discuție și-a amintit că tot atunci a avut chiar ea niște probleme de sănătate care au împiedicat-o să își mai vadă beneficiarii din centrul din Voluntari.

 

• va urma    

 

Reporteri: Bianca Albu (Buletin de București) și Ovidiu Vanghele (Centrul de Investigații Media)
Editor: Oana Despa
Grafică cover foto: Cosmin Pojoranu
Sursă cover foto: Dumitru Angelescu/Libertatea, Facebook Gabriela Firea

 (Material realizat în cadrul unui proiect implementat de Centrul de Resurse Juridice cu sprijinul financiar al Granturilor SEE 2014 – 2021. Informațiile și opiniile exprimate reprezintă responsabilitatea exclusivă a autorului/autorilor.)

Conducerea Teatrului Mic din București este investigată de poliție după ce, în ultimii ani, în mandatul lui Gelu Colceag, apropiat al fostului primar Gabriela Firea, bugetul instituției s-a scurs printr-o sumă de contracte păguboase.

Poate cea mai mare lovitură în conturile Teatrului Mic a dat-o fostul primar al Sectorului 1, Andrei Chiliman, prin fiul său. Acesta a închiriat teatrului, cu aproximativ 150.000 de euro pe an, printr-un contract semnat „undeva în 2017-2018”, o casă cu subsol, parter, etaj și mansardă în suprafață totală de puțin peste 500 de metri pătrați pe strada Gabroveni. Însuși Andrei Chiliman, acum retras din politică, s-a implicat pentru a obține autorizația ISU pentru clădire, participând la inspecție.

Un alt spațiu, atelierele, pentru care Teatrul Mic a plătit o chirie modică din anii ‘80 până la venirea lui Colceag, a fost cumpărat de iubitul adjunctei lui Colceag, care apoi l-a închiriat teatrului pentru o sumă mult peste prețul pieței: 3.000 de euro pe lună pentru o casă de aproximativ o sută de metri pătrați.

Același iubit al directoarei adjuncte Camelia Vlăduț, Alexandru Nica, deține două firme, Triton Construct și Teracon Construct. În mandatul lui Colceag, acestea au primit împreună, conform site-urilor de licitații publice, sute de mii de lei din diferite contracte pentru amenajări și mentenanță.

Confruntat de reporterii CIM, directorul Colceag admite că acestea sunt faptele, dar are câte-o explicație pentru toate afacerile încheiate și susține că este victima unor „anonime” din teatru.

Adjuncta sa a refuzat discuția telefonică, propunând o întâlnire în carne și oase, pentru care însă nu a mai fost disponibilă.

Gheorghe (Gelu) Colceag, actor și regizor astăzi în vârstă de 72 de ani, a fost „uns” director al Teatrului Mic în mai 2016, cu o lună înainte ca Gabriela Firea să devină, formal, primar al Capitalei.

Cîteva luni mai târziu, în martie 2017, clădirea în care funcționa teatrul, din strada Constantin Mille din centrul Bucureștiului, a fost încadrată, printr-o expertiză contestată cu succes de locatarii din apartamentele de deasupra spațiilor teatrului, în cea mai rea categorie de risc seismic, primind „bulină roșie”.

De-aici a început totul.

Primăria Gabrielei Firea a aprobat aproape 80 de milioane de lei în 2018 pentru consolidarea clădirii, iar Teatrul Mic a avut argumentul perfect pentru a se muta într-o chirie care avea să ciuntească o halcă importantă din bugetul său anual alocat de municipalitate.

„Prin 2017-2018”, afirmă directorul Colceag într-o discuție cu reporterul Centrului de Investigații Media (CIM), acesta a semnat un contract de închiriere pentru o casă din Centrul Vechi, la intrarea pe strada Gabroveni.

• Casa familiei Chiliman-Juvara închiriată Teatrului Mic. Casa familiei Chiliman-Juvara închiriată Teatrului Mic.
• Casa familiei Chiliman-Juvara închiriată Teatrului Mic. Casa familiei Chiliman-Juvara închiriată Teatrului Mic.
• Casa familiei Chiliman-Juvara închiriată Teatrului Mic. Casa familiei Chiliman-Juvara închiriată Teatrului Mic.
•  

„… trebuia sa ne mutăm din Mille, că aveam bulină roșie și trebuia să găsim un loc, eram în căutarea unei săli. Am găsit un anunț, din pură întâmplare, am sunat, a venit un băiat de aproximativ 40 de ani”, a explicat Colceag.

Din „pură întâmplare”, proprietarul respectivei clădiri, recent retrocedate de statul român, este familia Chiliman-Juvara. Mai exact, proprietar este băiatul fostului primar al Sectorului 1 Andrei Chiliman, Matei Chiliman-Juvara.

12.000 de euro lunar. Atât plătește Teatrul Mic chiria pentru respectiva clădire.

„În primul rând nu e a lui (a lui Andrei Chiliman, n.r.), e a băiatului lui, Matei. Habar n-am avut! Am găsit anunțul, dup-aia am aflat că tatăl proprietarului e fostul primar Chiliman. Când am făcut contractul și când am găsit această variantă, am luat o firmă care a făcut o expertiză. Eu cred că e un preț foarte bun”, a declarat reporterului CIM directorul Colceag, confruntat cu detaliile contractului cu familia Chiliman.

Primarul și ofițerul de la Pompieri

Surse din echipa Teatrului Mic au declarat Centrului de Investigații Media că Gelu Colceag și Andrei Chiliman „se cunosc bine”, iar fostul primar a fost văzut în clădirea din Gabroveni în iulie, cu ocazia unei inspecții a angajaților ISU pentru certificarea spațiului.

„A venit, într-adevăr (în clădirea din Gabroveni, n.r.) atunci când au venit cei de la pompieri. (...) A venit cu un ofițer de pompieri, eram din întâmplare în birou”, a declarat Colceag reporterului CIM într-o convorbire telefonică din 4 august.

Directorul Colceag a negat însă că ar avea o relație apropiată cu fostul primar Chiliman.

La rândul lui, și Andrei Chiliman, în prezent „retras din politică și din viața publică”, așa cum a declarat reporterului CIM care l-a sunat pentru o reacție, a confirmat episodul: „Am fost șoferul fiului meu cu acea ocazie, nimic mai mult!”.

În discuția cu reporterul CIM, Colceag a povestit cum clădirea din Gabroveni ar fi trebuit să fie, într-o primă fază, un restaurant, însă, pe când construcția era „la roșu”, a apărut perspectiva organizării ei drept „spațiu cultural sau teatru”.

„Înainte de a o închiria de la ei, când era la roșu, s-au sfătuit cu noi cum anume să o amenajeze pentru a deveni teatru”, a spus Colceag, contrazicând, într-o oarecare măsură, teoria anterioară conform căreia teatrul a găsit spațiul dintr-o întâmplare.

Conform unor documente studiate de CIM, suprafața fiecărui nivel al clădirii din Gabroveni este de până în 150 de metri pătrați. La parter și la subsol au fost amenajate două săli de spectacole, la primul etaj sunt birourile conducerii, iar cel de-al doilea etaj se află o sală de repetiții și cabinele actorilor. În prezent, la subsol se joacă un singur spectacol, iar în sala de la parter au loc, în prezent, șase spectacole.

Colceag s-a declarat vexat de întrebările reporterului.

„Eu înțeleg că vă ocupați cu prezumția de vinovăție, dar vă invit să vedeți clădirea, ca să vedeți cum arată spațiul. Din ce știu eu, prețul e și acum sub prețul pieței. Evident că nici nouă nu ne convine să plătim această sumă, dar pentru că Primăria nu ne oferă niciun spațiu nu avem nicio variantă, dacă plecăm de-aici ajungem în stradă. Sper să tratați corect problema. De exemplu, sper să vă uitați la cât costă un metru pătrat, dar și la ce se poate face acolo. Pentru că poți să găsești un apartament de o sută de metri de închiriat cu 500 de euro, dar nu poți să faci sală de teatru în el”, a spus directorul.

Ne-am uitat. 

La o căutare pe site-ul imobiliare.ro în septembrie 2021, de pildă, o casă construită în anul 1929, în zona Pieței Universității, cu demisol, parter, etaj și mansardă și o suprafață de 150 de metri pătrați pe nivel, deci comparabilă ca dimensiuni cu cea a familiei Chiliman de pe Gabroveni, se închiriază cu 3.800 de euro pe lună. Deci cu puțin mai mult de un sfert decât primește Matei Chiliman Juvara de la Teatrul Mic pentru clădirea din Gabroveni.

• 
• 
• 
• 
•  

Sau, pentru puțin peste 12.000 de euro lunar se poate închiria, de exemplu, fostul sediu al ONU la București, o clădire din centrul Bucureștiului proaspăt reconsolidată în lunile din urmă.

Caracteristicile proprietatii premium care a găzduit sediul ONU în Capitală sunt net superioare cele ale casei familiei Chiliman Juvara.

• 
• 
•  

 

Talentatul domn Nica

Un alt contract păgubos pentru Teatrul Mic a fost semnat în 2017, când instituția de cultură începe să plătească 3.000 de euro pe lună unui anume Alexandru Nica, de la care închiriază o casă modestă în strada Jean Louis Calderon la numărul 17.

Casa este așezată în spatele unui bloc interbelic. În a doua decadă a lunii noiembrie, atunci când am vizitat-o în două zile consecutiv, nu am găsit pe nimeni acolo pentru a vedea care-i sunt dimensiunile exacte.

Este o casă cu demisol și parter înalt, cu o suprafață construită de cel aproximativ 50 de metri pătrați pe nivel.  

• Casa Calderon Casa Calderon
• Casa Calderon Casa Calderon
•  

Alexandru Nica este cunoscut în teatru drept iubitul adjunctei lui Colceag, Camelia Elena Vlăduț. 

„Nu știu lucrul ăsta (ce relație este între Nica și Vlăduț, n.r.), dar se cunosc, sigur că da. Îl cunosc și eu, a mai făcut multe lucrări pentru noi, e un domn care se pricepe la lucrurile astea”, a spus Gelu Colceag.

Nica este, conform declarației lui Colceag, unul dintre colaboratorii vechi ai Teatrului Mic. Este patronul unor firme de construcții care au lucrat în mai multe rânduri pentru Teatrul Mic, dar și pentru alte teatre din București. 

Firmele lui Nica au făcut doar pentru Teatrul Mic lucrări plătite cu aproximativ 300.000 de lei numai în perioada 2018-2020, conform site-urilor de licitații publice sau portalului Confidas.

Casa din Calderon, a mai spus Colceag, a găzduit ani de zile atelierele de tâmplărie ale teatrului. Încă din anii ‘80 aici se construiau decorurile, clădirea fiind ocupată de teatru fără un contract valabil.

„În acel loc erau, din 1986, atelierele Teatrului Mic. Nu aveam un contract, nu aveam nimic, angajații noștri din atelierele de tâmplărie lucrau acolo practic fără niciun act. Am vorbit cu noul proprietar, care a cumpărat de la o doamnă plecată din țară, și am făcut contract”, a explicat Colceag.

Este adevărat. Noul proprietar este însă chiar Alexandru Nica, apropiat al adjunctei sale, Camelia Vlăduț. În 2016, acesta a cumpărat casa, iar începând cu anul 2017 a închiriat-o Teatrului Mic cu 3.000 de euro pe lună. 

În total, din 2017 și până la începutul verii lui 2021, chiria plus amenajarea spațiului din Calderon au mai costat Teatrul Mic alți aproape 200.000 de euro.

Contractul pentru clădirea din Calderon a fost întrerupt brusc, în luna iunie a anului 2021, după ce conducerea a aflat că a fost deschis un dosar penal în care se cercetează modul în care a fost cheltuit bugetul Teatrului Mic în anii din urmă.

„Nu am mai avut bani în buget, iar rectificarea nu părea să ne ajute prea tare să supraviețuim, așa că am fost nevoiți să renunțăm la contractul pentru spațiul din Calderon”, este explicația oficială a directorului Colceag.

Reporterul CIM a contactat-o pe directoarea adjunctă a Teatrului Mic, Camelia Elena Vlăduț, pentru a o întreba despre relația cu Alexandru Nica și afacerile acestuia cu instituția pe care o conduce. 

Aceasta a refuzat să discute prin telefon, propunând o întâlnire în care să i se prezinte „legitimația de presă” și abia apoi să răspundă „la toate întrebările”. Discuția de vineri, 24 septembrie, s-a terminat abrupt, Camelia Vlăduț susținând că este la teatru și că nu poate vorbi. Nu înainte însă de a propune o întâlnire pentru luni, 27 septembrie.

Luni nu a mai răspuns la telefon. A trimis în schimb un sms în care ne invita să consultăm contractele care ne interesează „pe site-ul oficial al Teatrului Mic”.

„Nu v-am spus nicio clipă că vă voi acorda un interviu”, ne-a mai comunicat Camelia Vlăduț.

Delapidare, fals, abuz în serviciu?

„Aceste întrebări - nu sunteți primul care mi le pune - mă fac să mă simt ca și când aș fi un corupt”, a spus Colceag reporterului CIM în discuția din 4 august.

Așa este, nu suntem primii care întreabă. L-a mai întrebat și poliția.

În 11 iunie 2021, sub numărul 1729, Teatrul Mic a înregistrat ordonanța 1135724 emisă de Serviciul de Investigare a Criminalității Economice a Poliției Sectorului 3. Prin acest document, comisarul-șef de poliție judiciară Dragne Florin solicita Teatrului Mic documente utile pentru dosarul 4605/P/2021, dosar în care se investighează următoarele fapte: delapidare, abuz în serviciu, falsul intelectual și falsul în declarații.

Comisarul Dragne cerea teatrului contractele cu familia Chiliman Juvara și cu Alexandru Nica, precum și contractul prin care Teatrul Mic a închiriat Sala ARCUB de pe Lipscani pentru premiera spectacolului „Vinovat/Nevinovat”, regizat chiar de Gelu Colceag.

Conform unui alt document obținut de CIM, doar pe chirii, în 2019 și în 2020, Teatrul Mic, sub conducerea binomului Colceag - Vlăduț, a cheltuit aproape două milioane de lei (991.750 de lei în primul și 961.720 de lei în cel de-al doilea an). 

Pentru anul 2021, Colceag a cerut Primăriei tot pentru chirii „doar” 861.000 de lei. Din acești bani, 617.000 de lei ar trebui să meargă direct în buzunarele familiei Chiliman, iar 157.000 de lei în contul lui Alexandru Nica. 

Diferența față de anii precedenți este explicată de conducerea Teatrului Mic prin faptul că, începând cu 1 aprilie 2021, a reușit să renegocieze chiria lunară cu proprietarii spațiilor.

Conform surselor CIM, pentru casa familiei Chiliman din Gabroveni, Teatrul Mic condus de Colceag plătește acum doar 10.000 de euro pe lună.