Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) s-au autosesizat în legătură cu posibile fapte penale comise de conducerea Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (FJSC) a Universității din București, după materialele de presă publicate în prima parte a acestui an de Centrul de Investigații Media (CIM).

 

CIM a transmis DNA o solicitare de informații de interes public în care întreba despre posibile urmări penale ale faptelor descoprite și descrise de reporteri în materialele de presă pe acest subiect. 

 
cerereCIM DNA
 
În răspunsul transmis CIM, procurorii DNA afirmă că, după ce au analizat cele publicate de CIM, s-au autosesizat și au deschis „o lucrare cu 465/VIII/1”, pe care apoi au declinat-o către Parchetul Judecătoriei Sectorului 6.
 
raspunsDNA
 
“Cel mai probabil, cei de la DNA au analizat cele scrise de tine acolo și au constatat că există suspiciuni privind săvârșirea anumitor fapte penale, însă nici calitatea posibililor făptuitori și nici eventualul prejudiciu produs prin acestea nu atrage competența DNA, care este chemat să investigheze doar fapte de corupție și doar la nivel înalt. Cu alte cuvinte, răspunsul procurorilor confirmă existența unor fapte penale, altminteri nu ar fi fost deschis nimic, însă, în același timp, respectivele fapte pe care prima analiză DNA le-a văzut nu par a fi de competența DNA, ci a unui parchet normal, de-aici declinarea”, au explicat, pentru CIM, surse din magistratură solicitate să explice răspunsul oficial al DNA.
 
În 29 mai, CIM publica, sub titlul “Facultatea de Jurnalism a PNL”, o investigație de presă în care erau expuse înțelegerile discutabile dintre facultate și o agenție de publicitate parțial deținută de un coleg de partid al prodecanului Dan Podaru (în prezent demis), înțelegeri intermediate, după toate informațiile, chiar de Podaru, membru important al PNL Sector 1 și reprezentant al partidului în Consiliul Local de sector. CIM relata atunci despre existența unui parteneriat între agenția colegului de partid al lui Podaru și facultatea condusă de Podaru din poziția de prodecan, acord în baza căruia compania privată ajungea să beneficieze exclusiv de o importantă sursă de forță de muncă: studenții de la specializarea „publicitate” a FJSC. Prin același acord, agenția WOPA primea „dreptul” de a-și promova propria identitate „în calitate de partener oficial al UB-FJSC” pe site-ul facultății, site făcut, teoretic, tot de WOPA, dar la care de fapt au lucrat într-o măsură importantă un student și un cadru didactic al FJSC.
 
După publicarea acestui text, prodecanul Podaru a fost demis de decanul Antonio Momoc, la îndemnul rectorului Universității București, Marian Preda.
 
În 27 iunie, CIM dezvăluia că respectivul coleg de partid al ex-prodecanului Podaru a fost angajat la Facultate timp de un an. Cu toate că primea un salariu de aproximativ 3.000 de lei pe lună, mai nimeni nu a știut de existența lui în corpul didactic și mai nimeni nu l-a văzut vreodată la serviciu în respectivul an.

Conducerea Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (FJSC) a Universității București l-a angajat pe acționarul agenției de publicitate WOPA, Cosmin Buta, colegul de filiala PNL al prodecanului Dan Podaru, în luna august a anului trecut. Informația a fost comunicată de Rectoratul Universității București (UB). 

Buta a fost angajat la FJSC la doar trei săptămâni după ce facultatea a încheiat un „parteneriat exclusiv” cu agenția lui, care se angaja să lucreze „pro bono” pentru refacerea site-ului și rebrandingul instituției de învățământ superior, afacere în legătură cu care Centrul de Investigații Media (CIM) a relatat pe larg luna trecută.

Deși este plătit cu aproximativ 3.000 de lei lunar, Buta nu a avut niciun fel de activitate în beneficiul facultății, niciunul dintre profesorii FJSC consultați de Centrul de Investigații Media (CIM) neștiind că acesta figurează, de aproape un an, ca angajat în departamentul administrativ al facultății.

Deși nu are, formal, pregătirea necesară - este absolvent de filologie, conform surselor CIM -, Buta a fost angajat de o comisie formată din decanul Antonio Momoc, prodecanul Podaru și Oscar Stănciulescu, șeful departamentului administrativ al facultății. Aceleași surse afirmă că Buta nu a avut niciun contracandidat pentru poziția înființată „la solicitarea conducerii” FJSC.

Angajarea lui Buta s-a petrecut, conform comunicării oficiale a Universității, la data de 19 august 2022, în plină vacanță, după doar zece zile de la momentul la care parteneriatul între facultate și agenția lui Buta, semnat chiar cu decanul FJSC Momoc în 25 iulie 2022, era înscris oficial în registrele UB.

Contactați de reporterul CIM, atât șefii facultății, cât și Cosmin Buta de la WOPA au refuzat să discute despre subiect. Nici rectoratul Universității din București nu a dat dovadă de prea multă transparență, ascunzându-se în spatele GDPR pentru a evita să comunice oficial că, practic, Buta a fost angajat fictiv de decanul Momoc și prodecanul Podaru, colegul de filială de partid și prietenul celui din urmă.

În seara zilei de luni, 26 iunie, rectorul Marian Preda a semnat decizia de demitere a prodecanului Podaru. 

Surse din Universitatea București afirmă că decanului Momoc i s-a pus în vedere de câteva săptămâni să-l demită pe prodecanul Podaru, un prim demers în acest sens fiind respins de rectorat zilele trecute, nefiind considerat conform.

momoc buta probono haha

În data de 9 iunie, compartimentul de HR al Universității București a transmis către toate facultățile un email prin care cerea verificarea datelor de identitate ale tuturor angajaților, cadre didactice sau personal auxiliar. Procedura este una standard, conform surselor CIM.

În respectivul email, care a ajuns la toate cadrele didactice ale facultății, la secțiunea „didactic auxiliar” apare și numele Buta Costin Andrei. 

Acesta figurează încadrat ca „referent de specialitate” în compartimentul administrativ, condus de Oscar Stănciulescu, administratorul-șef al FJSC.

doc hr ub

Într-un răspuns oficial la o serie de întrebări adresate de reporterul CIM, Universitatea admite că Buta este una și-aceeași persoană cu acționarul minoritar al WOPA, dar precizează, voalat, că la momentul angajării acestuia nu știa nimic despre legăturile sale anterioare cu facultatea: prietenia și asocierea politică în PNL cu prodecanul Podaru sau proaspăt încheiatul parteneriat între agenția lui și FJSC.

Î: Cand a fost angajat Buta Costin Andrei (actionar WOPA și coleg în conducerea filialei PNL Sector 1 cu prodecanul Podaru Dan) la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București? Pe ce poziție a fost angajat și care era fișa postului pentru poziția ocupată?

R: Persoana indicată de dvs. a fost angajată la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București în data de 19 august 2022, pe funcția de referent de specialitate II (S) pe o perioadă determinată de un an. Postul a fost scos la concurs la solicitarea conducerii Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Concursul a fost public, atribuțiile persoanei indicate de dvs. fiind cele aferente postului anterior menționat. Facem precizarea că la data angajării, Universitatea din București deținea, conform legii, doar informațiile aflate în dosarul de concurs al persoanei menționate. - schimb de emailuri între reporter și Universitate

Acesta este practic singurul răspuns oficial obținut de reporterul CIM de la Rectoratul UB, care a evitat să precizeze orice altceva legat de angajarea acționarului minoritar WOPA la FJSC: nici ce prevedea fișa postului pentru poziția sa, nici de ce s-a ocupat efectiv, nici cine a făcut parte din comisia care a decis angajarea lui sau cu cât a fost remunerat lunar pentru prestația sa la facultate. Universitatea consideră că aceste informații nu pot fi divulgate, invocând GDPR, astfel că i-a cerut lui Costin Buta acordul pentru a le comunica reporterului CIM. Buta, scrie Rectoratul în răspunsul oficial, a răspuns în scris că nu este de acord ca aceste date să devină publice.

Mai mult: în ciuda obligației legale de posta pe site toate detaliile despre angajările făcute, pe site-ul Universității nu se regăsește astăzi nicio informație despre respectivul concurs. Argumentul? Purtătorul de cuvânt al Universității, Bogdan Oprea, i-a declarat reporterului CIM că detaliile despre concursurile de angajare se păstrează pe site doar șase luni, după care „se arhivează”.

Conducerea și concursul din vacanță

Multiple surse din mediul academic consultate de CIM au văzut dosarul de concurs al lui Costin Buta de la WOPA și au constatat că din comisia care a decis angajarea acestuia la FJSC au făcut parte decanul Momoc, prodecanul Podaru și Oscar Stănciulescu, administratorul-șef al facultății, viitorul lui șef direct.

Potrivit acelorași surse, Buta ar fi trebuit să se ocupe de administrarea site-ului făcut „pro bono” de agenția lui în cadrul parteneriatului dintre WOPA și FJSC. Surse din Universitate afirmă însă că Buta nu avea, formal, calificarea pentru domeniul IT, el fiind absolvent de litere.

Aceleași surse au precizat că Oscar Stănciulescu, cel care teoretic, îi era șef la FJSC, era și cel care-i întocmea lui Buta „fișele de pontaj”, documente fără de care acesta nu-și putea primi salariul lunar de aproximativ 3.000 de lei.

Două surse din rândul corpului profesoral de la facultate au declarat pentru CIM că Buta „a făcut o hârtie cum că lucrează remote”, însă nimeni nu a știut, de exemplu, că și acesta poate fi contactat pentru a face update-uri sau modificări în site.

„Nimeni nu a știut că lucrează la noi până când numele său a apărut în documentul de la resurse umane. Apoi am aflat că a fost angajat, apoi am aflat că lucrează remote, nimeni nu l-a văzut în facultate, nimeni nu a lucrat cu acest domn ca suport din zona administrativă”, a declarat una dintre sursele citate, profesor în facultate.

Cea de-a doua sursă citată a comparat angajarea lui Buta, coleg de filială PNL Sector 1 cu prodecanul Podaru și prieten declarat al acestuia, cu „cazul Dragnea”, fostul lider PSD încarcerat pentru angajarea fictivă a două persoane la DGASPC Teleorman, care în realitate lucrau pentru partid.

No comment

Contactat de reporterul CIM, Costin Buta a declarat că tocmai ce a ieșit dintr-o operație și nu poate vorbi. În plus, el a dojenit reporterul CIM pentru că, într-un text de presă publicat anterior, ar fi preluat prea puțin din spusele sale. Înainte de a închide telefonul, Buta a transmis reporterului să ceară relații despre angajarea sa la FJSC Rectoratului UB. Unde tot el a comunicat, printr-un email din 21 iunie, că nu este de acord să fie divulgată nicio informație despre relația sa contractuală cu facultatea.

Aceleași întrebări transmise Rectoratului au fost adresate și decanului Momoc. Și acesta a refuzat să dea orice fel de detaliu despre angajarea lui Buta, transmițând reporterului să ceară răspunsuri de la rectorat. Nu a mai răspuns la nicio întrebare, dar nici la telefon.

Prodecanul Podaru a răspuns apelului reporterului, dar a avut aceeași poziție ca la primul material de presă publicat de CIM, cel legat de parteneriatul WOPA-FJSC: există un proces pe care i l-a intentat reporterului, așa că, ascunzându-se în spatele acestui litigiu care nu are legătură cu activitatea sa de la facultate, ci cu cea de consilier local, nu vrea să ofere nicio informație.

Nici Oscar Stănciulescu, șeful din acte al lui Buta, nu a răspuns întrebărilor adresate de reporter pe whatsapp și nici apelurilor telefonice ale acestuia.

Prodecanul greu de demis

Mai multe surse din Universitate au declarat că, după ce reporterul CIM a întrebat la Rectorat despre angajarea lui Buta, decanului FJSC Antonio Momoc i-au fost cerute lămuriri. 

Într-un document transmis Universității, acesta susține că nu știa că Buta este colegul de partid și prieten al prodecanului Podaru. Însă, cu nici o lună înainte de concursul prin care l-a angajat pe Buta, Momoc semna, din partea Facultății, parteneriatul „exclusiv” cu agenția WOPA, agenție al cărei acționar minoritar era însuși Buta.

Aceleași surse afirmă că rectorul i-a cerut lui Momoc să-l demită pe prodecanul Podaru, pe care tot el l-a propus să-i fie secund în conducerea FJSC. Conform regulamentelor universității, rectorul nu poate să demită un prodecan, ci poate să demită doar decanul unei facultăți, lucru cu care profesorul Marian Preda, rectorul Universității, l-ar fi amenințat în repetate rânduri pe Momoc.

După mai multe ședințe în care i-ar fi cerut, fără succes, prodecanului Podaru să-și dea demisia, Momoc ar fi întocmit formalitățile pentru a-l demite pe acesta, însă la un control al Departamentului Juridic s-a stabilit că ele nu “stau în picioare” în cazul unui eventual proces intentat de Podaru.

„Era, practic, făcut (documentul - n.r.) pentru a pica în instanță, odată contestat de Podaru”, au declarat sursele citate.

În final, confruntat cu perspectiva demiterii de către rector, Momoc ar fi acceptat „să și-l pună-n cap pe Podaru” și să-l demită cu niște documente corect întocmite.

În seara zilei de luni, 26 iunie, prodecanul Podaru a fost demis prin decizia validată de rectorul Universității București.

PRECIZARE: Autorul acestui text de presă a avut, vreme de șapte ani, până la sfârșitul lunii martie 2023, calitatea de colaborator la FJSC, fiind plătit în baza unui contract cunoscut drept „plata cu ora”. Remunerația lunară, pentru o grupă de studenți cu care ținea săptămânal un seminar de Tehnici de Investigație Jurnalistică, s-a situat undeva între 200 și 250 de lei. În luna martie a anului 2023, în contextul unui scandal avându-l în prim plan pe un alt cadru didactic al FJSC, Marian Petcu, autorul a avut o sumă de poziții critice la adresa conducerii facultății și a prodecanului Dan Podaru. Un alt membru PNL Sector 1, Alina Andreea Stamatiu Ungurianu, l-a reclamat pe autorul textului la Comisia de Etică a Universității București pentru insulte aduse, în ultimii ani, pe Facebook, context în care autorul și-a dat demisia din funcția de cadru didactic asociat al Facultății. Între timp, pentru apelative precum „politruc orăcăitor” care este „de partea hoților” (cu referire la scandalul Romprest, n.r.) adresate prodecanului - consilier local tot pe Facebook, Podaru Dan l-a acționat în judecată pe reporter. Deși fără legătură cu faptele expuse în acest text, este important ca cititorii să cunoască și aceste detalii.

Daca vrei sa ne sustii
PayPal Button